Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1969
Intitulat simplu, Z, filmul regizat de Costa-Gavras a făcut valuri la ceremonia Oscar, primind 5 nominalizări și câștigând 2 premii.
Pe lângă cel deja știut, a luat și pentru editare.
🎬 Z – Premisă 📖
Într-o țară fără nume, dar clar inspirată de Grecia dictatorială de pe atunci, se pregătește un protest pașnic, nici nu contează care este subiectul mitingului.
Deși mai marii capi ai forțelor de ordine trâmbițează în stânga și în dreapta că democrația este cea guvernează țara și nu vreun regim care se termină în -ism, realitatea este cu totul alta.
În fruntea protestului se află un politician din opoziție (Yves Montand – Kelly`s heroes), cel care avea să primească indicativul Z, care încearcă să militeze pentru democrație și reforme sociale.
Din nefericire, este asasinat în circumstanțe suspecte, sub pretextul unui accident de mașină.
Ăsta este raportul oficial, dar noi, spectatorii, știm cu exactitate ce s-a întâmplat.
Când cazul părea a fi mușamalizat, un magistrat zelos (Jean-Louis Trintignant) demarează în trombă o investigație meticuloasă și începe să deranjeze cercurile politice înalte.
💭 Z – Comentariu 🍿
Filmul este fantastic din punct de vedere al temei abordate, putea fi realizat ieri și nu și-ar fi pierdut din relevanță.
Ce era acum 50 de ani este și acum în țările presupus civilizate și, mai ales, în cele guvernate de sisteme dictatoriale.
Pelicula scoate în evidență că democrația este un concept mai mult pe hârtie, realitatea demonstrează cu totul altceva.
Aici se aplică proverbul: Afară este vopsit gardul, înăuntru-i leopardul.
În democrație, că de aia este democrație, oricine are voie să protesteze și să organizeze mitinguri fără a-i fi interzis dreptul la liberă exprimare.
Cel puțin asta este retorica publică a autorităților pentru că, neoficial, dacă protestul nu este pe placul conducerii, i se va pune bețe în roate prin orice modalitate.
Ba nu este eliberată autorizația, ba nu mai este disponibil locul antamat, ba una, ba alta, orice pentru a fi stins din fașă atacul la guvernare.
Apropo, cât de stupidă este necesitatea obținerii autorizației de protest de la instituțiile împotriva cărora vrei să protestezi?
Deși este realizat acum mai bine de jumătate de secol, filmul este proaspăt pentru că prezintă niște metode care sunt aplicate și azi când cineva se trezește că are ceva de spus în piață.
Una din ele este folosirea unor elemente perturbatoare și instigatoare prin inserarea unor cercopiteci care nu au treabă cu protestul în rândul demonstranților, unicul scop fiind transformarea pașnicului în acte de violență.
La noi se practică asta prin apelarea la galeriile de fotbal, știut fiind faptul că mintea colectivă a suporterilor fanatici este egală cu cea a unei bibilici încă aflate în găoace.
Adică sunt proști de bubuie, poftim, am scris și pe înțelesul lor.
Deși prezintă niște aspecte pe care prea bine le cunoaștem, filmul este în așa fel editat și regizat încât reușește să împlânte în creier o panică paranoică.
Uneori uitam că mă uit la ceva fictiv și credeam că am pornit un documentar care se desfășura în direct, atât de realiste sunt imaginile prezentate de Costa-Gavras.
Filmul pune lupa cu o precizie chirurgicală pe o societate bolnavă, una stricată, simultan, și de la cap, dar și de la coadă.
Noi îl urmărim pe bravul procuror care încearcă să afle adevărul într-o țară condusă de corupți mizerabili care vor orice altceva în afară de aflarea adevărului de către plebea pe care o subjugă ca pe-o turmă lipsită de minte.
Ne arată cum manipularea a atins cel mai înalt vârf al măiestriei, iar metodele folosite devin tot mai sofisticate pentru că simpla minciună nu mai este de ajuns, trebuie îmbrăcată în discursuri patriotice, naționaliste și suverane.
Și nu, nu fac trimitere către anumite personaje abjecte din politica noastră.
Eu sunt adeptul egalității depline, nu înjur pe cineva anume, din punctul meu de vedere, toți cei care ne solicită votul sunt niște scursuri abjecte și nu m-aș supăra să le văd pantofii adunați laolaltă într-un muzeu.
Revenind la film, deși captivant prin meticulozitatea prin care scoate la iveală gunoiul rânced care s-a inserat în vârful instituțiilor de stat, devine destul de repetitiv.
Nu o să menționez ce anume se învârte într-un cerc vicios, dar nici nu este greu de ghicit.
Costa-Gavras își dă doctoratul cu acest film deoarece creează o atmosferă tensionată cu ajutorul unui ritm infernal și a unei senzații de pericol iminent.
Ajunsesem să mă tem în permanență pentru viața celor care voiau să facă dreptate unui mort, aproape la fiecare scenă eram convins că va răsări de te miri unde vreun recalcitrant plătit să le dea în cap și apoi să se facă nevăzut sub protecția autorităților putrede.
Avem parte și de niscai scene de violență, aș fi generos dacă le-aș cataloga brutale, pentru că nu sunt excesive, dar suficient de dure cât să transmită un mesaj clar: cu puterea nu te pui, un laitmotiv specific dictaturilor. Și, de ce nu, chiar și al democrațiilor firave.
Pentru mine, pe actorie, singurul care a ieșit în față este Jean-Louis Trintignant care oferă o interpretare excelentă în rolul magistratului.
Joacă perfect un personaj sobru, onest, determinat, care nu se lasă intimidat de amenințări care mai voalate, care mai directe, și care devine simbolul justiției în fața corupției.
Mergând mai departe cu interpretările filozofice, el poate lua locul doamnei oarbe care ține în mână balanța dreptății, pentru că prezența ei a fost pervertită, nu mai înseamnă de mult timp echitatea și egalitatea în justiție.
🏆 Z – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul nu este un simplu thriller politic, ci și o critică feroce, exprimată fără subterfugii, la adresa regimurilor autoritare și a mecanismelor prin care acestea controlează societatea.
Cine crede că trăiește într-o țară cu adevărat liberă, se înșală amarnic, există peste tot un strop de dictatură, de cele mai multe ori îmbuteliată sub forma „binelui general‟.
Costa-Gavras demonstrează cum justiția și adevărul pot fi manipulate de cei aflați la putere, iar tăcerea devine complice la crimă. Nu spune ceva nou sau cutremurător, dar filmul este devastator prin relevanța lui nemuritoare.
Producția ne demonstrează că noi, ca societate, nu suntem în stare să evoluăm deloc.
Hibernăm, de fapt, băltim în mocirla comportamentală și repetăm aceleași greșeli la infinit, așteptând rezultate diferite. Iar asta este definiția prostiei absolute.
Mesajul transmis este unul clar – sistemele corupte nu dispar ușor, iar lupta pentru democrație este permanentă.
Filmul nu și-a pierdut deloc din actualitate, fiind un avertisment puternic asupra pericolelor corupției, autoritarismului și, de ce nu, blegirii atenției populației ușor de manipulat cu mult circ și un pic de pâine.
Dacă încă nu sunteți convinși de importanța lui Z (literă ce poartă o anumită semnificație), ei bine, aflați că a fost atât de realist în redarea unor tactici dictatoriale încât a fost interzis în mai multe țări în care un asemenea regim se afla la putere.
Din informațiile găsite, Z a fost banat în țări precum Grecia (aflată sub regimul dictatorial al „Coloneilor”), Spania lui Francisco Franco, Portugalia aflată sub bocancul regimului Estado Novo sau Chile care a interzis filmul după lovitura de stat a lui Augusto Pinochet.
Aceste interdicții demonstrează cât de puternic a fost mesajul politic al filmului și cât de mult l-au perceput regimurile totalitare drept o amenințare pentru că denunța exact metodele folosite de regimurile autoritare pentru a reprima opoziția.
Așa că tot ce-mi rămâne de făcut este să ies la 9 proteste sperând că nu-mi voi lua un pulan în cap și un gaz lacrimogen în ochi.
(4,5 / 5)
