Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Franciza Evil Dead a ajuns la șase filme odată cu lansarea lui Evil Dead Burn.
Aha, șase, nu? Adică o cifră foarte des folosită în ocultismul satanic.
📖 Premisă
Alice (Souheila Yacoub – Dune: Part Two), o franțuzoaică țâfnoasă, își pierde soțul, William, într-un accident și ajunge la casa izolată și aproape ruinată a familiei acestuia pentru un ultim omagiu.
Pff, zici că a nimerit în iad. În loc de alinare, găsește o atmosferă în care fiecare privire pare o acuzație.
Socrii o consideră responsabilă pentru moartea fiului lor și citești în ochii lor cum ar vrea s-o înjunghie cu furculițele.
Îl avem și pe Joseph, cumnatul ei, care este mult mai preocupat de cercetările oculte și de înregistrările lăsate de bunicul dispărut.
Înainte să apară primul Deadite, familia este deja o bombă cu ceas. Masa de pomenire seamănă cu un Crăciun în familie, doar că are mai puțină mâncare și mult mai multe ocazii de a-ți pierde mințile.
💭 Comentariu
La 45 de ani de la primul Evil Dead, franciza ne mai servește o porție de sânge, măruntaie și demoni care urlă.
Aici, demonii vin pe un teren desțelenit. Familia era deja posedată de ură, resentimente și chef de scandal.
Însă nu vă imaginați o poveste complexă și psihologică, de-ți vine să-ți dai doctoratul în Nietzsche.
Când începe măcelul, toate metaforele zboară instantaneu pe geam.
🎣 Scena care îți taie pofta de pescuit
Înainte de toate, e musai să menționez pe fugă scena de început.
Chiar înainte să apară titlul filmului, avem parte de o secvență care pe mine m-a lecuit complet de pescuit.
Pentru că în acest film, „fir întins” nu mai este o urare de bine pe stil pescăresc, ci devine un vers de necrolog.
Deschiderea de la lac funcționează ca o legătură evidentă cu filmul din 2023, iar Vaniček (Vermines) nu mi-a stricat doar pescuitul, ci și orice viitoare vacanță lângă un lac.
🏚️ O casă care cere singură o exorcizare
Acțiunea se petrece în mare parte într-o casă atât de dărăpănată încât nici cei mai amărâți boschetari nu ar îndrăzni să înnopteze acolo.
Casa aia arată de parcă n-a mai văzut un lighean de apă și o mătură de la sfârșitul anilor ’80. E întunecată, e gri, e umedă și nu m-ar mira să aud că au găsit mucegai pe pereți înainte să înceapă filmările.
Dar hei, probabil asta era intenția regizorului. Mizeria trebuia să ne arate că familia este putredă și la propriu, și la figurat. Mesaj recepționat. După jumătate de oră, însă, parcă voiam să intre cineva cu un trafalet.
🪓 Groaza, măcelul și brutalitatea
La capitolul măcel, filmul nu vine cu lingurița. Vine cu găleata, toporul și probabil câteva obiecte pe care nici nu le-ai considera arme până nu vezi ce face un Deadite cu ele.
Filmul nu se mulțumește să arate sânge, ci pare hotărât să verifice câte lucruri pot fi rupte, tăiate, strivite sau desprinse de pe corpul omenesc înainte ca spectatorul să înceapă să privească printre degete.
Totul se rupe, plesnește și stropește. Carnea nu este doar tăiată, ci parcă pedepsită personal de regizor.
Membrele sunt mutilate, trupurile sfâșiate, iar oamenii sunt transformați în obiecte de recuzită pentru imaginația bolnavă a demonilor.
Când lucrează cu efecte practice, filmul chiar doare. Rănile au greutate, sângele nu pare ketchup, iar actorii nu dau din mâini prin fața unui ecran verde.
Camera stă suficient de aproape încât să vezi fiecare detaliu neplăcut, dar uneori parcă insistă prea mult, ca să fie sigură că mâncarea din stomacul spectatorului nu mai stă la locul ei.
Deadiții (așa i-am botezat, nu mă certați) nu vor doar să-și omoare victimele. Le batjocoresc, le torturează și folosesc slăbiciunile împotriva lor.
Mai încearcă ei și câte o tortură psihologică, dar n-au răbdare cu subtilitățile. După două replici veninoase, trec iar la rupt oase.
Evil Dead Burn te provoacă mai ales prin scârbă, șoc și groază, nu prin suspans sau teamă autentică.
Prima mutilare te lovește, a doua te face să tresari, iar după a șaptea începi să te întrebi ce obiect din casă nu a fost încă folosit pentru dezmembrare.
Scenariul leșinat
Și aici ajungem la partea mai puțin plăcută. Filmul nu are nimic inteligent în scenariu.
Parcă Vaniček și-a zis: „Uite, publicul vrea sânge, eu le dau sânge. Și dacă mai bag și niște urlete, poate nu se observă că povestea e subțire.”
Ca măcel, funcționează. Ca poveste, abia mai respiră pe undeva pe sub muntele de cadavre.
Evil Dead Burn este mult mai priceput să-ți întoarcă stomacul pe dos decât să-ți intre în coșmaruri.
Ideile alea interesante despre traume și familie sunt aruncate pe geam în favoarea unor scene în care cineva își pierde membrele sau e fiert de viu.
Uneori, în loc să te ții de scaun de frică, te ții de stomac să nu-ți vină rău.
Deadiții – mai mulți decât oamenii
Acum, partea amuzantă (sau nu): la un moment dat, ajung în film să fie mai mulți demoni decât oameni. Și nu e o exagerare.
Pe măsură ce membrii familiei sunt posedați unul câte unul, te simți ca într-un joc de-a v-ați ascunselea, dar unde toți ceilalți sunt demoni și tu ești singurul om.
Asta ar fi putut fi interesant, dar devine obositor. După un timp, nu mai contează cine e posedat și cine nu. De ce? Pentru că toți urlă, toți au sânge pe ei și toți vor să te omoare.
Personajele devin indistincte. Singura care mai salvează puțin situația este bunica Polly (Maude Davey – The Dry), care, culmea, e cea care aduce și câteva momente de râs în tot acest haos.
Când o bătrână într-un scaun rulant are mai multă personalitate decât jumătate dintre demoni, scenariul ar fi trebuit să ia notițe.
Tehnică și efecte – singurul loc unde filmul strălucește
Din acest punct de vedere, filmul e bine făcut. Efectele practice sunt de top. Sângele curge șiroaie, măruntaiele sunt realiste, iar cameramanul pare că s-a antrenat să filmeze în timp ce fugea de un taur.
Mișcările de cameră sunt creative, iar unele scene, cum ar fi lupta într-o mașină în mișcare, sunt chiar memorabile.
Dar, din nou, asta nu face un film bun. E ca și cum ai avea o mașină sport cu un motor bun, dar fără volan. Arată bine, dar nu te duce nicăieri.
Performanțe – salvarea (parțială)
Souheila Yacoub ține filmul în picioare cât poate. Alice pornește cu durere, vinovăție și o familie care ar prefera s-o vadă sub pământ, dar scenariul îi ia repede toate acestea și îi pune în mână programul obișnuit: fugi, urlă, supraviețuiește.
Dar nici cel mai bun actor nu poate salva un scenariu care o pune să fugă de demoni în loc să dezvolte relații sau să exploreze traumele.
Erroll Shand aduce agresivitate rolului patriarhului Edgar, iar Luciane Buchanan are una dintre cele mai memorabile transformări.
Însă nimeni nu iese în evidență în afară de bunica pe care am menționat-o deja.
🏆 Verdict
Evil Dead Burn nu duce franciza într-un loc nou. O duce doar într-o casă și mai murdară, lângă un lac și mai periculos, apoi aruncă peste tot sânge, măruntaie și membri ai familiei care nu mai sunt chiar întregi.
Cine vine pentru măcel nu pleacă păcălit. Filmul are destule mutilări, obiecte transformate în arme și efecte practice reușite cât să mulțumească orice fan al genului.
Problema este că, după un timp, sângele curge mai repede decât povestea, iar scenariul rămâne undeva într-un colț, palid și fără puls.
Totuși, nu pot spune că m-am plictisit. Scena de pescuit, confruntarea din mașină și câteva execuții suficient de bolnave îl ridică deasupra unui simplu film făcut doar ca să umple podeaua cu sânge.
P.S.: Dacă vedeți un lac, fugiți. Iar dacă cineva vă urează „fir întins”, verificați mai întâi dacă nu are ochii complet albi.
Trailer
