Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Rar am auzit atâtea laude despre un film horror așa cum am auzit despre Obsession.
Le merită au ba?
🎬 Premisă
Bear (Michael Johnston) este un băiat bun, melancolic, singuratic, care e îndrăgostit de Nikki (Inde Navarrette), o veche prietenă.
Tipa e frumoasă, deșteaptă, veselă. Are tot ce-i trebuie. Mai puțin sentimente pentru Bear. Ăsta e și fraier, să nu zic direct ratat. Se tot foiește pe lângă ea, dar nu are curaj să-i lanseze bomba: vrei să fii prietena mea?
Ce-i dă prin cap Ursului nostru? Pune ochii pe un obiect magic numit „One Wish Willow”, un talisman magic care, cică, îți îndeplinește o dorință dacă îl rupi.
Şi ce să vezi? El o rupe. I se împlinește dorința. Gagica îl iubește subit mai mult decât își iubesc politicienii pensiile speciale.
Doar că știm și noi cum stă treaba cu dorințele în filme. Oricât de bine le concepi, ele dau greș.
Nu trece mult timp și Nikki se transformă. Din drăgăstoasa care-ți face toate poftele ajunge să se uite la tine cum dormi și o dă în crize de isterie când întârzii o milisecundă cu „Te iubesc”.
💭 Comentariu
🕯️ Horror din umbre
Știți celebra replică din MCU, aia cu „On Your Left”? Sigur c-o știți. După Obsession ați vrea s-o uitați.
Când am auzit că regizorul e un puștan de 26 de ani care făcea videoclipuri pe YouTube cu buget de doi bani şi o conservă expirată, am zis: „OK, o să fie un gunoi”.
Dar m-am înșelat. Și când dau chix cu presupunerile, sunt primul care o recunoaște.
Obsession este un film intim, aproape claustrofobic sufletește. Cele mai multe scene se petrec prin case, prin spații mici invadate de beznă.
Zici că e un film de artă, dar mai sângeros. Curry Barker a înțeles ceva fundamental: adevăratul horror nu vine din ceea ce vezi, ci din ceea ce crezi că vezi.
Şi a reușit să creeze un film în care fiecare conversație, fiecare privire prea lungă, fiecare tăcere e ca un cui în talpă.
Se vede că s-a uitat la Jaws şi a învățat o lecție de bază: „Nu arăta rechinul”. La fel face şi el. Sunt destule momente în care n-o vezi pe Nikki pe de-a-ntregul, dar tot te bagă în sperieți.
De multe ori este ascunsă în semi-întuneric, i se vede doar umbra sau îi sclipesc ochii de zici că-i posedată. Și este suficient să-ți facă inima să alerge de zici că-i Usain Bolt urmărit de agenții ICE.
🎭 O stea horror se naște
Actorii? Ce pot să spun, Inde Navarrette (Nikki) e senzațională. Circulă laude de Oscar, dar am zis că-s exagerări specifice Internetului.
Acum, după ce am văzut filmul, nu mi se mai par deloc exagerări. Fata aia chiar merită măcar o nominalizare. Știu, merit ars pe rug pentru erezie, dar se apropie de ce a făcut Toni Collette în Hereditary.
Inde trece de la vulnerabilă la terifiantă într-o fracțiune de secundă. Și asta o face complet imprevizibilă. Îți este milă de ea când o vezi cum se rupe în lacrimi, iar apoi să te facă să te încolăcești în poziție fetală când o apucă pandaliile.
Ce-mi place la ea e că nu-i niciodată doar un „personaj negativ”. E o tragedie greacă împachetată în fard de obraz şi priviri ucigașe. E nebuna de serviciu, dar e și victimă în același timp, pentru că nu ea a ales asta, altcineva i-a decis soarta.
🫀 Iubire sau coșmar?
Pe de altă parte, Michael Johnston (IMDb zice că a jucat în Endangered Species, dar nu mi-l amintesc) e decent.
Nu e rău, dar parcă i-a lipsit ceva. Joacă un ratat jalnic care n-are curaj să spună două vorbe şi se preface că e îndrăgostit când de fapt e doar obsedat de validare.
Filmul funcționează cel mai bine în felul în care transformă o iubire adolescentină într-un coșmar sufocant.
La început, Bear visează să fie iubit. Mai târziu, ajunge să se teamă de fiecare mesaj, fiecare privire și fiecare atingere.
Obsession vorbește despre cât de înfricoșător devine momentul în care cineva te iubește atât de tare încât încetezi să mai exiști ca persoană separată.
🩸 Gore și găuri de scenariu
Pe lângă bombardamentul psihologic, scenariul inserează și câteva secvențe brutale, chiar greu de privit.
O fi fost realizat cu mai puțin de un milion de dolari, dar nu s-a zgârcit cu efecte practice grotești care-ți încrețesc pielea de zici că ai dormit în cada plină cu apă și sânge.
Ce nu mi-a plăcut și ce împiedică filmul să devină excelent este nepăsarea convenabilă a personajelor secundare.
Când Nikki începe să se comporte ca Pazuzu pe steroizi, cei din jur se uită mirați și doar zic: Ah, e surmenată, săracă, are nevoie de o îmbrățișare și un somn bun.
Pe dracu! Are nevoie de o vizită la Obregia, o cămașă de forță și un sobor de preoți pentru exorcizare!
În plus, scenariul suferă un pic când vine vorba de felul în care funcționează dorința aceea, pe care o cumperi la prețul unui pachet de țigări. Ceva nu se leagă acolo, un lucru recunoscut chiar și de către regizor.
El a zis că nu vrea să se gândească la acea gaură din scenariu, dar eu nu pot să trec cu vederea.
Cum poate exista o lume în care oamenii își cumpără dorințe cu șase dolari fără să fie un dezastru total?
🏆 Verdict
Obsession a fost o surpriză foarte plăcută, o experiență pe care o trăiesc tot mai des cu filmele horror făcute de băieți care au devenit faimoși pe YouTube și apoi au primit șansa de a deveni regizori pe bune.
Sper să continue această modă, vreau să văd și Iron Lung al lui Markiplier și Backrooms al lui Kane Parsons.
Dacă Hollywood este în pană de idei, măcar să dea șansa unor tinere talente, care vin din afara bulei Cetății Filmului. Eh, de ar face și CNC la fel, ce bine ar fi.
Filmul este o lecție de viață despre cât de ușor poți trece de la „îndrăgostit” la „obsedat criminal” și despre unde se termină iubirea și unde începe obsesia.
Inde Navarrette este excelentă, regia e inspirată, iar povestea, chiar dacă nu e originală, este bine construită.
Toate elementele se îmbină cum trebuie ca să ofere un film care te lasă cu o senzație de greață.
Și, culmea, cred că Obsession va ajuta industria roboților de sex. Măcar ăia nu au crize de gelozie și nu te hăcuiesc dacă te uiți cu pasiune la un cuptor cu microunde. Cel puțin, nu încă!!!
Trailer
