Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
The Last Viking (Den sidste viking) este un film din 2025 cu Mads Mikkelsen, așa că nu aveam cum să-l ratez, chiar dacă la noi a fost distribuit mult mai târziu.
Deh, România, țara unde unele filme ajung când deja le-a crescut barba pe poster. Sau nu mai ajung deloc.
📖 Premisă
Anker (Nikolaj Lie Kaas) tocmai a fost eliberat de la zdup, după 15 ani de mititica, sentință primită în urma unui jaf armat.
Dornic să intre în posesia banilor dosiți înainte să fie săltat de poliție, acesta apelează la fratele său, Manfred (Mads Mikkelsen), singurul care știe unde e ascunsă captura.
Doar că Manfred e acum John Lennon. Cum s-o spun mai elegant? Mintea lui este mai aglomerată decât Gara de Nord într-o zi în care trenurile au întârzieri cu orele. Adică în fiecare zi.
El trăiește în lumea lui, având o tulburare psihică, iar realitatea proprie pe care și-a creat-o este fragmentată, bizară și profund deranjantă pentru cei din jur.
Reîntâlnirea lor declanșează o aventură bizară, care nu e doar despre bani, ci despre traumă, identitate, abuz și incapacitatea de a merge mai departe atunci când trecutul refuză să fie îngropat.
💭 Comentariu
De la cuplul Anders Thomas Jensen (scenarist și regizor) și Mads Mikkelsen (actor), am văzut Retfærdighedens ryttere din 2020, un film excelent și dement.
Ei bine, The Last Viking este la fel de descreierat și delicios de dereglat în ceea ce privește povestea.
Este o comedie neagră ca abanosul, dar și o dramă despre oameni stricați și situații absurde, care nu sunt amuzante pentru personaje, ci doar pentru spectatorul suficient de detașat.
The Last Viking nu e nici film de aventură, nici heist movie clasic și sigur nu e nici film cu vikingi în sensul hollywoodian.
Titlul este metaforic și pornește de la o legendă scandinavă care-ți îngheață sângele în vene, chiar dacă ai fi pe o plajă tropicală în cel mai cald loc de pe Terra.
Iar metafora e mai amară decât pare inițial.
💔 Frații ca rană deschisă
În prim-plan este relația dintre cei doi frați, pe ea se bazează inima filmului. Nu există Anker fără Manfred, pardon, John, și nici John fără Anker.
Reuniunea celor doi este incredibil de stângace și incomodă, pentru că Anker nu-l mai înțelege deloc pe John.
Sau se preface că nu-l mai înțelege, pentru că este mai ușor decât să încerce să-l accepte așa cum e.
Dialogurile sunt scurte, senzațional de absurde uneori, alteori aproape crude prin simplitate.
Jensen înțelege foarte bine că unele relații nu se repară, ci doar se acceptă într-o formă avariată.
Nu vă spun la ce recurge Manfred când este strigat pe numele său real, nu pe cel închipuit. E mai bine să vă las să descoperiți singuri.
⚫ Umorul: amar, sec, perfect dozat
Reacțiile și acțiunile lui vor genera hohote stinghere, pentru că se dedă la fapte amuzante, dar la care n-ar trebui să schițezi niciun zâmbet.
Însă în fiecare dintre noi există câte un sadic, așa că reacția de a râde este pavloviană.
Eu am izbucnit în râs de prea multe ori, dar de fiecare dată m-am simțit puțin prost. Situațiile sunt absurde tocmai pentru că sunt perfect plauzibile într-o lume în care oamenii nu funcționează „normal”.
🧠 Memoria ca mecanism narativ
Problemele cu care se confruntă Manfred nu sunt folosite ca tertipuri leneșe de scenariu sau ca scuze pentru răsturnări de situație la mintea cocoșului din ferma KFC.
Ele reprezintă oglinda temei centrale: incapacitatea de a trăi coerent cu propriile fapte. The Last Viking este un film despre ce se întâmplă când mintea refuză să mai coopereze cu vinovăția.
⚠️ Când scenariul vrea prea mult
Din păcate, aici intervine singurul derapaj care m-a sâcâit. Scenariul pare că vrea să facă prea multe într-un timp mult prea scurt.
Este și despre relații familiale disfuncționale, și despre acceptarea oamenilor diferiți, și despre o comoară ascunsă, și despre reuniunea trupei Beatles, și despre muzica formației ABBA, și despre lupte de box. Și încă n-am terminat enumerarea.
Citind fraza anterioară, ați crede că filmul suferă de fire narative multiple. Ei bine, nu vă înșelați deloc. Apar câteva personaje secundare care imprimă poveștii un farmec unic, dar și încarcă prea mult narațiunea.
Țineți minte ce vă spun. Veți avea parte de câteva șocuri puternice, de parcă ați fi electrocutați pe un pat de spital psihiatric, atât de surprinzătoare sunt unele momente.
Am trecut de la ups la aha și înapoi la ups în doar cinci secunde, pentru că scenariul nu încetează să surprindă.
Are și violență exagerată, dar și momente tandre, cu melodii nostalgice, surprinzător de bine interpretate.
🎭 Mads Mikkelsen, din nou fabulos
Ce mai e de spus despre acest actor uriaș? Joacă în nota lui obișnuită, adică excelent.
Nu este chiar Hannibal, dar e un om rupt pe dinăuntru, cu reacții stranii, priviri care te sperie și un soi de logică proprie, care pare haotică pentru noi, dar lui îi aduce alinare.
🏆 Verdict
Deși la prima vedere ar putea da senzația unui basm macabru cu oameni dereglați, presărat din plin cu umor negru și brutalitate exagerată, The Last Viking e un film matur, care abordează o temă tot mai prezentă în lumea noastră.
Dacă îți place cinemaul nordic care nu te menajează, dacă apreciezi comedia neagră care te face să zâmbești strâmb și dacă știi la ce să te aștepți de la Anders Thomas Jensen, filmul livrează exact ce promite.
Înainte de încheiere, vă dau un sfat: nu săpați groapa altuia fără să notați cu exactitate locul ei.
Trailer
