Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
La invitația online a lui Florian Zapra, am văzut Sushi.
Și spun din start că n-am de gând să-l judec la fel de aspru ca pe un film făcut cu saci de bani de la CNC, pentru că una este să tragi aproape pe nimic și alta este să ai sute de mii de euro la dispoziție și să scoți o varză murată.
📖 Premisă
Ionuț este un adolescent care locuiește cu tatăl său după moartea mamei și își dorește foarte mult un câine. Tatăl nici nu vrea să audă. La bloc nu se țin animale, câinele înseamnă responsabilitate, iar dacă băiatul vrea să mai deschidă subiectul, trebuie să termine anul cu 10.
Cu alte cuvinte, negocierea părinte – copil în forma ei clasică: tu ceri un câine, părintele îți cere să devii academician.
De aici pornește Sushi, un film regizat de Florian Zapra, cu elevii de la SFAB în distribuție, copii și adolescenți aflați la început de drum în actorie.
Filmul este produs în Bistrița și nu încearcă să pară că vine din altă parte. Nu se preface că este o producție bucureșteană și nici nu filmează în Ungaria ca să ne convingă că suntem în America. Își asumă locul din care vine și resursele puține pe care le-a avut, iar asta îi dă un farmec aparte.
Povestea nu rămâne mult timp doar despre Ionuț și dorința lui. Apar Maria și Mihai, Mara cea băgăcioasă, Patrick, chitaristul după care suspină fetele, Medeea, Hassan și încă destule personaje cât să pară că filmul vrea să prezinte întreaga generație.
💭 Comentariu
🗣️ Dialoguri care sună a adolescenți
Cel mai bun lucru din Sushi este modul în care vorbesc personajele. Copiii se întrerup, lasă frazele neterminate și schimbă subiectul când discuția devine stânjenitoare. Nu toate replicile sunt rostite natural, dar multe sunt scrise bine.
Scena de la început dintre Ionuț și tatăl său este cel mai bun exemplu. Cei doi discută despre metafore și figuri de stil, dar, de fapt, încearcă să comunice unul cu celălalt și nu prea le iese. Seamănă mai mult cu o ceartă adevărată decât cu una pregătită atent pentru cameră.
🍎 Mai mult decât povestea unui copil care vrea un câine
Sushi atinge teme destul de grele pentru un film jucat în mare parte de copii. Ionuț nu își dorește un câine doar fiindcă i se pare simpatic. În spatele insistenței sale se află golul lăsat de moartea mamei, pe care nici el, nici tatăl său nu știu prea bine cum să-l gestioneze. Tatăl se ascunde în spatele regulilor, iar băiatul caută afecțiunea pe care nu știe cum s-o ceară direct.
Apare și prima iubire, tratată cu seriozitatea caraghioasă specifică vârstei. Maria și Mihai sunt împreună de numai cinci zile, dar se comportă deja ca un cuplu cu istorie și crize.
Dragostea față de animale este însă tema principală. Spre deosebire de Efectul Pufi, unde câinii erau adoptați pentru ca bărbații să agațe femei, aici dorința lui Ionuț este autentică. Câinele înseamnă pentru el afecțiune, responsabilitate și posibilitatea de a se atașa din nou de cineva.
Trimiterea la Prâslea cel voinic și merele de aur poate fi citită ca o oglindă a drumului său: un copil care trece prin încercări pentru a ajunge la ceva prețios.
Nu mă apuc acum să caut balaurul în fiecare cadru, pentru că nu este o simbolistică de disecat cu dicționarul de basme pe genunchi, dar merele de aur devin aici posibilitatea lui Ionuț de a se atașa din nou de cineva.
🚂 Filmul pleacă repede și apoi oprește în toate stațiile
Prima parte are ritm, dar pe la jumătate filmul începe să adune prea multe personaje și povești secundare. Patrick cântă, grupul discută, apar bătăușii și cadrele în slow motion, iar Ionuț rămâne pentru o vreme în spatele propriului film.
Slow motion-ul este folosit atât de des încât începi să bănuiești că producția încearcă să atingă o durată minimă.
Există și o scenă destul de dură pentru copii, nu voi spune exact ce, doar că are legătură cu un sendviș. Este grotescă, neplăcută și mult mai agresivă decât restul filmului. Nu prin ceea ce arată, ci prin ceea ce transmite. Nu aduce ceva important poveștii și nici nu se potrivește cu tonul general.
🎭 Actorie de început
Se vede că actorii sunt copii și adolescenți aflați la început. Chiar dacă mi-au plăcut dialogurile, unele replici sunt rostite mecanic, iar câteva scene seamănă mai mult cu exerciții de actorie filmate.
Nu pot însă să-i judec precum pe niște profesioniști. Actoria se învață jucând și greșind.
Și eu am scris la început niște recenzii de care astăzi mi-e rușine, dar fără ele nu aș fi ajuns să scriu mai bine. Mă rog, așa cred, că scriu mai bine.
Copiii aceștia au avut curajul să se pună în fața camerei și să ducă proiectul până la capăt. Nu le-a ieșit totul, dar se vede că nu au venit doar ca să bifeze prezența.
🎸 Patrick și tricoul cu Trooper
Recunosc, Patrick, chitaristul, m-a uns pe suflet dintr-un motiv complet subiectiv.
Poartă un tricou cu Trooper, formație din orașul meu, Târgoviște.
Din clipa aia, băiatul a primit automat câteva puncte în plus din partea mea. Nu este o analiză cinematografică profundă și nici nu pretind că ar fi. Este patriotism local aplicat la tricouri cu trupe rock.
Problema este că Patrick și chitara lui ocupă destul de mult spațiu, fără ca povestea lui să ajungă undeva foarte clar. Personajul este simpatic, are prezență și, evident, are tricoul potrivit, dar filmul insistă asupra lui mai mult decât justifică rolul pe care îl are în poveste.
📷 Imagine de reportaj vechi
Sushi arată uneori ca un reportaj filmat în urmă cu câteva decenii, dar fără ca aspectul acesta să pară o alegere intenționată.
Culorile sunt spălăcite, contrastul lipsește, iar lumina naturală nu i-a ajutat deloc pe realizatori.
Luminozitatea se schimbă vizibil între cadre care ar trebui să facă parte din aceeași scenă. Ai impresia că o replică a fost filmată dimineața, răspunsul după prânz, iar reacția personajului a doua zi, după ce s-a mai eliberat programul.
La un moment dat, Ionuț se uită la ceas: este ora 19:00, dar afară pare dimineață în toată regula. Nu distruge filmul, dar te scoate imediat din poveste.
🎵 De la jale la hip-hop, fără centură
Filmul trece la un moment dat de la o melodie de jale la hip-hop atât de brusc, încât verifici dacă nu s-a conectat cineva prin Bluetooth la boxă. Muzica nu te conduce dintr-o stare în alta, ci te împinge direct pe scări.
O parte dintre piese sunt generate cu inteligență artificială, lucru menționat în generic. Una dintre ele mi s-a părut chiar superbă, deși se simțea și fără precizarea respectivă că fusese făcută cu Suno.
🏆 Verdict
Sushi este stângaci și inegal, dar nu își privește personajele cu superioritate și nici nu transformă adolescenții în caricaturi.
Se simte că proiectul a fost făcut cu entuziasm și cu dorința sinceră de a vorbi despre pierdere, prima iubire și dragostea față de animale.
Strict tehnic, filmul nu ar merita o notă atât de mare. Dar vorbim despre copii aflați la început și despre o producție al cărei buget, potrivit regizorului Florian Zapra, a fost aproape de zero.
Faptul că au reușit să ducă un lungmetraj până la capăt nu este puțin lucru.
Trailer
