Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Fără alte introduceri inutile, vă fac pachet Detective Chen 1 & 2, două filme chinezești de acțiune, comedie și mister.
📖 Premisă
În primul film, Chen Hu (Ashton Chen – Wings of Dread) este un căpitan de poliție proaspăt numit în Shanghaiul perioadei republicane. După uciderea lui He Manjun, fiul unui important oficial militar și elev la prestigiosul liceu Saint Martin, Chen Hu este trimis sub acoperire chiar în școala victimei.
Cu alte cuvinte, avem un polițist adult care trebuie să se dea drept licean, să meargă la ore, să suporte profesorii și să rezolve o crimă fără să afle toată lumea că el este singurul elev din clasă care ar putea să-i trimită pe colegi la spital cu o singură lovitură de picior.
Comparația cu 21 Jump Street vine de la sine, doar că aici glumele americane sunt înlocuite cu o anchetă complicată, arte marțiale și atmosferă de epocă.
Chen Hu se pricepe să urmărească suspecți și să împartă pumni, dar școala îl termină psihic. Temele, testele și disciplina din clasă par să-l sperie mai tare decât răufăcătorii înarmați.
E ca atunci când profesoara te scoate la tablă, tu nu ai deschis caietul de o săptămână, dar speri să scapi aruncând pe cineva prin fereastră. Din păcate, sistemul de învățământ nu acceptă metoda.
Detective Chen 2 schimbă radical registrul. Chen Hu este acuzat pe nedrept, condamnat la moarte și aruncat chiar în închisoarea pe care o umpluse cu infractori. Nu e tocmai locul ideal în care să-ți faci prieteni.
În paralel, Bai Ke se infiltrează la Academia Sakura pentru a găsi dovezile care l-ar putea salva.
Numai că prin penitenciar dispar deținuți, prin academie mișună oameni cu intenții dubioase, iar în spatele întregii povești se ascunde o conspirație care trece bine de zidurile închisorii și ajunge până la interese politice și militare.
Față de crima din liceu, continuarea apasă serios pedala: agenți străini, trădători și un plan care pune țara în pericol. Nu s-au zgârcit deloc la miză.
Primul film îl trimite pe Chen Hu la școală. Al doilea îl trimite direct pe culoarul morții. Dacă va exista și partea a treia, probabil îl vedem infiltrat pe Lună, încercând să oprească o invazie extraterestră cu doi pumni și o legitimație de polițist.
💭 Comentariu
Ashton Chen a crescut în fața camerelor de filmat și printre maeștrii de arte marțiale. Fostul copil-minune devenit celebru prin comediile kung-fu din seria Shaolin Popey a stat suficient pe platourile de filmare încât să învețe meseria și din spatele camerei.
În 2022 a debutat în regie cu Detective Chen, iar patru ani mai târziu a venit și continuarea. În ambele joacă rolul principal și se vede că sunt proiectele lui de suflet: crime greu de deslușit, umor, Shanghai interbelic și destui fraieri care să ia bătaie.
Recunosc că nu aveam cine știe ce așteptări. Mă gândeam că povestea va fi pusă acolo doar ca să lege luptele, dar filmele mi-au demonstrat destul de repede că Ashton Chen nu s-a mulțumit doar să-și facă loc pentru câteva coregrafii spectaculoase.
🎭 Actorie – când regizorul îi spune actorului principal să mai tragă o dublă, iar amândoi sunt aceeași persoană
Ashton Chen (Black Storm) este exact omul potrivit pentru Chen Hu, probabil și pentru că personajul pare construit în jurul calităților sale. Trebuie să fie serios când anchetează, caraghios când ajunge la școală și foarte convingător când începe bătaia.
La ultima parte nu are nevoie de indicații.
Practică arte marțiale de când alți copii încă încercau să afle la ce folosește olița. Nu este cel mai înalt și nici nu are fizicul unui dulap cu două uși, dar se mișcă rapid, lovește precis și are o naturalețe pe care nu o obții după două luni de antrenament înaintea filmărilor.
Când lovește pe cineva, nu pare că execută o coregrafie memorată cu o zi înainte. Pare că omul respectiv i-a ocupat locul de parcare și acum află care sunt consecințele.
Mai mult m-a surprins însă Ashton Chen regizorul. Nu mă așteptam ca primul film să-mi placă atât de mult. Combină o crimă complicată, comedie școlară, melodramă, atmosferă de epocă și arte marțiale fără să transforme totul într-o varză imposibil de urmărit.
Păcat de efectele speciale din final, care sunt vai mama lor și mai taie puțin din entuziasm. Tocmai când filmul ajunge la punctul culminant, imaginile generate pe calculator intră în scenă și par venite dintr-o producție ceva mai ieftină.
În partea a doua, Ashton Chen schimbă tonul. Filmul devine mai întunecat, lumea din jurul personajelor capătă mai multă amploare, iar gluma polițistului adult prins în banca școlii dispare aproape complet.
În locul ei vin închisoarea, conspirațiile și discursurile patriotice. Uneori povestea ajunge atât de încărcată încât abia mai încape în cele 90 de minute.
Cu toate astea, filmul nu e confuz. Doar că are multe personaje, tabere și planuri de urmărit.
🥋 Acțiune – materia la care Chen Hu nu rămâne corigent
Pentru lupte am venit și la lupte am primit mai mult decât mă așteptam. Ashton Chen are mulți ani de arte marțiale în spate, iar camera îl lasă să arate asta. Nu tremură ca apucata și nici nu taie imaginea de 14 ori până ridică omul piciorul.
Mișcările sunt rapide, dar înțelegi ce se întâmplă. Vezi lovitura, vezi contraatacul și vezi exact momentul în care adversarul își regretă alegerile făcute în viață.
Primul film păstrează un aer mai jucăuș. Chen Hu trebuie să se prefacă elev, dar discreția lui dispare imediat ce apar răufăcătorii.
În clasă îl pune în dificultate o întrebare a profesorului, iar câteva minute mai târziu golește singur o încăpere. Fiecare cu materia lui preferată.
Continuarea ridică intensitatea. Luptele sunt mai dure, mai spectaculoase și mai apropiate de zona wire-fu, cu personaje care alunecă, sar și zboară mai mult decât ar permite medicina, fizica și bunul Dumnezeu.
Uneori se exagerează, dar nu atât de mult cât să-mi strice distracția. La un film chinezesc de arte marțiale nu vin să verific dacă fiecare aterizare respectă legile fizicii. Vin să văd oameni aruncați prin mobilier cu stil, iar la capitolul ăsta cele două filme nu se zgârcesc deloc.
😄 Comedia – când cel mai periculos om din școală se teme să nu fie scos la tablă
Primul film câștigă detașat la capitolul umor. Premisa polițistului adult infiltrat printre elevi oferă suficient material fără să fie nevoie ca scenariul să se chinuie prea tare.
Chen Hu se descurcă în fața răufăcătorilor, dar regulile școlii îl pun la pământ. Poate să interogheze un suspect și să bată o gașcă întreagă, însă când îl ia profesorul la întrebări arată ca orice elev care speră să nu fie scos la tablă.
Nu toate glumele lovesc la fel de bine, dar cele mai multe funcționează. În plus, Ashton Chen nu se teme să-și facă personajul de râs, iar tocmai asta îl face simpatic.
În partea a doua nu prea mai este loc de joacă. Chen Hu așteaptă să fie executat, deținuții dispar, iar prin fundal se pregătește o conspirație împotriva țării.
În condițiile astea, ar fi fost și greu să mai strecoare glume. Se mai râde pe ici, pe colo, dar seria trece de la „să nu mă prindă profesorul” la „să nu mă împuște plutonul de execuție”.
🎨 Vizual – Shanghaiul de epocă, între catalogul școlar și conspirația militară
Primul film este mai luminos și mai colorat. Liceul Saint Martin arată elegant, aproape teatral, și se potrivește bine cu amestecul de comedie, investigație și acțiune.
Nu pare că s-au aruncat averi în scenografie, dar nici nu ai senzația că totul este făcut din două panouri și o perdea pictată.
Partea a doua schimbă complet atmosfera. Închisoarea Pingyang, Academia Sakura, dojo-urile și străzile Shanghaiului interbelic sunt mai întunecate și mai amenințătoare.
Se vede uneori că vorbim despre producții făcute pentru platforme, nu despre epopei istorice cu bugete uriașe.
Totuși, imaginea arată bine, decorurile își fac treaba, iar filmul nu pare ieftin decât în câteva momente în care efectele speciale își dau singure cu firma în cap.
🥁 Muzică – tobele îți spun când urmează să fie mutat mobilierul cu spinarea cuiva
Coloana sonoră merge pe ritmuri tensionate și multă percuție. De fiecare dată când tobele încep să se agite, știi că discuțiile s-au terminat și cineva urmează să fie trimis printr-un perete.
Nu am rămas cu vreo melodie în cap, dar muzica ține bine ritmul scenelor de acțiune. E ca într-un joc video: când începe partea serioasă, știi că urmează să apară bossul de la finalul nivelului.
💥 Violență – când mobilierul devine victimă colaterală
Filmele nu sunt extrem de sângeroase, însă loviturile sunt multe și depășesc imediat limita legală a vitezei.
Oamenii sunt aruncați peste mese, trântiți de pereți și loviți cu o asemenea convingere încât începi să te întrebi dacă spitalele din Shanghai nu sponsorizează în secret producția.
Violența este spectaculoasă, nu grotescă. Scopul ei este să te facă să aplauzi coregrafia, nu să-ți întoarcă stomacul pe dos.
În universul lui Detective Chen, răufăcătorii vin de obicei în grupuri mari și cu o încredere în sine absolut nejustificată.
Îl văd pe Chen Hu, observă că primii trei colegi au fost împăturiți peste mobilier și, în loc să tragă concluzia firească, se așază frumos la rând pentru porția lor.
Niciunul nu pare să se gândească: „Mai bine plec acasă cât încă îmi mai funcționează genunchii”. Onoarea cere să ataci pe rând, iar Ashton Chen este suficient de politicos încât să-i servească pe toți.
🕵️ Mistere care m-au plimbat de nas
Primul Detective Chen are premisa mai savuroasă și echilibrul mai bun. Caterinca, ancheta și luptele își găsesc fiecare locul, iar crima nu este pusă acolo doar ca Ashton Chen să mai descopere o încăpere plină cu oameni care merită bătuți.
Chiar m-am sucit de trei sau patru ori până să-mi dau seama cine este făptașul. De fiecare dată când credeam că am rezolvat cazul, apărea un indiciu nou și teoria mea se ducea frumos la gunoi, împreună cu aerul de mare detectiv.
Pentru un film care putea foarte ușor să trăiască doar din kung-fu și glume de liceu, povestea polițistă este surprinzător de bine legată.
Continuarea complică serios lucrurile. Avem dispariții din închisoare, identități ascunse, agenți infiltrați, trădări și mai multe tabere decât reușești să numeri din prima.
Un personaj pe care abia îl observi poate deveni important, iar cine pare vinovat într-o scenă poate să-ți dea toate calculele peste cap în următoarea. Filmul nu se oprește la fiecare cinci minute ca să-ți explice cine este bun, cine este rău și cine lucrează pentru cine. Mie mi-a convenit.
Sigur, dacă îți verifici telefonul două minute, riști să revii și să nu mai știi cine complotează împotriva cui. Dar asta nu înseamnă că povestea este confuză. Înseamnă că trebuie să fii acolo, nu doar să mai arunci câte un ochi între două notificări.
Partea a doua este mai încărcată, dar și mai ambițioasă. Amestecă thrillerul carceral, spionajul, conspirația politică și artele marțiale fără să uite că în titlu scrie, totuși, Detective.
Practic, Chen Hu este un Sherlock Holmes care, pe lângă deducții, se pricepe de minune și la arte marțiale.
Am venit pentru lupte, dar misterele au fost surpriza adevărată. Ashton Chen știe să împartă pumni, dar și să ascundă criminalul suficient de bine încât să-mi dea teoriile peste cap de câteva ori până la final.
🏆 Verdict
Detective Chen și Detective Chen 2 confirmă că Ashton Chen știe să facă mai mult decât să împartă pumni. Primul este mai jucăuș și mai echilibrat, al doilea mai întunecat și mai ambițios, dar ambele combină investigația cu acțiunea fără ca una să o înghită pe cealaltă.
M-au făcut să-mi schimb suspectul de câteva ori și mi-au oferit niște lupte de excepție. Cea din finalul primei părți este fabuloasă, iar cea din podul continuării nu rămâne mult în urmă.
Ashton Chen s-a descurcat surprinzător de bine și în spatele camerei. Eu, în schimb, m-am descurcat mai prost cu depistarea criminalilor.
Detective Chen 1 & 2
Trailer
