Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Colony (Gunche) este încercarea lui Yeon Sang-ho de a repeta succesul avut cu Train to Busan.
O scriu din start, ca să știți la ce să vă așteptați, cele două povești seamănă destul de mult.
📖 Premisă
Se-jeong (Jun Ji-hyun – Dodookdeul), o tipă deșteaptă, mare specialistă în biotehnologie, care a reușit să se certe cu toți șefii și să rămână fără catedră, e târâtă de fostul soț la o conferință.
Acolo speră să primească o nouă oportunitate și să-și găsească de muncă.
Numai că evenimentul organizat într-un zgârie-nori se transformă rapid într-un dezastru.
Un virus experimental este eliberat în clădire, oamenii încep să se transforme, iar turnul este izolat.
Cei rămași în interior trebuie să găsească o cale de scăpare, în timp ce numărul infectaților crește de la un etaj la altul.
💭 Comentariu
Din premisă nu rezultă că povestea ar fi revoluționară. Avem spațiu închis, uși baricadate, coridoare întunecate și supraviețuitori care reușesc să ia cea mai proastă decizie exact când situația părea să se calmeze.
Diferența o face virusul.
Infectații nu sunt niște zombi obișnuiți care aleargă după orice zgomot și uită totul după trei secunde.
Ei formează o minte colectivă. Ce vede unul ajunge, într-un fel, la toți ceilalți. Ce învață un membru al coloniei devine informație disponibilă întregului grup.
Poți să păcălești o băbuță cu metoda «Accidentul», a doua oară nu mai merge șmecheria.
Poți să fraierești un libidinos să-ți dea 1.000 de euro, deși în pozele sexy tu ai 6 degete la o mână, a doua oară se prind toți că ești AI.
Ideea e simplă. Dacă a înțeles-o unul, atunci ați înțeles-o toți 😊.
Practic, nu te lupți cu o sută de creaturi. Te lupți cu un singur organism care are o sută de corpuri.
🚆 Între Train to Busan și Peninsula
După Train to Busan, așteptările de la Yeon Sang-ho au urcat automat până la cer. După Peninsula, au coborât singure în subsol și au tras ușa după ele.
Cu Colony, regizorul sud-coreean se oprește undeva la mijloc. Deloc întâmplător, într-un zgârie-nori.
Filmul nu are forța emoțională din Train to Busan, dar nici nu se transformă în bâlciul postapocaliptic din Peninsula. Este alert, tensionat și vine cu una dintre cele mai interesante idei folosite în ultima vreme într-o producție cu infectați.
🧠 Mucegaiul care învață
În filmele clasice cu zombi, supraviețuitorii găsesc o soluție și o repetă până când cineva o strică. Aici, dacă o metodă funcționează o dată, sunt șanse foarte mari să nu mai funcționeze și a doua oară. Colonia observă, memorează și învață.
Este ca și cum ai juca șah având o singură piesă, iar adversarul ar fi un supercomputer care îți înregistrează fiecare mișcare.
Ideea îi permite lui Yeon Sang-ho să construiască mai multe secvențe de suspans în care personajele trebuie să improvizeze permanent.
Nu se pot ascunde la nesfârșit în același loc și nici nu pot repeta aceeași manevră. De fiecare dată când supraviețuiesc, îi fac pe infectați ceva mai periculoși.
Foarte interesantă este și opoziția dintre cele două tabere.
Infectații și-au pierdut individualitatea, dar cooperează perfect. Oamenii și-au păstrat personalitatea, voința și libertatea, însă se ceartă, mint, se trădează și iau decizii care ar pune la încercare chiar și răbdarea unui zombie.
Filmul ar fi putut explora mai serios această idee: ce este mai eficient, o comunitate perfect coordonată, dar lipsită de identitate, sau un grup de indivizi liberi, dar aproape incapabili să lucreze împreună?
Din păcate, Colony deschide ușa către discuție, aruncă o privire înăuntru, apoi fuge înapoi pe coridor, unde mai are de filmat o scenă de acțiune.
🧟 Infectații sunt vedetele filmului
Acolo unde pelicula nu dezamăgește este în prezentarea coloniei.
Infectații se răsucesc, se strâng și se deplasează într-un mod nefiresc, de parcă mai multe corpuri ar încerca să urmeze aceeași comandă în același timp. Uneori sunt grotesc de privit, alteori aproape fascinanți.
Parcă urmărești un spectacol experimental de dans în care toți artiștii vor să-ți mănânce fața după reprezentație.
Felul în care corpurile se mișcă împreună oferă filmului câteva imagini memorabile. Nu sunt doar niște figuranți care aleargă și mârâie. Colonia pare un organism adevărat, format din bucăți umane care au încetat să mai funcționeze separat.
Dacă nu strâmbi din nas la anumite demonstrații grotești de gimnastică aerobică, înseamnă că ai stomacul tare.
La rândul lui, turnul devine un labirint vertical de lifturi, birouri, săli de conferință și coridoare înguste. Personajele nu trebuie doar să fugă, ci să anticipeze cum va reacționa colonia la fiecare zgomot și fiecare mișcare.
Filmul are un ritm bun și este destul de tensionat. Scenele de acțiune sunt suficient de clare încât să înțelegi cine fuge, de cine fuge și de ce ar fi fost mult mai sănătos pentru toată lumea să rămână acasă în ziua conferinței.
👥 Zombii evoluează, oamenii nu prea
Marea ironie este că infectații învață permanent, în timp ce oamenii par luați dintr-un catalog mai vechi de personaje pentru filme cu dezastre.
Aici se simte cel mai puternic distanța față de Train to Busan.
Acel film nu a rămas memorabil doar pentru că avea infectați rapizi într-un tren. Relația dintre tată și fiică oferea greutate fiecărei alegeri. Acțiunea și emoția se ajutau una pe cealaltă.
În Colony, pericolul funcționează, dar atașamentul vine mult mai greu.
Jun Ji-hyun are prezență și suficientă autoritate pentru a ține filmul în picioare. Personajul ei este inteligent și are un rol important în înțelegerea virusului.
Din păcate, scenariul o folosește deseori ca pe un manual de instrucțiuni ambulant, menit să explice spectatorului cum funcționează colonia.
Există relații care ar fi putut deveni centrul emoțional al poveștii, dar filmul pare prea nerăbdător să ajungă la următoarea confruntare.
Când lucrurile devin dramatice, înțelegi ce ar trebui să simți. Numai că nu simți întotdeauna.
🕸️ O colonie cu un singur prelungitor
Cea mai mare problemă apare chiar în mecanismul minții colective.
Fără să intru în spoilere, filmul stabilește că primul infectat are o importanță uriașă în funcționarea întregii rețele. Iar asta creează ceea ce am putea numi un punct unic de eșec.
Dacă întreaga colonie depinde de un singur organism, atunci avem de-a face cu o formă de viață foarte sofisticată și, în același timp, ridicol de fragilă.
Ce se întâmplă dacă primul infectat moare din cauze naturale? Dacă suferă un accident? Dacă virusul se extinde pe întreaga planetă, poate o specie formată din miliarde de corpuri să depindă pentru totdeauna de supraviețuirea pacientului inițial? Atunci unde mai este avantajul evolutiv?
Colonia poate distribui informații instantaneu și poate coordona mii de corpuri, dar riscă să se prăbușească din cauza unui singur individ. Este ca și cum ai construi cea mai avansată rețea de calculatoare din lume și ai conecta-o pe toată la un singur prelungitor cumpărat din piață.
Pe de altă parte, poate că însăși dependența de o singură sursă face parte din metaforă. Când cineva suficient de influent spune o prostie, turma o preia pe nemestecate și acționează la unison, fără să mai gândească.
Dacă este doar o cârcoteală minoră sau o vulnerabilitate majoră, vă las să decideți. Pot doar să vă rog să fiți foarte atenți la felul în care filmul își folosește propria regulă.
🏆 Verdict
Colony este mai bun decât Peninsula, ceea ce nu era chiar cea mai dificilă misiune din cariera lui Yeon Sang-ho, dar rămâne clar sub Train to Busan.
Are un concept foarte bun, infectați memorabili, o regie sigură și câteva secvențe excelente de acțiune.
Mintea colectivă aduce ceva proaspăt într-un subgen despre care credeam că a mușcat deja din toate ideile disponibile.
Numai că zombii sunt mai bine dezvoltați decât oamenii.
În timp ce colonia observă, învață și evoluează, personajele rămân prizonierele unor tipologii previzibile.
Este un film distractiv, tensionat și vizual inventiv, care te ține în priză două ore, îți oferă câteva imagini tulburătoare și îți dă un motiv serios să privești suspect orice urmă de mucegai din baie.
Doar că, de la un film despre o inteligență colectivă, mă așteptam la ceva mai multă inteligență și din partea scenariului.
Trailer
