Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
M-am crucit un pic la titlu, pentru că Is God Is nu prea are logică la prima citire, dar am trecut repede peste.
📖 Premisă
Două surori gemene, Racine și Anaia, au niște cicatrici urâte din cauza unui incendiu din copilărie.
Toată viața au fost sărace și marginalizate. Într-o zi, mama lor, pe care o credeau moartă, le trimite o scrisoare.
Le zice simplu: eu sunt pe ducă, tatăl vostru încă trăiește. Am o ultimă dorință. Omorâți-l.
Cam asta este povestea pe scurt. Urmează o călătorie de răzbunare printr-o natură aridă, din aia care-ți roade sufletul.
Pe drum, cele două surori întâlnesc tot felul de personaje, care au sau nu informații despre tatăl abuziv. Și în tot acest timp, asistăm la ciondăneala dintre gemene.
💭 Comentariu
🎭 Teatru, Tarantino și idei care funcționează
E prima dată când Aleshea Harris regizează și tot ea a scris povestea. Filmul este bazat pe o piesă de teatru scrisă de… Aleshea Harris. Așadar, dacă era fotbalistă, ea centra, ea dădea cu capul și tot ea apăra.
Filmul e mișto, ca să mă exprim în termeni cinefili elevați. Pe ecran arată ca un amalgam de Kill Bill, tragedie grecească și basm sudist, iar acest amestec pare un omagiu adus lui Tarantino.
Ca regie, pot spune că filmul aduce un dram de originalitate. Aleshea Harris bagă niște artificii care merg.
Gândurile telepatice dintre surori apar ca text pe ecran. E o chestie care ar fi putut fi penibilă, dar nu m-a deranjat deloc. Chiar mi s-a părut proaspătă.
🌾 Praf, sudoare și sânge
Iar imaginea arată ca lumea. Sudul american e ars ca o piele bătută de soare. Camerele sunt deseori aproape de fețe, aproape sufocant.
Când fetele merg pe jos prin câmpuri, orizontul e jos, cerul e mare, iar ele sunt mici și singure. Paleta e dominată de maro, verde măsliniu și roșu sângeriu.
Is God Is are o atmosferă care miroase a tutun, iarbă și sudoare. Ah, și a sânge. Mult sânge.
A doua jumătate devine ceva mai violentă și mai puțin credibilă. Mi se pare că transformarea fetelor este prea bruscă.
Din niște amărâte bătute de viață parcă devin prea repede niște femei răzbunătoare, care apelează la brutalitate.
Știu că sună a comentariu de chițibușar, dar m-a sâcâit o scenă de luptă în care un personaj încearcă să-i dea un picior în față altuia. Problema e că piciorul trece la o distanță apreciabilă de țintă și lovește doar aerul, însă toată lumea reacționează de parcă impactul chiar a avut loc.
Nu m-ar fi deranjat atât de tare dacă nu era filmată dintr-un unghi care scoate greșeala în evidență. Dacă știi că nu le ai cu coregrafia luptelor, măcar așază camera în altă poziție, ca să ascunzi anumite neajunsuri.
👭 Două surori, două moduri de a vedea lumea
Fetele sunt jucate de Kara Young (Racine, aia aprinsă) și Mallori Johnson (Anaia, aia tăcută).
Una dă cu pumnul înainte să întrebe, alta vrea să țină o ședință ad-hoc înainte să ia decizii pripite. Și din această diferență de abordare se naște conflictul dintre ele.
Chiar dacă sunt gemene, nu gândesc la fel. Nici măcar nu arată la fel. Dar chimia dintre ele e palpabilă. Mai ales când comunică fără să scoată un cuvânt.
Îmi pun cenușă-n cap preventiv, în caz că sună nepotrivit următoarele cuvinte, dar trebuie să aștern și ideea asta.
În film femeile sunt femei de femei, dacă înțelegeți ce zic. Chiar și Anaia, care arată ca un klingonian, are un sex-appeal înnebunitor.
Recunosc că mă uitam la ele și îmi ziceam în gând ce își zice un ciocan american când vede un cui pe poziție: „I’d hit that.”
Nu contează fizicul în Is God Is, ci personalitatea. Surorile sunt atractive în ciuda traumelor și a imperfecțiunilor fizice, pentru că au personalitate, iar filmul reușește să transmită asta foarte bine.
Până și mama lor, jucată de Vivica A. Fox (Independence Day), e ca o zeiță mafiotă muribundă.
👹 Monștri, răzbunare și un final grăbit
Singurul care dezamăgește un pic e Sterling K. Brown (Paradise). El este tatăl monstru, dar e un personaj cam generic.
Probabil așa a fost gândit, să fie prototipul bărbatului violent, care se crede Dumnezeu în preajma femeilor și are pretenții de supunere totală.
Dar rolul nu este pe măsura talentului actorului. În afară de ură ancestrală, nu mi-a trezit niciun alt sentiment, personajul fiind unidimensional.
Filmul are trei acte clare.
Primul e construcția lentă, cu scrisoarea și plecarea.
Al doilea e road trip-ul, unde am avut sentimente amestecate. Uneori te plictisești puțin, pentru că întâlnirile cu personaje secundare nu sunt toate strălucite.
Unele par introduse doar ca să moară sau ca să spună o vorbă „cu tâlc”.
Al treilea act e rapid, poate prea rapid pentru cât a durat primul. Dezechilibrul ăsta e una dintre problemele reale ale filmului.
Nu e fatal, dar se simte ca un număr de jonglerie când o bilă este mai ușoară decât celelalte două. Sau când două bile sunt mai grele decât a treia. Depinde de perspectivă.
🏆 Verdict
Am menținut detaliile la minimum, din lipsă de timp, dar și pentru că nu vreau să povestesc mai mult decât este cazul.
Mă tot plângeam de diversitatea forțată de Hollywood, care părea că știe doar să refacă povești cu albi, dar schimbând personajele cu unele de culoare.
Ei bine, iată un film cu diversitate autentică, un film născut din experiența unor personaje afro-americane și nu o reinterpretare artificială a unei povești deja existente.
Nu cred că am văzut un alb în tot filmul și a fost în regulă. Tot mi-a plăcut. Poate datorită personajelor efervescente, poate datorită limbajului vernacular fermecător, poate datorită temei abordate. Sau poate datorită tuturor la un loc.
E un film care te lasă puțin murdar pe interior. Te face să gândești la ce înseamnă să ierți și dacă răzbunarea chiar merită prețul plătit.
La final, am înjurat un pic. După ce că mă gândesc de ani buni la ce e în valiza din Pulp Fiction, acum trebuie să cuget și la ce e sub pătura din Is God Is?
Trailer
