Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Inițial, voiam să spun că Tomorrow Never Dies a prevăzut viitorul, dar mi-am dat seama că dintotdeauna a fost așa.
Despre ce vorbesc? Citiți mai jos.
🎬 Tomorrow Never Dies – Premisă
James Bond este îmbârligat prin mrejele senzuale ale unei daneze, dar nu este lăsat să termine.
Munca îl trimite să investigheze scufundarea unei nave britanice în ape disputate din Marea Chinei de Sud.
Treaba este nasoală, pentru că incidentul riscă să declanșeze un conflict internațional între Marea Britanie și China.
În spatele crizei pare să se afle Elliot Carver (Jonathan Pryce – William Tell), un mogul media extrem de influent, care lansează știri în timp real despre evenimentele militare, cu o rapiditate suspectă.
Nu-i greu de ghicit că baștanul creează crize pentru a-și clădi un imperiu de manipulare și control al informației.
În misiunea lui, 007 se vede nevoit să colaboreze cu Wai Lin (Michelle Yeoh – Wicked), o agentă chineză la fel de hotărâtă și competentă ca el.
Cei doi încearcă să oprească planul lui Carver de a împinge marile puteri într-un conflict care i-ar aduce controlul total asupra fluxului de știri.
Dacă știa el că se va inventa TikTok, nu mai depunea atâta efort.
💭 Tomorrow Never Dies – Comentariu
Recunosc, și fără să mă torturați cu un maraton al revelioanelor maneliste ale lui Dan Negru, am o slăbiciune pentru Bond-ul anilor ’90.
Poate pentru că l-am prins la momentul potrivit, poate pentru că venea după perioada aceea mai rigidă cu Timothy Dalton și simțeam nevoia de un 007 mai relaxat.
Așa cum am scris și la GoldenEye, Pierce Brosnan (Black Bag) are exact combinația aia de eleganță și ironie care face personajul digerabil chiar și când scenariul o ia ușor pe arătură.
După succesul lui GoldenEye, așteptările erau uriașe. Și, evident, sequelul nu mai avea avantajul surprizei.
În schimb, a venit cu o idee care, revăzută azi, e aproape profetică: un mogul media care creează realitatea doar ca să o transmită în direct. În 1997 părea SF cu aromă de exagerare.
În 2026, dacă ar apărea Carver, probabil ar avea cont verificat pe toate platformele și un podcast.
Dar ideea în sine nu este nouă. Încă de la facerea lumii, percepția oamenilor asupra realității a fost manipulată în fel și chip.
Pe atunci erau folosite manuscrise care fabricau evenimente, acum există instrumente AI care generează tot ce vrei și ce nu vrei, iar guguștiucii cred că tot ce zboară se mănâncă.
📰 Un villain care vrea rating, nu bombe
Hai să comentez ceva pe seama antagonistului, pentru că de Bond sunteți sătui.
Elliot Carver nu e chiar un megaloman clasic cu buton roșu și planuri nucleare. El vrea audiență. Vrea exclusivitate. Vrea să fie primul care „sparge” știrea despre războiul pe care tot el l-a orchestrat.
Și tocmai asta îl face interesant. Nu e cel mai intimidant adversar fizic al lui Bond, dar e unul dintre cei mai cinici.
Într-o franciză plină de baze secrete și lasere orbitale, un tip care manipulează informația e aproape banal. Și tocmai banalitatea asta îl face credibil.
Sigur, filmul nu intră foarte adânc în satira media. Nu devine un eseu despre fake news. E tot un Bond, cu explozii, urmăriri și replici spuse cu sprânceana ridicată.
Dar are un sâmbure de idee care azi e mai proaspăt decât oricând.
De fapt, ce sâmbure? A crescut în ditamai copacul.
„Cele mai bune știri sunt știrile rele” este o replică tristă, dar adevărată.
🏍️ Acțiune cu ADN de anii ’90
Dacă ar fi să aleg o scenă reprezentativă, ar fi urmărirea cu motocicleta prin Saigon, cu Bond și Wai Lin încătușați unul de altul. Sper să nu considerați asta spoiler.
E genul de secvență care nu prea are logică în detaliu, dar funcționează prin energie pură. Ritm, cascadorii reale, senzația că actorii chiar sunt acolo, nu într-un fundal digital.
E perioada în care CGI-ul exista, dar nu sufoca totul. Mașinile se lovesc pentru că sunt mașini reale. Geamurile se sparg pentru că există cineva care chiar le sparge.
Iar asta dă filmului un aer tangibil, chiar dacă povestea are momente de exagerare tipic bondiene.
Într-adevăr, se simte și influența efectelor computerizate, dar nu într-atât de mult încât să mă scoată din joc. Și nici realizatorii nu au exagerat cu ele. O vor comite, însă, mai târziu.
În rest, se știe în ce constă acțiunea din filmele Bond: explozii uriașe, urmăriri turbate cu fel și fel de vehicule, câteva lupte corp la corp destul de coregrafiate și iarăși bubuituri cât cuprinde.
Rămân remarcabile cascadoriile spectaculoase care apropie periculos de mult această franciză de seria cu Ethan Hunt.
🎭 Brosnan, tot mai sigur
Actorul aici e mai sigur pe el decât în GoldenEye, dar încă nu a intrat în zona autoparodiei. Are glumele la el, are costumul impecabil, are privirea aia care spune „știu că sunt cel mai bine îmbrăcat din cameră”.
Nu e cel mai profund Bond, dar nici nu încearcă să fie. E un profesionist. Își face treaba, aruncă o replică, salvează lumea și nu pare că l-a costat prea mult efort emoțional. Iar uneori exact asta vrei de la un film de vineri seara.
💥 Fetele Bond care nu sunt doar decor
Eh, aici mă bucur că anunț că Michelle Yeoh, în rolul lui Wai Lin, e una dintre cele mai solide partenere ale lui 007. Poate chiar cea mai competentă din câte a avut Bond.
Nu e acolo pentru chimie romantică. Nu prea-l bagă în seamă când spionul britanic o bombardează cu farmece care se lovesc ca de un Mare Zid.
În schimb, este egală cu el din aproape toate punctele de vedere. Trage, conduce, sare, ia decizii, îi zbârnâie mintea și nu așteaptă să fie salvată.
Într-o franciză unde multe personaje feminine au fost tratate ca accesorii sclipicioase, Wai Lin chiar contează în ecuație. Iar asta dă filmului un plus clar.
În contrast, personajul interpretat de Teri Hatcher e mai degrabă o punte emoțională din trecutul lui Bond. Funcționează în contextul poveștii, dar nu e genul de prezență care să redefinească ceva.
🎼 Muzică, gadgeturi și tot ce trebuie
Avem Q, avem mașini cu telecomandă, avem gadgeturi suficient de SF cât să fie distractive, dar nu complet absurde.
Coloana sonoră face exact ce trebuie: împinge adrenalina acolo unde e nevoie și lasă spațiu replicilor când trebuie să strălucească.
Din păcate, aici lipsește lovitura finală. Mi se pare că piesa de căpătâi a filmului, interpretată de Sheryl Crow, este mediocră, nu are nimic memorabil.
🏆 Tomorrow Never Dies – Verdict
Filmul nu atinge impactul lui GoldenEye, dar nici nu se prăbușește sub presiunea comparației.
Din punctul meu de vedere, este un Bond solid, cu o idee centrală surprinzător de actuală, secvențe de acțiune excelent executate și un Brosnan în formă bună.
Nu e revoluționar. Nu e cel mai sofisticat din serie. Dar se revede cu plăcere și fără senzația că ești păcălit.
Te distrează, îți dă două-trei scene pe care le ții minte și pleci cu impresia că 007 încă știe să-și facă meseria.
Trailer
