Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
În sfârșit, mai pun și eu ochii pe un film serios care nu este vreo dramă lacrimogenă sau dantelărie artistică de neînțeles.
Black bag este un thriller de spionaj. Atât.
🎬 Black bag – Premisă 📖
George (Michael Fassbender – The killer), mare expert în spionaj, de mi ți-l face de râs pe James Bond, primește o misiune ca oricare alta, să depisteze un trădător dosit în sânul agenției.
Pe listă sunt cinci nume suspectate că ar fi subtilizat o minunăție cibernetică numai bună de stricat câteva nuclee atomice.
Problema numărul 1: George îi cunoaște pe toți cei aflați pe lista neagră și va fi ciudat când va începe să-i investigheze și interogheze.
Problema numărul 2: unul din acele nume este Margaret (Cate Blanchett – Tár), soția lui.
Ups, probleme în paradis?
Este suficient cât am scris aici, oricum nici nu trebuie să pomenesc mai multe având în vedere natura poveștii.
💭 Black bag – Comentariu 🍿
Filmul este scurt, intens, la obiect, este lipsit de înflorituri inutile, nu pierde timpul, intră direct și în pâine și m-a ținut în priză timp de 90 de minute.
Și face asta nu printr-o acțiune electrizantă, nu prin explozii grandioase sau mai știu eu ce scene cu coregrafii complexe.
Din contră, a reușit să-mi mențină atenția vie prin dialogurile cu subînțeles, prin interacțiunile duplicitare dintre personaje și prin misterul care se ține scai de noi pe tot timpul filmului.
George se confruntă cu o dilema morală principală, dacă poate fi numită așa, la care nu știu dacă noi am putea găsi o cale de ieșire.
Imaginați-vă în ce situație complicată se află Gică. Dacă soția este cârtița, atunci mariajul este pe ducă, dar, mai grav, George a eșuat în meseria lui pentru că a fost păcălit până atunci, practic jucat pe degete, deși se presupunea că el este cel mai cel, agentul care nu poate fi mințit.
Însă, dacă ea este nevinovată, atunci George, să folosesc un limbaj de cartier, pică de cel mai mare prost pentru că și-a suspectat consoarta în loc să aibă încredere în ea, așa cum scrie în jurămintele nupțiale.
Întrebarea care mi se rostogolea prin minte era legată de loialitatea lui George: pe cine va servi până la final? Patria sau soția? Ce contează cel mai mult pentru el? Țara sau familia?
Scenariul scris de David Koepp este unul inteligent, bine închegat, fără erori evidente.
Oricum, mi-ar fi greu să le identific pentru că limbajul este, pe alocuri, prea tehnic și au fost folosite expresii specifice domeniului IT pe care nu le-am priceput.
Mi-a plăcut foarte mult felul în care sunt caracterizate personajele. Cum filmul este scurt, a fost găsită o soluție ingenioasă care să creioneze rapid protagoniștii, care sunt 6 la număr, dar fără să pară a fi ceva forțat.
Jocul imaginat la început de film, când toți 6 se află la o masă, bucurându-se de o cină gătită cu migală de George, este superb pentru că reușește să ne dezvăluie rapid mentalitatea participanților.
După acest moment care pornește jovial și se termină tensionat, urmează ancheta propriu-zisă. Ce să vă urez? Mult noroc în depistarea culpabilului.
Pe cât de inteligent este George care se agață de ultimul cotor de hârtie pentru a depista indicii care să-l pună pe calea cea bună, pe atât de perfidă este persoana pe care o urmărește.
Oricare din cei cinci poate fi trădătorul. Sau, că există și posibilitatea asta, nu-i nici unul dintre ei. Poate este chiar George. Sau poate cu totul altcineva.
Ați prins ideea, nu?
Cum toți sunt experți în domeniile lor, minciuna este la ordinea zilei, iar George trebuie să-și încordeze la maximum talentul pentru care este recunoscut, acela de a fi un detector uman de gogomănii.
Răsturnările de situație sunt și ele prezente din belșug, iar caracteristica lor principală, cea care presară sare și piper în poveste, este imprevizibilitatea.
Au existat câteva momente în care mi-am dat palme peste față pentru că nu mă așteptam la anumite schimbări de macaz în firul narativ care vin pe nepusă masă, dar care se integrează perfect în narațiune.
Un alt element care mi-a atras atenția a fost realismul întregii situații. Mă rog, pe cât am putut să concluzionez, că nu m-o făcut mama cu vreun spion din securitatea comunistă, să fiu pus la punct cu felul în care acționează un astfel de personaj.
M-am raportat la ce am văzut înainte în alte producții de gen care se concentrează mai mult de partea verbală a meseriei, nu cea spectaculoasă, a la Ethan Hunt.
Și da, Black bag arată și se simte ca un film adevărat de spionaj în care sunt folosite multe subterfugii de către toți cei implicați și sunt puse în mișcare, simultan, planuri, contraplanuri, anti-planuri și contra-anti-planuri.
Cât de bine se potrivesc pe ecran cei doi mari actori, Cate Blanchett și Michael Fassbender, sunt credibili în rolurile de soție și soț care au o meserie asemănătoare, una care se bazează pe multe secrete.
M-am tot perpelit să-mi dau seama dacă în discuțiile dintre ei există sinceritate absolută sau fiecare încearcă să-l mintă cât mai frumos pe celălalt pentru a-și ascunde cât mai bine secretele.
De fapt, toți actorii prestează la cel mai înalt nivel, obligați cumva de un scenariu care nu lasă loc de amatorism pentru că altfel își pierde din savoare.
Până și Pierce Brosnan (Dante`s peak), într-un rol mic, demonstrează că mai poate duce un film James Bond, unul aflat pe final de carieră, oricum fizic arată la fel de bine ca un Sean Connery în plenitudinea forțelor.
🏆 Black bag – Verdict 👍 sau 👎
Am avut întâlnire cu un film bine făcut, regizat de Steven Soderbergh care a fost destul de ocupat, abia ce am văzut Presence, altă producție realizată de cuplul Soderbergh regizor – Koepp scenarist.
Elegant, inteligent și misterios, așa pot descrie în trei cuvinte Black bag. Dacă mint sau nu, ei bine, cade în sarcina voastră să aflați.
Nu știu ce defecte i-aș putea găsi pentru că subiectul mă depășește, limbajul fiind prea sofisticat pentru cortexul meu bleg pentru a sesiza erori sau neconcordanțe. Or exista, nu zic nu, dar îi las pe cei care se pricep să le divulge.
Pentru mine a fost o experiență scurtă, intensă și excelentă care mi-a pus în mișcare rotițele creierului ruginite de atâtea și atâtea pelicule care gafează la capitolul cerebralitate.
Acum trebuie să fiu rău, poftim film original, că tot se plânge lumea că primește numai rebooturi, remakeuri, sequeluri și spin-off-uri.
Pe pariu că o să fie un eșec comercial pentru că lumea care se vaită de lipsa originalității NU o să se ducă la cinematograf să susțină un film original?
Cum traducerea titlului ar fi geantă neagră, și are o semnificație aparte în contextul filmului, mă duc să-mi cumpăr 9 bucăți, să fie la casa omului.
(4,5 / 5)
