Vadh 1

admin 5 minute ago Filme asiatice Filme indiene Thriller Leave a comment

Am vrut să fac un pachet cu cele două filme Vadh de pe Netflix, dar m-am răzgândit după ce l-am terminat pe al doilea.

📖 Premisă

Un profesor bătrân, Shambhunath (Sanjay Mishra), și nevastă-sa, Manju (Neena Gupta), încearcă să supraviețuiască după ce și-au trimis odrasla în America, iar odrasla s-a făcut apoi că plouă.

Au luat un credit de la un cămătar, Pandey, care nu se mulțumește doar să le ia banii, ci vine și le mănâncă puiul în casă, mai aduce și o amantă, mai aruncă prezervative pe jos, genul de vecin de bloc la care închizi lumina și speri să nu te audă.

Bun. Până într-o noapte, când bătrânul izbucnește, îi dă nemernicului omor, cu dobândă cu tot, iar de aici încolo tot filmul e despre cum încearcă el și nevastă-sa să ascundă leșul în timp ce un polițist începe să tragă cu coada ochiului.

💭 Comentariu

Vadh nu e un thriller clasic, ci mai degrabă un studiu despre limitele omului obișnuit, împins într-un colț din care nu mai există ieșire curată.

Nu mizează pe spectacol, ci pe tensiunea morală și pe degradarea lentă a unei vieți aparent banale.

Imediat ce am mirosit șmecheria din film, gândul mi-a zburat la senzaționalul Drishyam. E un pic ca el, dar fără stratul ăla de inteligență ieșită din comun.

Ce e fain e că, deși e un thriller, are o doză zdravănă de dramă socială, de-aia cu oameni care se chinuie să reziste de pe o zi pe alta.

Nu cred că mai este cazul să tocesc literele de pe tastatură ca să scriu că nu este un film cu explozii și mașini care sar în aer. Dimpotrivă, povestea se bazează pe atmosferă, nu pe acțiune.

Te ține lipit de scaun pentru că te întrebi dacă o să scape sau nu. Și te întrebi dacă vrei să scape sau nu.

⚖️ Dilema care te macină

Personajele sunt mai degrabă oameni normali care fac greșeli, nu au totul planificat ca la carte. E greu, e apăsător și uneori chiar te ia cu disperare când vezi cum sunt terorizați.

Aici intervine o dilemă morală greu de descâlcit. Da, Pandey ăla este o scursură infectă, nu vă zic ce vrea să facă el, pentru că vă iese sarmaua pe nas.

În același timp, însă, omul este un tată devotat, ține la fata lui ca la ochii din cap. Merita să moară? Da, pentru că-i un nenorocit dement. Nu, pentru că fata lui a rămas fără tată.

Filmul nu oferă un răspuns clar și nici nu pare interesat să o facă. Nu încearcă să justifice complet gestul și nici să îl condamne fără drept de apel.

În schimb, te lasă într-o zonă de limbo, în care ajungi să oscilezi între empatie și repulsie. Cu cât avansează povestea, cu atât devine mai clar că nu există o soluție corectă, ci doar consecințe. Luați-o și jucați-o pe asta.

🎭 Oameni simpli, nu eroi

Cel mai interesant aspect al filmului a fost ideea de a creiona niște protagoniști atipici.

În câte filme de acest gen ați văzut un tătăiță drăguț, care predă matematică, și o mamaie blândă, care se roagă și udă busuiocul, să joace șah intelectual cu poliția?

Sanjay Mishra este excelent în rol. Dă senzația că e unchiul tău care a îmbătrânit rău și nu mai zâmbește la nimic. Are un chip obosit, niște ochi triști și niște umeri lăsați de parcă i-a pus cineva o cărămidă în spate și a uitat să i-o mai ia.

Nici Neena Gupta nu se lasă mai prejos. Face o treabă de nota 10, mai ales într-o scenă în care am simțit că mă ia plânsul.

În schimb, ăla care joacă pe cămătar, Saurabh Sachdeva, e așa de rău încât îți vine să intri în televizor să îi tragi una. E răul pur. Sau nu e atât de rău? Hai că m-a luat de cap dilema asta.

🧩 Unde începe să scârțâie

Buba apare la felul în care este construită povestea. Uneori, piesele puzzle-ului se așază de la sine, din întâmplare, nu ca urmare a unui plan bine pus la punct.

Dacă în Drishyam totul era stabilit dinainte, nefiind lăsat nimic la voia întâmplării, aici intervine destul de des norocul.

Se întâmplă Y pentru că s-a nimerit să se întâmple din senin X anterior, nu pentru că personajele au avut o strategie imbatabilă.

Faptul că unele lucruri se rezolvă prin noroc și coincidențe afectează, inevitabil, tensiunea.

În loc să simți că personajele controlează situația, ai senzația că sunt purtate de evenimente. Asta nu distruge complet filmul, dar îi taie din forța pe care ar fi putut să o aibă dacă totul ar fi fost construit mai riguros.

👮‍♂️ Polițistul și realismul lui

De asemenea, copoiul e atât de generic încât ai impresia că au luat la nimereală pe cineva de pe stradă și i-au zis „fă-te că ești polițist”.

Polițistul este construit destul de simplu, fără trăsături memorabile, dar tocmai banalitatea lui poate fi interpretată și ca un element intenționat.

Nu este un geniu al investigației și nici un adversar spectaculos, ci mai degrabă un om obișnuit care își face meseria.

Problema este că, în anumite momente, lipsa de consistență îl face să pară mai degrabă o funcție narativă decât un personaj în sine.

🎬 Regie și atmosferă

Regia merge pe un stil cât se poate de reținut, fără artificii vizuale sau momente menite să impresioneze gratuit.

Nu ai cadre grandioase sau mișcări de cameră ostentative, ci mai degrabă o abordare discretă, care lasă situațiile să vorbească de la sine.

Chiar dacă ritmul pare lent, contribuie la senzația de apăsare constantă. Filmul nu te grăbește, te ține acolo, până începi să simți presiunea împreună cu personajele.

Cum știu că sunt nevoit să repet la fiecare film indian, aici nu se cântă, nu se dansează, nu se glumește și nu se lungește. Vadh durează sub două ore și beneficiază de o atmosferă cât se poate de serioasă.