Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Am tot stat să mă gândesc ce film să fie subiectul articolului cu numărul 3.000 pe site.
Cum s-a nimerit să fie postat într-o zi de joi, adică la rubrica intitulată CinemAsia, m-am decis la Ek Phool Do Mali.
Ce film e ăsta? Ei bine, este vorba despre clasicul O floare și doi grădinari.
🎬 Ek Phool Do Mali – Premisă 📖
Bunicile tinerilor și mamele adulților de azi deja știu cum răsădește povestea filmului, dar o voi spicui pentru cei care nu au auzit până acum despre acest titlu.
Amar (Sanjay Khan) este un tânăr iubitor de crichet. Își tot pierde mingea prin grădina frumoasei Somna (Sadhana Shivdasani). La un moment dat, își pierde și capul după tânăra cu vino-ncoa.
Ce mai tura-vura, se stabilește o nuntă ca-n povești. Dar până acolo, el se înhamă la o expediție montană și are ghinion. Este prins de o avalanșă și declarat mort.
Somna nici nu așteaptă să se topească zăpada, că se și mărită cu mai experimentatul Kailash (Balraj Sahni).
Între timp, se naște și un copil, Bobby.
Doar că peste șase ani, surpriză mare, reapare Amar, viu și nevătămat.
💭 Ek Phool Do Mali – Comentariu 🍿
M-a apucat boala să revăd câteva filme indiene clasice, primul a fost Yaadon Ki Baaraat (Lanțul amintirilor), al doilea este cel de față.
Titlul e cât se poate de transparent: o floare, doi grădinari. Floarea e copilul. Grădinarii sunt doi bărbați prinși între orgoliu, responsabilitate și iubire.
🎻 Melodramă fără filtru
Este de la sine înțeles că Ek Phool Do Mali e o melodramă clasică, fără ironie, fără minimalism și fără frână la emoții.
Totul e la scară mare. Reacțiile sunt exagerate, muzica este grandioasă și interpretările sunt cât se poate de teatrale.
Dacă există un moment în care se poate plânge, se plânge.
Dacă există un moment în care se poate sacrifica, se sacrifică imediat, cu aplomb.
Și, surprinzător, o bună parte din timp chiar funcționează.
🧱 Stâlpul de rezistență: Balraj Sahni
Forța filmului vine în primul rând din interpretarea lui Balraj Sahni. E un tată adoptiv construit cu calm, pe o tragedie uriașă. Filmul începe cu el la spital, pierzându-și dintr-un foc soția și copilul nou-născut.
Nu ridică vocea inutil și nu face crize demonstrative. În afară, desigur, de gestul necugetat după aflarea veștii cutremurătoare.
E un om care alege să iubească și să își asume. Într-un film care merge des pe excese, el aduce echilibru. Prezența lui dă greutate poveștii și, sincer, ține filmul ancorat în ceva recognoscibil.
⚖️ Sânge versus timp
Tematic, Ek Phool Do Mali are un nucleu solid: ce înseamnă să fii tată? E suficientă legătura biologică? Sau paternitatea se construiește prin timp, grijă și prezență?
Filmul nu face filozofie complicată, nu vă imaginați cine știe ce metafore complexe sau lecții de psihologie aprofundată. În schimb, merge direct la subiect și pune întrebarea clar, s-o priceapă tot… omul de rând.
Iar conflictul dintre cei doi bărbați nu e tratat ca o luptă simplistă între bine și rău. Ambii au argumente. Ambii iubesc copilul. Iar copilul, la rândul lui, e prins între două forme diferite de afecțiune.
🏛️ Contextul social
Mai există și un element de context social. O femeie cu un copil în afara căsătoriei, în India anilor ’60, nu era un subiect comod.
Filmul nu devine militant, dar nici nu ignoră complet presiunea comunității. Există o tensiune legată de onoare și reputație care influențează deciziile personajelor.
Dacă am ajuns la femeie, ei bine, Sadhana joacă în cheia epocii. Expresivă, intensă, cu reacții clare și priviri dramatice.
Nu e un joc subtil, dar nici nu încearcă să fie. Bollywood-ul finalului de anii ’60 nu era interesat de realism domestic. Era interesat de emoție livrată direct. Iar ea livrează exact asta.
🔁 Revenirea din „moarte”
Personajul lui Sanjay Khan nu intră în poveste cu eticheta de „cel vinovat”. Dispare din cauza avalanșei, este declarat mort, apoi trăiește ani buni cu ideea că Somna nu mai există.
Când adevărul iese la suprafață, reacția lui nu e un capriciu, ci o încercare de a recupera ceva ce i-a fost smuls din viață.
Iar aici filmul devine interesant: nu e o confruntare clasică între un impostor și un tată adevărat. E mai degrabă o situație în care doi bărbați au motive solide să creadă că li se cuvine același copil.
Unul are sângele. Celălalt are anii, nopțile nedormite și legătura construită pas cu pas.
Nimeni nu e caricaturizat. Nimeni nu e făcut să pară monstru. Doar că viața a făcut o buclă urâtă și i-a pus pe amândoi în poziția în care, orice alegere ar exista, cineva pierde.
⏳ Probleme de ritm
Acum trec la părțile mai puțin bune, care sunt destule.
Durează foarte mult până se pornește avalanșa jelaniei. Momentele dramatice intervin destul de târziu în film, abia după 70 de minute am început să simt ceva.
Avem, desigur, și un antagonist, dar este creionat vai de el, am și uitat de existența lui. Este doar un mustăcios malefic și atât.
În ciuda faptului că durata producției se apropie de trei ore, am avut senzația că partea finală este extrem de grăbită.
Se petrec evenimente pe bandă rulantă, uneori fără un preambul logic. Pac, apare tatăl biologic, pac, iese din pârnaie ăla rău, pac, se pune de-o luptă în trei. Și toate astea în decurs de 30 de minute.
Până atunci, lălăială maximă, cu multe cântece, interpretate de un boschetar care răsărea de te miri unde fix când începea o scenă lacrimogenă.
🎵 Muzica salvează multe
Amu trebuie să fiu franc, muzica e unul dintre atuurile clare ale producției. Tujhe Suraj Kahoon Ya Chanda este considerată melodia de căpătâi a filmului.
E genul de cântec care nu funcționează doar ca moment muzical, ci ca declarație de iubire părintească. Aici filmul e sincer, iar sinceritatea îl ajută enorm.
Dar mie mi-a plăcut mai mult Aulad Walo Phoolon Phalon, poate și pentru că are un refren memorabil, ușor de fredonat.
🕰️ Finalul care trădează vârsta
Nu pot să trec mai departe fără să menționez actul final. Până acolo lucrurile merg decent. Melodramă, da. Exagerări, da. Dar în limitele stilului.
Și apoi vine secvența salvării copilului. Ups, sper că nu mă veți acuza că am dezvăluit ceva important din poveste.
Aici, din păcate, filmul trece din intens în involuntar amuzant.
Fundalul artificial este atât de vizibil încât te scoate complet din tensiune. Asta e partea unde producția își trădează vârsta.
În loc să fii cu inima strânsă pentru soarta copilului, începi să analizezi conturul personajelor decupate peste un decor care pare lipit ulterior cu bandă adezivă.
În 1969, probabil că scena avea impact. Sau în anii următori, în cinematografele românești luate cu asalt de oamenii sătui de cele două ore zilnice de știri patriotice.
Azi, privită pe un televizor modern, diferența dintre prim-plan și fundal e aproape comică. Nu mai vezi pericolul. Vezi artificiul. Și când artificiul devine mai vizibil decât emoția, suspansul se evaporă.
😏 Gluma finală
Hai să finalizez într-o notă amuzantă. Să nu-mi spună regizorul filmului că n-a ales special o anumită scorbură, cu scopul încurajării creșterii natalității în India, pentru că nu-l cred.
Mă rog, nu mai poate să-mi spună, pentru că s-a prăpădit în 1979, dar dacă vă uitați la film, o să-mi dați dreptate.
🏆 Ek Phool Do Mali – Verdict 👍 sau 👎
Da, pe alocuri e teatral. Da, reacțiile sunt uneori exagerate. Dar filmul nu e cinic. Nu simți că e făcut doar pentru a stoarce lacrimi din public. Are o inimă clară și o poveste spusă cu suflet.
Iar sinceritatea asta, chiar dacă vine la pachet cu tușe grosolane și limite tehnice evidente, îl face suportabil și uneori chiar emoționant.
Ek Phool Do Mali e un film ancorat ferm în epoca sa. Și exact așa l-am tratat, pentru că știu cum să abordez fiecare film în parte, în funcție de genul lui, perioada în care a apărut și ce vrea să transmită.
N-o să mă vait că o dramă are prea multă dramă sau că o comedie m-a făcut să râd prea mult. Las asta pe seama criticilor adevărați, care într-o dramă nu mai vor dramă, cică e de porc.
Așadar, are boceală din plin, muzică memorabilă și o temă care este încă relevantă.
Dar are și o secvență finală care, privită azi, riscă să provoace mai mult zâmbete decât suspine din cauza efectelor vizuale rudimentare.
Nu e un clasic care sfidează timpul. Nu e nici o relicvă ridicolă. E un film decent, cu intenții clare și cu o interpretare excelentă din partea lui Balraj Sahni, dar cu limite tehnice și stilistice greu de ignorat.
Trailer
