The Devil Wears Prada 2

admin 2 minute ago Comedie Leave a comment

The Devil Wears Prada 2 apare la 20 de ani de la originalul pe care l-am revăzut de curând.

Ori e povestea extraordinară, de au considerat că este cazul de o continuare, ori producătorii au vrut să facă și ei surfing pe valul de nostalgie din cinematografie.

📖 Premisă

Andy Sachs (Anne Hathaway – Dark Waters) este acum jurnalistă de renume, câștigătoare de premii, nu mai e de glumă cu ea.

Doar că nici ea nu este scutită de progresul tehnologic și este dată afară din redacție, printr-un SMS sec și lipsit de inimă.

Printr-o conjunctură miraculoasă revine în orbita toxică și elegantă a revistei Runway.

Nu pentru că îi era dor să fie umilită cu zâmbetul pe buze, ci pentru că jurnalismul serios a luat-o la vale, ziarele se închid cât ai zice AI, iar chiria nu se plătește cu principii.

Aici dă, bineînțeles, peste eterna Miranda Priestly (Meryl Streep – Out of Africa), care habar nu are cine este zâmbăreața din fața ei. Sau se preface că n-o cunoaște. Cu ea nu știi niciodată.

Nu putea lipsi nici Emily (Emily Blunt – Edge of Tomorrow), acum mare șefă pe la Dior, care ridică din sprâncene, când o revede pe Andy la Runway.

💭 Comentariu

🎯 Idee bună, execuție grăbită

Filmul are o idee foarte bună: ce se întâmplă cu lumea modei, a presei și a orgoliilor uriașe într-o epocă în care revistele nu mai sunt reviste, algoritmii decid editorialele, AI-ul bate la ușă, iar oamenii care cândva păreau invincibili încep să simtă că podeaua se mișcă sub ei.

Pe mine, însă, m-a dezumflat din start motorul poveștii. Ideea că Andy este adusă înapoi la Runway ca să spele imaginea revistei după scandalul cu un partener implicat în sweatshop-uri sună bine pe hârtie, dar e tratată superficial.

Ar fi putut fi un conflict moral serios, cu greutate, dar filmul îl folosește mai mult ca pretext ca s-o bage rapid în ecosistemul familiar. E „scânteia” care pornește totul, dar arde prea repede și fără consecințe reale.

De aici mi s-a fâsâit din entuziasm, pentru că nu prea mai puteam empatiza cu niște personaje care tratau cu o fluturare din mână exploatarea aproape de sclavie a unor oameni.

👑 Miranda, între forță și vulnerabilitate

Partea cea mai interesantă este că Miranda nu mai e doar balaurul cu ochelari întunecați.

E tot Miranda, evident. Încă taie oameni în două cu o propoziție, încă poate face o cameră să înghețe fără aer condiționat și încă are talentul rar de a transforma orice observație într-o execuție publică.

Dar acum e și vulnerabilă. Nu melodramatic, nu cu lacrimi pe obraji și vioară în fundal, ci în felul ei: rece, în continuare dură și aproape ofensată că timpul îndrăznește să treacă și peste ea.

🔁 Deja-vu fără același impact

Andy, în schimb, revine cu bagajul omului care a vrut să fie „mai bun decât sistemul”, doar ca să descopere că sistemul are abonament premium și intră peste tine și la job, și la cină, și în contul bancar.

La început, filmul chiar prinde bine această tensiune: jurnalismul moare, revistele sunt subțiri „de le poți folosi pe post de ață dentară”, iar Runway încearcă să supraviețuiască vânzându-și sufletul pe pagini de reclamă.

Structura încearcă să copieze discret primul film: din nou avem „misiunea imposibilă”, din nou Andy trebuie să demonstreze că-și merită locul.

Doar că aici nu mai are același impact. În original era o transformare. Aici e mai degrabă un deja-vu reciclat, fără același drum emoțional.

🧵 Prea multe fire

Problema e că scenariul are prea multe fire și nu le controlează pe toate.

Avem criza SpeedFash, revenirea lui Andy, lupta pentru Runway, răzbunarea corporatistă, Nigel care merită în sfârșit mai mult, povestea cu Benji, o carte buclucașă, restructurările, AI-ul, presa, luxul, prieteniile vechi și trădările noi.

La un moment dat, filmul pare că are toate hainele din garderobă aruncate pe pat și încă nu știe ce ținută vrea să poarte.

🔥 Conflicte care chiar funcționează

Deși nu apare atât de mult pe cât aș fi vrut, Emily pare să aibă cea mai savuroasă evoluție: de la fosta asistentă rănită la femeia care vrea mult mai mult.

Conflictul cu Miranda e probabil cea mai bună parte dramatică a filmului, pentru că are istorie, venin și ceva durere reală în spate.

Acolo simți că există carne pe os. Nu doar replici acide, ci oameni care au stat prea mult timp lângă o stea și s-au ars.

💔 Romantism de umplutură

În schimb, partea romantică a lui Andy e simpatică, dar cam de umplutură. Nu deranjează, dar nici nu ridică filmul.

E acolo ca să ne amintească faptul că Andy are și viață personală, deși filmul e mult mai viu când stă în birouri, showroom-uri, petreceri scumpe și conversații în care fiecare compliment vine cu un ac ascuns în el.

📱 Actualizare relevantă, dar superficială

Ce funcționează foarte bine este actualizarea lumii. Runway nu mai e templul glossy din 2006.

E digital, stresat, dependent de metrici, algoritmi și crize virale. Aici filmul chiar are ceva de spus.

Că presa s-a schimbat. Că moda s-a schimbat. Că luxul s-a democratizat doar cât să-ți vândă o geantă de 3.000 de dolari și să-ți spună că e identitate personală. Că oamenii creativi sunt primii sacrificați când intră în scenă consultanții cu MBA și vocabular de LinkedIn.

⚖️ Criză de identitate

Dar fix aici apare și slăbiciunea: filmul vrea să fie și comedie nostalgică, și dramă despre sfârșitul presei, și satiră corporatistă, și continuare emoțională, și relansare de franciză.

Uneori îi iese. Alteori se simte ca o ședință editorială în care nimeni nu a avut curaj să spună: „dragilor, hai să ne hotărâm ce vrem”.

✂️ Rezolvări prea rapide

Iar când vine vorba de rezolvare, filmul o ia pe scurtătură. Conflicte construite pe parcurs se închid rapid, uneori chiar prea curat.

Pierde din farmecul tensiunii și câștigă un soi de cinism elegant, dar întrebarea rămâne: e asta un avantaj sau doar o soluție comodă?

👗 Stil peste consistență

Problema de fond rămâne scenariul. La fel ca industria pe care o critică, pare mai preocupat de aparență decât de substanță.

Atacă teme actuale, precum declinul presei, influența banilor, superficialitatea luxului, ascensiunea AI, dar le atinge mai mult în treacăt. Nu sapă. Nu insistă. Nu doare.

În schimb, oferă din plin altceva: țoale impecabile, decoruri luxoase, petreceri grandioase, opulență cât cuprinde.

E o paradă vizuală continuă. Arată foarte bine. Doar că, după un timp, începi să simți că privești vitrina, nu magazinul.

🎤 Cameo-uri în exces

Un alt lucru care devine obositor destul de repede este avalanșa de cameo-uri.

Filmul e plin de personalități care apar ca ele însele, în așa măsură încât uneori ai senzația că te uiți la un eveniment monden filmat, nu la o poveste.

În loc să adauge autenticitate, distrag atenția. Ajungi să te întrebi mai des „ăsta pe cine joacă?” decât „ce urmează în poveste?”.

Și chiar nu glumesc. Pe generic apar mai multe celebrități care-și joacă propriul rol decât actori care interpretează roluri. Dacă nu mă credeți pe cuvânt, stați până la final și numărați.

🌟 Actorii țin filmul în viață

Miranda rămâne centrul magnetic. De fiecare dată când intră în scenă, totul devine mai bun. Meryl Streep este fabuloasă, nu degeaba este considerată de mulți cea mai bună actriță din toate timpurile.

Privirea ei glacială este suficientă să stopeze încălzirea globală. Dar, în același timp, simți umanitatea din spatele ochilor. Gesturi mici, aparent banale, transmit emoții de care doar ea este în stare.

Stanley Tucci (Spotlight), ca Nigel, are momente excelente și primește, în sfârșit, ceva mai multă greutate. Pare singurul neafectat de trecerea timpului.

🤔 Misterul cascadorilor

Și acum vine poate cea mai ciudată observație: cascadorii.
Există un număr surprinzător de cascadori pe generic.

Pentru ce? Nu există acțiune reală, nu există scene periculoase, nu există nimic care să justifice prezența lor.

Pe mine m-a surprins complet prezența lor în echipa din spatele filmului și mă roade să aflu în ce ipostaze au fost folosiți.

Știu, e o chestie stupidă, dar mi s-a împlântat în minte. Oare a fost prea periculos plimbatul în pantofi cu toc pe podiumul de prezentare și a fost nevoie de cascadori? Altfel nu-mi explic.