Adulthood

La AIFF.10 am văzut Adulthood, o comedie neagră regizată de un nume care-mi părea cunoscut, dar nu știam de unde să-l iau.

📖 Premisă

Meg (Kaya Scodelario – The Woman in Cabin 10) și Noah (Josh Gad – Frozen II) sunt frații noștri protagoniști.

După ce mama lor suferă un accident cerebral, care-o bagă în spital, cei doi revin în bârlogul copilăriei ca să facă ordine.

Nu găsesc nicio comoară ascunsă, ci scheletul vecinei dispărute acum 30 de ani, bine dosit în spatele unui perete.

În loc să sune la poliție, ce fac? Normal, se apucă să mute cadavrul. De aici, totul se transformă într-un bulgăre murdar de zăpadă care trage după el șantaj, alte crime și o grămadă de decizii idioate.

Da, îmi venea să intru prin ecran și să le trag câte o palmă peste ceafă amândurora.

💭 Comentariu

🧠 Cadavrul din dulapul emoțional

Până acum nu făcusem conexiunea că Alex Winter, regizorul, este același cu Alex Winter, ăla fumat din seria cu „Bill & Ted”. Omul cât trăiește învață.

Filmul începe fix ca o glumă bună spusă la o masă de prânz: „Ce-ar fi ca doi frați să se întoarcă în casa copilăriei după ce mama face un AVC și să dea fix peste un cadavru îngropat în subsol?” Gluma e bună, nu?

Da, premisa e bombă. Să folosești un cadavru ca metaforă pentru secretele de familie și moștenirea aia grea pe care ți-o lasă părinții e foarte inspirat.

Alăturările astea dintre banalitatea traiului modern (gen verificat glicemia copilului) și violența tipică noir-ului creează un contrast mișto.

🍷 Filosofie de bodegă și decizii proaste

Adulthood nu ține neapărat să fie profund, dar nici nu se ia prea în serios. Are momente când pare că alunecă în filosofie de bodegă, din aia pe care o folosești ca să pari intelectual când tu tragi la măsea dintr-un pahar plin cu poșircă.

Dar se redresează rapid cu scene în care personajele iau decizii bruște și, de ce nu, chiar imprevizibile.

Poate asta mi-a plăcut cel mai mult la Adulthood. E atât de prăjit în umorul lui negru, încât nu știi ce urmează să se întâmple.

Râzi de personaje, dar îți e și puțin milă de ei. Asta e comedie neagră făcută cum trebuie.

🎭 Hoții de scene

Kaya Scodelario împinge filmul ca pe un cărucior de cumpărături cu o roată bușită.

Când Meg se transformă din „mamă îngrijorată” în „femeie care face un cadavru dispărut și acum trebuie să-și culce copiii”, Kaya joacă aproape suspect de credibil.

Are în permanență o grimasă subtilă de „viața mea e o glumă proastă” care salvează scene întregi.

Billie Lourd (The Last Showgirl) și Anthony Carrigan (Superman) sunt acolo ca să ne aducă aminte ce înseamnă „hoție de scene”. Lourd joacă o asistentă socială atât de lipicioasă și de fals empatică încât ai vrea s-o angajezi să te îngrijească, dar ți-e teamă să nu-ți injecteze stricnină în vene.

Iar Carrigan (verișorul Bodie) te curentează cu valuri de teamă de fiecare dată când apare prin peisaj. Nici măcar nu trebuie să deschidă gura. Te uiți la el și te întrebi dacă nu cumva Hannibal Lecter și-a făcut de cap pe-acolo.

🎪 Când filmul schimbă vitezele prea des

Singurul care face notă discordantă este Josh Gad. Omul e simpatic, dar aici pare că joacă în alt film. Noah e scris ca un adult imatur, dependent de iarbă și pornache, iar Gad duce asta la extrem. Prea e pus pe comedie stupidă și exagerată, ca de desen animat.

Tonul din Adulthood mai dă rateuri. Uneori e noir serios, alteori comedie prostească, alteori dramă de familie. Filmul este un fel de tiribombă narativă, nu știi ce te așteaptă după următoarea curbă.

Și dialogul mi s-a părut plat pe alocuri. Nu peste tot, dar destule replici sună mai degrabă a schiță inițială, nu a versiune finală de scenariu.

🏆 Verdict

Adulthood se vrea o combinație de comedie neagră à la frații Coen și thriller cu accente psihedelice. Nu știu cât de mult i-a reușit, dar pe mine m-a prins.

Are un ritm alert și constant. Nu se lungește mai mult decât trebuie și când știe că a întins coarda suficient, trece la următoarea absurditate.

Este decent, are personalitate, se scaldă într-o băltoacă de umor negru, poate crud când și când, pornește de la o idee sinistră și trece cu bine linia de sosire.

Că mai provoacă niscai accidente pe traseu, asta e altă discuție. N-am râs cu lacrimi, probabil că m-aș interna singur la Bălăceanca dacă aș face-o, dar m-am distrat.