Related Articles
Deși s-a terminat Săptămâna Mare, am zis să văd filmul cu același nume, un film românesc cu 12 nominalizări la premiile Gopo 2025, una dintre ele fiind o glumă proastă.
🎬 Săptămâna Mare – Premisă 📖
Leiba (Doru Bem – Noaptea lui Vlad) este un evreu care ține un han în mijlocul unui sat creștin.
Am ținut să fac această precizare – evreu & creștin – pentru că aspectul religios joacă un rol important în film.
Unul dintre argații lui Leiba, să nu-i zic slugă, Gheorghiță (Ciprian Chiricheș – Libertate), îl calcă pe nervi pe stăpânul care se satură de insubordonarea și lenea de care dă dovadă tânărul.
Așa că-l concediază cu puțin timp înainte de Paște, neavând empatie față de angajatul care va rămâne, astfel, fără merinde pe masă de ziua sfântă.
Gheorghiță nu iese pe portiță cu bună ziua, ci proferând niște amenințări teribile care vâră jăratec în mintea credinciosului mozaic.
Acesta nu mai are liniște, temându-se că Gheorghiță se poate întoarce oricând pentru a-și duce la îndeplinire promisiunile contondente pe care le-a făcut la plecare.
💭 Săptămâna Mare – Comentariu 🍿
Scenariul este o adaptare liberă, extrem de liberă, a scrierii O făclie de Paște semnată de Ion Luca Caragiale.
De departe, aspectul cel mai de laudă al filmului este atmosfera sumbră, construită cu migală de către directorul de imagine.
🖼️ Imaginea ca tablou: simbolism subtil
Satul românesc este redat cu multă minuțiozitate, se aseamănă din acest punct de vedere cu recentul Sinners, atât de autentică pare imaginea.
Nu vreau să iau din meritele lui Andrei Butică, dar nu cred că a fost exagerat de grea găsirea unui asemenea loc încremenit în timp, ocolit de progres și de modernitate.
Cadrele sunt aproape picturale, parcă mă uitam la tablouri create de marii artiști ai acestei arte, tablouri încărcate până la refuz de simbolism, nu unul prea sofisticat, dar care necesită un oarece efort în interpretare.
📜 Tema antisemitismului: atunci și acum
Conflictul spontan iscat între hangiul evreu (și mă abțin de la folosirea altor termeni peiorativi, deși filmul îi utilizează) și servitorul român scoate la iveală o temă greu de ignorat.
Una care era relevantă în acele vremuri, acum mai bine de un secol, dar care este prezentă și azi, anume veninul otrăvitor cunoscut mai bine sub titulatura de antisemitism.
Sub masca ospitalității, de ambele părți, se coace o tensiune mocnită care continuă să crească.
Și când atinge punctul culminant, nu bubuie în scene pline de dramatism, ci se revarsă prin gesturi ce nu par a avea importanță, prin priviri pătrunzătoare și prin replici rostite cu tâlc și mustind a pericol.
🙏 Religia – prieten sau dușman?
Religia, indiferent de ideologie, a îndoctrinat într-un asemenea hal umanitatea încât cine crede în ce cred și eu îmi este prieten, ceilalți îmi devin, automat, dușmani.
Oamenii nu mai văd la semenii lor calități reale sau defecte comportamentale, caracterizarea se bazează în funcție de divinitatea la care se închină.
⚔️ Confruntări intense și personaje pline de nuanțe
Cu toate acestea, Andrei Cohn (scenarist și regizor) nu compune o poveste simplă, deși la prima vedere așa pare.
Pe măsură ce Leiba își vede viața amenințată de ura celor din jur, spectatorul începe să-și pună niște întrebări cu privire la pericolul care-l paște pe protagonist.
Este unul real, izvorât din acțiunile ostile ale sătenilor care nu-l văd cu ochi buni pe hangiu, sau pericolul este doar închipuit, născut din mintea tot mai tulburată a lui Leiba?
Oare vecinii vor să-i cânte prohodul sau adevărata primejdie vine chiar din interior?
Rămâne la latitudinea privitorului să decidă, pentru că scenariul nu oferă răspunsuri ușoare.
🎭 Actorii: conflicte reale și personaje stereotipizate
Actoria este una solidă, nu degeaba toți interpreții au fost evidențiați de către Gopo prin nominalizări.
Pe mine m-au impresionat Doru Bem și Ciprian Chiricheș, confruntările lor verbale au fost atât de intense încât nu mi se mai părea că joacă niște roluri, ci chiar au ceva de împărțit.
Mă așteptam ca răfuiala lor să treacă granița cuvintelor și să intre în teritoriul pumnilor.
Personajele lor sunt unele pline de stereotipuri, dar actorii le imprimă destulă nuanță încât să aibă trăsături unice.
Între ei intervine unica voce a rațiunii, Sura (Nicoleta Lefter – 21 de rubini), soția evreului, care nu este băgată de nimeni în seamă, că doar este femeie, ce știe ea?
🌟 Surprize din distribuție
Nu mi-a venit să cred ochilor când am descoperit în roluri terțiare niște actori omniprezenți în ultima vreme, Iulian Postelnicu și Bogdan Farcaș.
Mai lipsea Șerban Pavlu și era pachetul complet.
🗣️ Limba română arhaică și sudalmele autentice
Trebuie să pomenesc și dulcele grai românesc plin de arhaisme înduioșătoare, dar și presărat cu sudalme grele care ar face de rușine hip-hop-ul de acum.
În caz că aveți urechi pudice, s-ar putea să vă deranjeze destule replici neortodoxe care sunt rostite cu mult patos.
🎤 Sunetul dezastruos și ritmul lent – slăbiciunile unei producții solide
Dacă până acum am avut cuvinte de laudă la adresa filmului, trebuie să vin și cu două probleme, ambele specifice producțiilor autohtone.
În primul rând, sunetul este dezastru total, tocmai de aceea am scris în preambul că una dintre nominalizările la premiile Gopo este o glumă proastă.
Nu este posibil ca un film în care jumătate din dialog este inaudibil să fie considerat demn de o asemenea nominalizare.
A trebuit să-mi pun imaginația la treabă și să presupun ce au rostit personajele pentru că replicile sunt de neînțeles, parcă înregistrate în perioada în care este plasată acțiunea.
În al doilea rând, ritmul este incredibil de lent, secvența inițială a reușit să-mi pună răbdarea la încercare pentru că timp de patru minute m-am uitat la două personaje aflate într-o ipostază neschimbată.
Pe fundal ce mai era ceva mișcare, cu niște oi ce plecau oile în transhumanță, în prim-plan personajele erau încremenite în timp, de parcă pozau pentru un tablou.
Așa este tot filmul: fără să vrea, demonstrează teoria relativității, făcând o secundă să pară un minut.
🏆 Săptămâna Mare – Verdict 👍 sau 👎?
Este un film greu de urmărit, nu cred că îl voi reviziona pe viitor pentru că necesită multă răbdare, uneori în mod nejustificat.
Mesajul este unul actual, livrat direct, fără mănuși protective, iar realitatea urâtă a caracterului uman nu este îmbrăcată într-un ambalaj plăcut.
Ăștia suntem ca specie, niște ipochimeni mici în gândire, mânați de orice, numai de rațiune nu, capabili mai degrabă de gesturi meschine decât de fapte mântuitoare.
Autorul filmului ne pune față-n față cu o oglindă întunecată a unei epoci în care diferențele religioase și culturale nășteau monstruozități.
Și pe cine vedem în oglindă? Pe noi înșine. Și asta spune multe.
Păcat că producția suferă la capitolul sunet, aceste deficiențe tehnice au știrbit din experiența vizionării filmului.
De lentoarea ritmului nu mă mai leg, că m-am săturat să mă plâng de asta, ăștia-s regizorii noștri, prea artistici în viziunea lor.
În atare condiții, am să ciocnesc 7 ouă roșii, asta dacă nu le-am primit deja sparte.
(3,5 / 5)
Trailer
