
Cel mai bun film românesc – Gopo – Ediția 2024
Revoluția autohtonă este un bazin inepuizabil de povești pentru filmul românesc. De aici s-a inspirat și acest Libertate regizat de Tudor Giurgiu.
🎬 Libertate – Premisă 📖
Filmul se bazează pe evenimentele din decembrie 1989 din Sibiu. Cât de reale or fi, greu de spus, că nu-i documentar.
Nebunia pornită de la Timișoara a ajuns și la Sibiu, iar uniformele organelor legii o cam bagă pe mânecă, neștiind ce să facă.
Ba să tragă-n insurgenții teroriști, ba să se dea cu ei, iar ordinele sunt extrem de confuze, așa că toți zburătăcesc care încotro.
Unii să își salveze pielea, că au mirosit că lucrurile încep să pută și nu mai este de stat (aici cu ambele sensuri).
Alții rămân pe metereze, fideli până la moarte jurământului tovărășesc depus.
Și pe fundalul acestui tămbălău imens se desfășoară filmul de față.
💭 Libertate – Comentariu 🍿
Încep cu oful meu etern când vine vorba de filme românești. Cele mai multe sunt praf și pulbere pe partea audio. Foarte multe dialoguri de aici sunt neinteligibile.
Fie că actorii își livrau replicile din scenariu, fie că recitau Somnoroase păsărele, tot dracul ăla ar fi fost, că oricum nu am înțeles nimic din ce spuneau.
Aș da ordonanță de urgență prin asumarea răspunderii ca fiecare film românesc să fie însoțit de subtitrare.
Cât despre poveste, ei bine, este o peliculă haotică despre niște evenimente haotice.
Poate cea mai mare laudă pe care i-o pot aduce este că seamănă cu Dunkirk semnat de Nolan.
Scenariul nu se concentrează deloc pe personaje, de asta nici nu am reținut vreun nume, că nu ele contează.
Atenția totală este acaparată de evenimentul în sine și ce a reprezentat el pentru societatea românească.
Lăsând la o parte chixul dat în ceea ce privește audibilitatea replicilor, filmul excelează la nivel tehnic pentru că a reușit să mă arunce direct în focul acțiunii.
Este incredibil de alert, fără timpi morți, ceea ce este nemaipomenit de surprinzător pentru o realizare românească.
Urletele permanente, vânzoleala neîncetată, gloanțele care șuieră neobosite, nesiguranța care însoțește fiecare scenă, toate aceste elemente contribuie la crearea unui impresionant sentiment de urgență.
Acest ritm nemilos te face să te ții de vezică și să sari de pe un picior pe altul, de frică să nu pierzi ceva important dacă părăsești incinta să stropești trandafirii ofiliți.
De asemenea, camera de filmat este una care nu are stare, se plimbă de la un personaj la altul fără să gâfâie, iar modul de cadrare este demn de o producție cu buget imens.

Însă nu-s toate pe roze în Libertate, are niște răni pe care nu pot să le pansez eficient astfel încât să nu le mai miros purulența puturoasă.
Nici măcar nu mă leg de țigările magice pe care personajele le primeau fumate până aproape de filtru, dar când le duceau la gură erau întregi.
Mă iau de partea umană a poveștii, una care are lacune la nivel sentimental.
Deși eram martorul unor grozăvii raportându-mă la contextul dat, că totuși nu-i Holocaust, nu simțeam mare lucru pentru cei implicați.
De ce?
Unu la mână, nu m-am conectat emoțional cu niciunul.
Doi la mână, nu am ajuns să-i cunosc bine.
Trei la mână, n-aveam habar cine-i vinovat cu adevărat și cine-i picat aiurea la mijloc, luat din neant ca din oală.
Filmul nici nu se screme să ne lumineze, ne aruncă orbi într-un bazin imens și ne lasă să găsim singuri ieșirea la liman.
Este ca un doctor care îți face o grămadă de analize pentru a afla ce boală ai, dar care se face nevăzut când vine vorba să îți explice de ce suferi.
Și tu rămâi habarnist și te uiți precum analfabetu-n dicționar încercând să pricepi hieroglifele fără sens.
Sunt o groază de actori de renume din panoplia cinematografiei autohtone, dar uneori prezența lor mă scotea din atmosferă pentru că nu-i recunoșteam din prima și trebuia să mă gândesc de unde îi știu.
Andi Vasluianu (Balaur), Ionuț Postelnicu (Oameni de treabă), Alexandru Papadopol (Taximetriști), Bogdan Farcaș (Neidentificat) și mulți alții au participat în acest film deși, părerea mea, nu erau neapărat necesari.
Personajele lor, deși vitale pentru poveste, nu primesc atât de multe minute încât să necesite forțări imense interpretative pentru că, așa cum am menționat anterior, filmul nu se concentrează neapărat pe ele.
N-o să găsim răspunsuri definitive la întrebări arzătoare, ci o confirmare a faptului că n-o să aflăm în veci ce s-a petrecut atunci în realitate pentru că totul a fost atât de bine mușamalizat încât puțini mai știu adevărul.
Mai miră pe cineva că mulți dintre cei luați în colimator ca dușmani ai poporului au dat repede cu subsemnatul, chit că au mințit de au înghețat apele, pentru a scăpă nevătămați de brațul lung al justiției, unul care lovea în stânga și în dreapta fără dovezi clare.
🏆 Libertate – Verdict 👍 sau 👎
Ce m-a frapat este echivocul mesajului transmis, oare are ceva de comunicat?
Sau special este ambiguu, la fel ca acea perioadă nebuloasă și însângerată din istoria recentă a României?
Filmul radiografiază cu mână de chirurg estetician acele săptămâni infernale, dar nu dă vreun verdict, o arde ca Elveția, se declară neutru și ne lasă să ne descurcăm.
La un moment dat și eu devenisem chiaun că aveam impresia că ăia buni erau demonizați nejustificat, iar ăia răi o făceau pe îngerii. Sau invers, sau dracu` mai știe că m-a luat de cap!
Nu prezintă ceva neapărat nou sau zguduitor, că deja știam ce s-a petrecut pe atunci și că am scăpat de comunism doar din vorbe, că multe nu s-au schimbat la nivel de conducere.
Doar poporul a devenit și mai prost și mai laș și acum acceptă și mai multe căcaturi din partea guvernanților fără să reacționeze că acum cică-i LIBERTATE.
Concluzia trasă este că în declarații nimeni n-a tras în nimeni, dar în realitate toți au tras în toți, iar numărul morților confirmă asta.
M-a surprins plăcut pentru că așteptam o altă peliculă răsuflată fără vreun sens, dar nici nu m-a convins să dau prea multe afară din casă, fiind marginal bun.
Hai că mi-a venit rândul la interogatoriu, așa că am să scriu cu mult năduf 7 declarații contradictorii.
(3,5 / 5)

Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți