21 de rubini

21 de rubiniCum mă plictisesc prin mall, cum bag câte un film cu sala goală.

Acum i-a venit rândul lui 21 de rubini, dar nu eram singur, ci cu un prieten, deci am dublat asistența obișnuită.

 

🎬 21 de rubini – Premisă

Nina (Corina Moise – #dogpoopgirl) este o tânără procuror ce are mari aspirații în carieră.

Verticalitatea și competența i-au adus notorietate și a intrat pe lista scurtă de candidați pentru titlul de Procuror General.

Doar că decizia nu este una luată doar de autoritățile noastre, că statul român nu este unul de sine stătător.

Se bagă pe fir SUA prin secretarul de stat Mandovanis (Mickey Rourke – Iron Man 2) și UE prin reprezentanta Comisiei Europene, italianca Delalachiessa (Elisabetta Pellini).

Un singur impediment pare că stă în calea Ninei spre această numire extraordinară.

Nu, de fapt sunt două.

Iubitul ei este rus, deci apar suspiciunile pro putiniste, și Nina ține cu dinții de un dosar gros care are treabă cu Biserica și multă lume ar vrea ca el să fie băgat sub preș.

Însă Nina are motive personale, nu doar profesionale, și nu vrea deloc să-l claseze.

 

💭 21 de rubini – Comentariu 🍿

Filmul este unul gras ca durată, se întinde pe nu mai puțin de două ore jumătate pentru că structura lui este una care îmbie la petrecut mult timp la povești.

Trebuie să admit că a durat un pic să mă prind de șmecherie.

Inițial am crezut că suferă de un anacronism în stare terminală pentru că erau multe aspecte care nu se legau, dar apoi am priceput care era șpilul.

Nu este mare dezvăluire, dar acțiunea are loc în două perioade temporale, trecut și prezent, iar evenimentele se învârt în jurul familiei Ninei.

În trecut este vorba despre fratele ei care vrea să se facă preot, în prezent discutăm despre ea și iubitul regizor care sunt luați la bani mărunți înainte de decizia finală.

De principiu, filmul este despre șpagă, corupție, influență, parandărăt, șperț, cotă parte, mită și ce alte sinonime mai găsiți la aceste cuvinte.

Și scoate în evidență de unde până unde se întinde această caracatiță hulpavă care a acaparat întreaga noastră societate.

Ea pornește de la cel mai amărât profesor care cere ciubuc să-l treacă pe un prost clasa și ajunge până la cel mai înalt nivel, cel guvernamental în care nu poți să respiri fără aprobarea unor tătuci care se ascund în umbră.

Iar una dintre cele mai mari mafii, dacă nu cea mai mare, care stă cu mâna întinsă indiferent dacă ești viu sau mort, este BISERICA.

O instituție putredă până în măduva oaselor care nu mișcă nimic dacă nu bagi ceva în cutia milei care se transformă rapid în cutie de viteze atașată unei mașini de ultimă generație.

Că doar știm că găoaza preasfântă nu se poate plimba decât în bolizi demni de miliardari, că așa scrie în Biblie, că modestia e pentru proști, fala e pentru prelați.

21 de rubini

 

Combinația dintre acest film, care arată cât de mânjită și putredă este instituția creștinismului  la noi, și documentarul Arsenie, viața de apoi, ce prezintă naivitatea oamenilor care încă mai cred în biserici, este una deschizătoare de minți pentru cine vrea să priceapă.

Dacă aș avea o dorință de la duhul magic al lămpii sau de la peștișorul de aur, aș vrea să dispară complet de pe fața pământului instituția religiei.

Atenție, instituția religiei, nu religia.

Vedea-i-aș răstigniți pe cruce pe toți popii care umblă cu kilograme de aur pe ei și care, simultan, se vaită că n-au bani și cer donații de la enoriașii creduli care pun botul.

Bine, eu sunt înverșunat pentru că am o experiență traumatică din copilărie cu popii care m-a marcat pe viață. Nu, nu este ceea ce credeți, nu m-a alergat niciunul prin altar să mă cădelnițeze profund.

Alta este buba, când a murit bunica, popa nu a mișcat un deget, nu a pornit procesiunea și nu a cântat un vers de pomenire veșnică până când nu a simțit foind niște bancnote în buzunar.

Știu că nu-s toți așa, dar un lanț este atât de puternic pe cât este veriga lui cea mai slabă.

În fine, m-am molipsit și eu de la film și umplu pagina cu perorații ce n-au treabă cu subiectul principal.

Așa face și 21 de rubini, o lungește nemaipomenit de mult până să ajunge la punctul de intersecție al celor două linii temporale.

Iar așa zisa surpriză se fâsâie pe drum, că până ne-a lovit cu momentul relevator spectatorii din sală s-au prins despre ce este vorba.

21 de rubini

 

Nici nu vine cu ceva nou, că știm, slavă celui de sus, cât de infect, murdar, lacom, împuțit, incompetent și mafiot este statul român prin tot sistemul său.

Și Biserica tronează deasupra lui, dictând decizii capitale și tăind în stânga și în dreapta după cum poftește pentru că are o putere atât de mare încât nu mai poate fi atinsă.

În rest, ce pomelnice să mai scriu despre film?

La nivel tehnic se prezintă decent, vizual arată bine, dialogurile sunt audibile, multe dintre ele fiind în engleză, deci a ajutat subtitrarea, iar actoria nu m-a impresionat.

Apariția lui Mickey Rourke este doar o chichiță de marketing pentru că omul cu greu își mai rostește replicile, ajungând aproape o statuie de ceară din cauza multiplelor operații estetice.

Veți descoperi, dacă aveți curiozitatea și răbdarea să urmăriți producția, și câteva figuri cunoscute care ar putea să vă aducă un zâmbet pe buze.

Plus de asta, să închei cu un Amin izbăvitor, scenariul este, cum să-i zic, jucăuș cu mintea privitorului pentru că inventează denumiri de orașe sau oferă niște informații fictive ce au mult tâlc.

 

🏆 21 de rubini – Verdict 👍 sau 👎?

În niciun caz nu își justifică durata exagerată ce este împânzită cu o groază de scene ce n-au niciun Dumnezeu în poveste.

Spre exemplu, ce rost a avut firul narativ, pe care s-a cam insistat, în care Nina și gagiul voiau să facă un film? Pentru că nu duce nicăieri, nu are vreo finalitate.

Cu sau fără acea poveste secundară, ideea de bază rămânea aceeași, așa că putea să mă scutească de vreo jumătate de oră de baliverne care au măcinat în gol.

Dacă scenariul era mai impermeabil și nu se lăsa inundat de tot felul de inutilități, impactul emoționant ar fi fost unul mult mai puternic.

Nu este un film rău în sinea lui, are intenții bune, doar că te mănâncă sfinții, și la propriu, și la figurat, până ajunge la deznodământ.

În mod cert nu o să fie un film pe placul înveșmântaților în alb plini de metale prețioase pentru că 21 de rubini (titlu cu semnificație tragică) trage în Biserică din toate pozițiile.

Dar este mult mai interesantă, mai concretă, mai concentrată, mai alertă și mai captivantă investigația celor de la Recorder, Clanul marelui alb, care a provocat valuri la finele lui 2021.

Are un subiect asemănător și burtoșii cu aere de dumnezei pe pământ s-au simțit atinși și au încercat să-l cenzureze.

Că după mintea lor, aparent, despre asta este religia, să bagi pumnu-n gură celui care nu este de acord cu tine și care arată lumii cât de ipocrit și interlop ești.

Apreciez dorința de a spune un adevăr sensibil care irită pe cei de sus, dar nu la fel pot spune și despre execuție, așa că mă situez undeva pe la mijloc.

Se apropie vremea examenelor, așa că v-am părăsit pentru că trebuie să aprind 7 lumânări și să mă rog să le ia cu bine.

Aș fi fost mult mai milostiv dacă strângea cureaua și nu revărsa atâtea scene de pomană.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

YouTube #shorts

Trailer

https://www.youtube.com/watch?v=JcimnGII3QI&ab_channel=EirinaFilm

IMDB

About admin

Check Also

Teach You a Lesson

Teach You a Lesson

Cum nu voiam să fiu prins cu tema nefăcută, am scos foaia și pixul și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *