Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Cum să încep articolul despre Louis CK: Ridiculous? Bine măcar că spectacolul a avut loc la Sala Palatului și nu într-o cameră de hotel.
🎭 🎤 Louis CK: Ridiculous – Premisă
Știu, știu, rușine să-mi fie pentru că am luat bilet la show-ul unui abuzator sexual. Poate sunt prea iertător, dar atât timp cât nu a atins pe nimeni, nu cred că este cazul să comparăm decalotarea știuletelui în fața unor femei, care au zis da, cu abuzul real, tradus prin pipăieli, săruturi sau violuri.
Înaintea lui au venit pe scenă doi deschizători. Din partea mea, puteau să rămână în culise.
📝 Louis CK: Ridiculous – Comentariu
🔪 Jim Norton – glume despre București
Norton a început cu poante despre un oraș pe care nu l-a mai vizitat: aeroport vechi, trafic infernal, zăpadă multă.
Vai, ce dume originale, chiar nu știam cum e Bucureștiul, noroc că a venit americanul să ne destupe mințile și ne-a adus civilizația în bagajul de cală.
Hai să nu fiu chiar rău. A fost doar încălzirea. Apoi, în sfârșit, își amintește de ce l-am plătit.
Adevăratul Norton apare când intră în relații și obsesii personale, scenarii în care el e singurul supraviețuitor dintr-un avion și, în mod suspect, împăcat cu ideea.
Momentul cu soția care vorbește cu ChatGPT despre omletă e extrem de actual. Nu pentru că e șocant, ci pentru că e real. Mulți folosesc AI-ul ca pe un prieten imaginar. El doar duce observația la absurd.
⚡ Greg Hahn – ce mama naibii a fumat omul ăsta?
Apoi a venit nenea ăsta. Nu să spună glume, ci să inducă panică.
E mult „come on!”, multă mișcare, multă improvizație. Dacă te uiți la el și nu știi că execută un număr, ai crede că este lovit de o serie interminabilă de crize de epilepsie după ce a băut un bax de energizante Red Bull și a prizat câteva linii de cocaină.
Are câteva idei simpatice, dar execuția mi s-a părut enervantă. Urlă mult, face ca un hamster alimentat la 380V, lovește microfonul și prestează fel și fel de activități cinetice. Dacă avea un perete pe lângă el, cred că ar fi dat cu capul de el, numai să ne facă să râdem.
Dacă n-are glume, măcar are energie. Dacă nu livrează poante memorabile, măcar livrează mișcare scenică la normă.
Totuși, pare că a confundat stand-up-ul cu ora de educație fizică. Poate ăsta este modul lui de operare ca artist comic, dar este prea obositor.
🔥 Louis C.K. – motivul pentru care am cumpărat bilet
Numărul lui e altă ligă. Se simte că omul este creat din alt aluat.
Începe aparent lejer: diferența dintre strănut și pârț. Observație simplă, socială, logică.
Același proces, ieșiri diferite. De ce la una primești binecuvântare și la cealaltă priviri dezgustate?
E banal? Da. Dar e construit impecabil. Are ritm. Are pauze calculate. Are o poantă excelentă de final.
Urmează visul cu bebelușul. Acolo e testul. Nu e doar „șoc”. E ideea că în vis nu controlezi nimic și că mintea ta produce lucruri pe care conștient le-ai respinge.
Asta e interesant. Faptul că nu e erou nici în propriile vise. Acolo e vulnerabilitatea lui, dar spusă murdar.
🧓 Casa de bătrâni – segmentul greu
Bucata cu tatăl pus într-un azil e una dintre părțile bune ale spectacolului.
Nu e doar cinism. De la ideea că plătești și „ți se ia” tatăl și până la indiferența personalului, ceea ce spune e absurd, dar e construit pe un adevăr foarte rece: externalizarea vinovăției.
Râzi pentru că exagerează, dar baza e reală. Și asta doare puțin.
Râzi și apoi îți vine să-ți suni părinții. Sau pe asistentele de la azil, să le întrebi cum sunt ai tăi.
🧠 Existențialul – partea unde e peste ceilalți
Aici este vorba despre vocea interioară care nu tace niciodată. A lovit fix unde trebuie.
„Nu vrei puteri speciale. Vrei cinci minute fără vocea din cap.”
Asta nu e vulgaritate. Asta e observație matură. Acolo sala nu râde isteric. Râde cu un nod mic în gât. Nu-i așa că vocile din cap nu vă dau deloc pace? Du-te și ia-mi niște tampoane. Cine a zis asta?
⚾ Baseball și moarte
Numărul despre baseball nu mi-a plăcut, pentru mine acest sport e ca o ședință de consiliu local, adică plictisitor și inutil.
Louis ia acest sport, îl descrie simplu, apoi îl duce în ideea că toți murim. E aproape poetic, doar că e livrat sec, fără violoncel pe fundal.
👴 Bătrânețea și degradarea
Aici e foarte bun. Descrierile fizice, de la pungile de sub ochi și până la pielea care atârnă, nu sunt doar pentru șoc.
Sunt despre acceptare. „Asta e fața mea acum.” E un fel de resemnare comică.
💬 Întâlniri romantice la 58 de ani
Asta e bucata care mi s-a părut cea mai naturală. Femeile de 50+ descrise ca fiind directe, obosite de viață, fără timp de jocuri. Acolo e experiență reală, nu doar provocare.
🚫 Zona limitelor legale
Încheie în forță cu un segment despre diferențele de vârstă și „barely legal”. E un segment riscant, chiar foarte riscant.
Dar e conceput ca o analiză a obsesiei culturale, nu doar ca o glumă ieftină.
Iar poanta finală a demolat sala. Râdeam cu gura până la urechi, dar mă și uitam după poliție, de frică să nu aud vreun zăngănit de cătușe și un clasic „domnule, vă rog să ne urmați”. Poate copoii nu știu să citească ora. Și o las așa.
🔚 Louis CK: Ridiculous – Verdict
Norton e cinic, Hahn e haotic, iar Louis e lucid.
Am râs real la strănut vs pârț, la întâlnirile romantice la 50+ și la numărul final.
Au fost, însă, și bucăți unde am simțit că exagerează doar ca să exagereze. Întinde de dumă doar ca să vadă dacă ne crapă fruntea. Dar asta face parte din stilul lui. Îți testează limita.
Te împroașcă necontenit cu glume de tot felul, dar nu este atât de ofensator precum Carr și Jefferies. Nu dă foc casei, doar umblă cu chibritul aprins.
Aveam așteptări mai mari de la el, aș fi preferat să intre el singur, să nu-i lase pe antevorbitorii lui să strice atmosfera.
Data viitoare, fără antrenament. Vreau direct meciul.
