Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Am fost și eu marți seara la stand-up. Da, marți. Adică fix în ziua aia din săptămână când ești terminat de la muncă, ai grijile tale, copiii probabil au teme, iar tu te duci să râzi.
Sau să vezi dacă mai râzi. Și asta mi se pare cel mai cinstit lucru la show-ul ăsta: că începe fix cu faza asta. Că e marți, că e greu, că toți proștii pot ieși sâmbătă la șpriț, dar cine vine marți… are o problemă. Sau două.
Ah, este vorba despre Dan Badea și al său Domnu’ Dănuț.
🎭 🎤 Premisă
Și a început la fix. Bă, nene, așa punctualitate de la un artist? Jos pălăria.
Din păcate, publicul nesimțit. O zic pe șleau.
Unii au intrat chiar și după 70 de minute de la startul spectacolului.
Totuși, vorbim despre Târgoviște, nu despre New York. Dacă-ți pui mintea, în 70 de minute iei la pas tot orașul. Și unii au întârziat mai mult decât trenurile românești.
📝 Comentariu
🔄 Diferențe universale
Partea cea mai lungă și, sincer, cea mai șlefuită este despre diferența dintre cum se pregătesc bărbații și cum se pregătesc femeile.
El face duș în cinci minute. Ea stă o oră și douăzeci. E genul de observație pe care nu o inventezi. O trăiești.
La fel și partea cu pozele. Nu știu câți dintre cei care citesc asta acum au stat vreodată pe o plajă să facă o poză partenerului, dar dacă nu ați trăit asta, o să vi se pară exagerat.
Dacă ați trăit, o să dați din cap. Diferența dintre ce înseamnă „hai să-ți fac o poză” pentru un bărbat și ce înseamnă pentru o femeie este probabil mai mare decât diferența dintre Neanderthalieni și Homo sapiens.
Cu toate astea, parcă nu a adus nimic nou sub soare.
👶 Zona personală
Show-ul are și o parte mai personală, în care povestește din perioada în care era un copil gras, despre salamul Victoria pe care-l lua de la magazin și despre cum cântarul ăla cu două talere îl bloca total.
Dar nu insistă prea mult pe asta. Preferă să vorbească despre fiul lui, pe care îl admiră pentru că e tot ce n-a fost el: înalt, slab, relaxat. Și pentru că poate sta opt ore pe zi să facă Lego, lucru pe care el nu-l mai poate face ca adult. „Opt ore pe zi”, repetă de câteva ori, ca un fel de măsură a fericirii pierdute.
🏖️ Povestea din Grecia
Apoi, pe la jumătate, show-ul ia o întorsătură mai puțin așteptată. Povestește o vacanță în Grecia cu niște prieteni mai cunoscuți.
Sunt nume pe care le recunoști dacă ai deschis vreodată televizorul în ultimii douăzeci de ani. Și dă cu manele, și pune piese nepotrivite, și aproape că se ceartă cu toată lumea.
E amuzant, dar parcă e alt spectacol. Parcă e povestea pe care i-o spui unui prieten la o bere, nu partea centrală a unui show de comedie. Se simte că a fost o vacanță bună, dar ca material de scenă, dacă nu erai acolo, nu te prinde la fel de tare.
🛋️ Terapie și generații
A urmat o parte despre terapie, despre cum el a fost la un terapeut care l-a costat 300 de lei 50 de minute și despre cum l-a pus să plângă într-un fotoliu. Compară asta cu felul în care au crescut el și generația lui: „lasă că vorbim noi acasă”, după care nu vorbea nimeni.
Aici e unul dintre singurele momente în care râsul din sală probabil s-a transformat în ceva mai tăcut. Pentru că recunoști ceva.
🎯 Cum se termină
Finalul e cu o poveste de la un festival de familie. Nu insist pe el, pentru că mi-e rușine că am recunoscut familia pomenită în acel număr.
Iar poanta cu care a încheiat spectacolul, poanta care trebuia să fie apogeul, a fost destul de fâsâită și previzibilă. Te uiți la fața lui Badea și o intuiești deja.
🔚 Verdict
E un show de om care știe ce face, care are material, care știe să stea pe scenă. Dar n-am râs constant. Sunt momente bune, dar și unele în care simți că se plimbă pe lângă subiect.
Poate și pentru că a fost întrerupt constant de nenumărații întârziați, care nu cunosc conceptul punctualității.
Nu am plecat din sală simțind că am văzut ceva de neuitat. Dar am plecat simțind că am fost în aceeași cameră cu cineva care are aceleași certuri acasă ca noi toți.
