Matt Rife: Stay Golden

Matt Rife: Stay GoldenL-am descoperit recent pe Matt Rife pe Netflix. La fix, pentru că tocmai a avut primul spectacol de comedie în România, intitulat Stay Golden.

 

🎭 🎤 Premisă

Despre ce este vorba? Simplu.

Un comediant american în vârstă de 30 de ani, cunoscut pentru zâmbetul lui de băiat bun care spune lucruri rele, aterizează pentru prima dată în România.

Nu știe ce să creadă. I se spune de trei ori că e „foarte sigur”, ceea ce îl sperie mai tare decât dacă i s-ar fi spus „e groaznic, fugi”.

În fața câtorva mii de oameni albi, își face numărul: vorbește despre sex, prieteni, bani, insomnie, transgender, prostituție în Amsterdam și alte subiecte.

La final, bea palincă dintr-o sticlă adusă de un spectator și declară că „pieptul îi arde”. Amator. La noi se numește doar încălzire.

 

📝 Comentariu

🎭 Încălzirea care nu încălzește

Spectacolul începe haotic. Cam Bertrand e un fel de antreu pe care nu l-ai comandat, dar îl mănânci pentru că e acolo. E simpatic, e enervant, e prietenul ăla care bea prea mult la petrecere și apoi îți spune că te iubește.

Face glume despre cum arată ca o lesbiană în tranziție, despre penisuri. E ok, dar publicul încă se așază pe scaune.

Apoi vine Jackson McQueen. Glumele lui cu molii transgender și țânțari somelieri au fost meh. Genul de comedie care funcționează doar dacă ești obosit și nu ai chef să gândești. El se bazează pe faptul că știe să se scălâmbăie în fel și chip și că belește ochii. Bine că belește doar ochii.

 

🎤 Când intră omul potrivit pe scenă

Structura show-ului e clasică: deschizător, al doilea deschizător și apoi intră  capul de afiș. Dar Matt nu se grăbește. Își permite să stea 10 minute cu o femeie din public care are anxietate și un copil de 10 luni acasă.

Îl întreabă pe bărba-su de ce merge în cârje. Află că și-a stricat genunchiul pentru că a mutat canapeaua. La cererea soției. Ea râde. Toată sala râde. Și nimeni nu întrerupe. Pentru că atunci când Matt vorbește, tu taci. Așa funcționează carisma. Sau frica. Una dintre ele.

 

🌍 România văzută din exterior

Matt ne-a luat tare din prima, suntem „white as fuck”. O fi fost compliment? Sau nu?

Ne-a lăudat că nu am fost jigniți de gluma cu „retard”. Ba chiar am aplaudat. Acolo am simțit că suntem cei mai tari.

Români moderni, toleranți, europeni, râdem de glume politice incorecte ca niște americani adevărați. Și apoi ne-a întrebat dacă e legală iarba. Și când am zis că nu, a rămas șocat. Și acolo am simțit că, de fapt, suntem niște săraci. Dar a trecut repede.

Partea asta e cea mai ciudată. Pentru că Matt nu ne-a îmbrățișat ca pe niște egali. Ne-a îmbrățișat ca pe unchiul ăla bețiv de la țară pe care îl vizitezi o dată pe an și de care îți e puțin rușine, dar îl iubești.

Nu e prima dată când ni se întâmplă asta. Ne place să fim validați de afară, chiar și când suntem luați la mișto. Important e să ne bage cineva în seamă.

 

🥃 Momentul „balinka”

A băut palincă din mâna unui spectator. Să bei dintr-o sticlă de plastic pe care un străin a scos-o dintr-un rucsac, într-o sală unde n-ai voie cu lichide. A întrebat cum se numește. I s-a spus „palincă”. A repetat „balinka” de trei ori greșit. Noi râdeam ca proștii. Și apoi a slobozit o înjurătură pur românească. S-a zguduit sala.

Matt Rife: Stay Golden

 

🎯 Crowd work vs realitate

A stat la povești cu un nene din Moldova. L-a întrebat de unde e. E clar că habar n-avea ce e Moldova, dacă e sat, oraș, județ sau țară.

A vorbit cu un cuplu de comici români. Se pare că sunt prezenți pe la iUmor. Eu habar n-aveam cine sunt, dar sala îi cunoștea. Uite așa, femeia s-a ales cu promisiunea că va fi numărul lui de deschidere la spectacolul din Roma.

I-a luat un pic la mișto, le-a zis că șansele să devină cu adevărat celebri sunt ridicol de mici. Dar a zis-o cu zâmbetul pe buze. Ca un frate mai mare care știe că vei eșua, dar te iubește oricum.

Ne-a beștelit oleacă pentru că suntem prea albi. Dacă ești negru în România, înseamnă că ori ești livrator, ori sportiv.

S-a speriat când a aflat că omorâm porci de Crăciun, le mâncăm pielea, iar copiii îi călăresc. Șoc cultural, a crezut că a aterizat în Evul Mediu.

Știam că lucrează mult cu publicul, de asta l-am apreciat în spectacolele anterioare de pe Netflix, dar aici nu prea a avut material. Românii nu au fost prea ofertanți din acest punct de vedere.

Și fără public bun, nici cel mai bun crowd work nu mai e magie. E doar improvizație.

 

🧠 Când gluma nu ajunge la tine

Înainte de asta, însă, și-a făcut numărul.

A avut ceva poante cu persoane transsexuale, credea că suntem mai deschiși la minte, pentru că avem multe denumiri care încep cu trans: Transilvania, Transalpina, Transfăgărășan. Avea impresia că România e paradisul trans.

Ce drăguț! Habar n-avea că aici trăiesc printre cei mai homofobi și transfobi oameni de pe pământ.

A făcut o glumă cu Lizzo. 15% din sală a râs. Ceilalți s-au uitat ca vacile la poarta nouă. Nu știau dacă Lizzo e o boală sau o rețetă de sarmale. Dacă nu e neam cu Salam, n-au de unde s-o știe. Și aici se vede limita: dacă nu prinde referința, nu mai prinde nici gluma.

Totuși, cam răsuflată poanta. Ați văzut-o pe Lizzo în ultima vreme? Nu mai e cât un tanc.

 

😴 Știm și noi cum e cu vitrinele din Amsterdam

A insistat cam mult cu un spectacol porno din Amsterdam. Credea că ne șochează. Noi credeam că ne prezintă un episod din Insula iubirii.

Și a mai dat în insomnie. Problema nu e că a dat, problema e că n-a fost prea amuzant subiectul. Aproape să mă ia somnul, pentru că mi s-a părut plictisitor.

 

🔚 Verdict

Nu știu dacă Matt Rife e cel mai tare comediant. Știu că a băut palincă de la unul din public, a făcut o poză cu 2.000 de oameni cu lanternele telefoanelor, a zis „I love you, I love you, I love you” de trei ori și a plecat.

Și noi am plecat acasă. Și am râs. Și am uitat de facturi, de șefi, de trafic, de toate.

Și a doua zi ne-am trezit și am zis „a fost fain, mă, dar a fost scump biletul”.

Matt Rife: Stay Golden

Nota

About admin

Check Also

Fackham Hall

Fackham Hall

Nu am băgat în seamă Fackham Hall până când nu am aflat cine a participat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *