Indiana Jones and the dial of destiny

admin 28/06/2023 Aventură Leave a comment

Scoateți pălăria și biciul de la naftalină, ne cheamă aventura în Indiana Jones and the dial of destiny.

Este a cincea parte a francizei și singura (sau prima?) fără Steven Spielberg în scaunul regizorului.

🎬 Indiana Jones and the dial of destiny – Premisă

Arheologul aventurier Indy (Harrison Ford – Blade runner) a ieșit la pensie din meseria de a da peste cap planurile celor răi care tot doresc să pună labele pe artefacte antice.

Acum nu mai este alergat de naziști, ci de reumatism. Nu mai scrâșnesc roțile de tren prin te miri ce aventură, ci îi trosnesc încheieturile când urcă scările.

Dar o domniță care îl ia la întrebări cu privire la o drăcovenie inestimabilă cu puteri magice îl activează pe Indy care este nevoit să-și scuture oasele obosite și să salveze, din nou, omenirea.

Pe urmele sale se pornește o avalanșă de dușmani cu chef de scandal.

Și vă las să ghiciți de ce sorginte sunt răufăcătorii.

Hai că n-a fost deloc dificil, sunt descendenți ai celebrului salut oripilant Heil Hitler!

💭 Indiana Jones and the dial of destiny – Comentariu 🍿

Spre deosebire de The Flash care a avut niște recenzii incipiente mirobolante, acest film s-a situat la polul opus, ieșind cam terfelit de la primele vizionări de gală.

Așa că nu așteptam mare brânză, mai ales că pelicula a avut multe probleme de producție până să vadă lumina ecranului.

Ca poveste nu prea este nimic de laudă, scârțâie din toate balamalele pentru că nu are niciun strop de originalitate în ea.

De fapt, în mare parte, aș putea spune, fără să mă înșel prea mult, că este o copie la indigo a primului film, The raiders of the lost ark.

Avem naziști fioroși? Avem, chiar de dat și cu împrumut.

Lipsește cumva obiectul mitologic cu puteri misterioase util câștigării războiului prin metode mistice? Nu, este și el prezent.

Iese la tablă chiar și copilul minune, orfan al străzii, care se pricepe la toate deși n-are decât „schuala vietzi‟.

Am impresia că elementul principal pe care s-a concentrat filmul a fost aspectul nostalgic.

Pe el s-a tras tare pentru a ne sensibiliza la inimioară astfel încât creierul să intre într-o stare de moleșeală și să nu mai observe caracterul repetitiv al poveștii.

Filmul este prea lung pentru binele său și este îmbâcsit cu scene inutile care nu își au rostul.

Spre exemplu, Helena (Phoebe Waller-Bridge – Solo) își răscolește amintirile prezentând niște evenimente din trecut.

Eu ca privitor deja mi le-am conturat în minte, când colo ce să vezi?

Peste doar câteva minute apare și flashbackul care nu face altceva decât să ne arate ce ne-a fost spus cu câteva scene în urmă.

De parcă eram vreun tâmpit incapabil să-mi imaginez sau aveam pierderi de memorie și era nevoie să-mi reamintească niște amănunte importante.

În fine, scenariul nu excelează la niciun capitol, este un plagiat grosolan care doar schimbă finalul, unul de altfel absurd, incredibil de absurd, cred că îl bate și pe cel din The kindgom of the crystal skull.

Interesant și paradoxal, dar rămân la părerea că-i prea fantezist și ridicol.

Acțiunea este cea clasică, specifică acestei francize, cu Indy și ai lui fugăriți în permanență de adversari.

Iar obstacolele pe care trebuie să le depășească pentru a mai prinde o respirație în plus sunt unele care necesită cunoștințe arheologice, domeniu la care Indy se pricepe de minune.

Scenele respective sunt palpitante, antrenante, pline de agitație cinetică și de frenezie vizuală, dar mi-au dat senzația că le-am mai văzut și, ca atare, nu m-au impresionat.

Sunt bine realizate în contextul vârstei protagonistului, sunt destul de multe tăieturi și unghiuri ciudate pentru a ascunde dublura unui Harrison Ford trecut de 80 de ani, dar nu m-au enervat deloc.

Întinerirea lui pentru scenele din trecut este una excelentă, arată nemaipomenit de bine, cu greu îți dai seama că la mijloc este CGI.

Aproape că am crezut că s-au întors în timp și au pus mâna pe o versiune proaspătă a lui Harrison Ford.

Doar când începe să vorbească se simte că tehnologia încă nu-i acolo.

A dracului mașinărie și creierul nostru, este aproape imposibil să-l păcălești în ceea ce privește chipul uman.

Oricât de bine este realizat cu ajutorul efectelor speciale, degeaba, tot se prinde neuronul că vede ceva fals.

Ce nu mi-a plăcut este faptul că Indiana Jones, în orologiul narativ al propriului său film, este oarecum redus la un rol secundar, de minutar.

Aici limba principală pare a fi, mai degrabă, Helena, pe ea se pune accent destul de mult.

Este și mai tânără și mai fâșneață, cu un intelect comparabil cu al lui Indy, doar că nu umblă după ea cu tubul de unguent Diclofenac Fiterman.

Hm, oare se pregătește un schimb de ștafetă pentru seria următoare de filme din acest univers, serie care se va concentra pe acest personaj?

Rămâne de văzut.

La nivel de antagonist, chiar nu avem ceva memorabil, este clasicul nazist pus pe rele și cam atât, un clișeu leneș care îi cam irosește talentele lui Mads Mikkelsen (Riders of justice).

În rest, cum am pomenit anterior, filmul marșează fără jenă pe nostalgie, că altceva nu are cu ce să ne cucerească.

Revedem personaje din producțiile anterioare, deși aici a ratat o ocazie imensă, iar fenomenala coloană sonoră este folosită din plin pentru a ne răscoli amintirile mai ceva ca melodia celor de la 3 Sud-Est.

Și este destul de serios, chit că umorul este prezent la datorie, dar nu este unul picat în momente nepotrivite și nici nu recurge la dume infantile.

Am zâmbit, ceea ce este un lucru care funcționează în favoarea filmului când va veni timpul pentru verdict.

🏆 Indiana Jones and the dial of destiny – Verdict 👍 sau 👎?

Mă tot screm și nu prea mai găsesc nimic de comentat pe seama acestui film.

Este un film de aventură simplist la nivel de poveste care încearcă să modernizeze un gen la mare căutare acum zeci de ani, dar care parcă nu se mai potrivește în contextul actual.

Tot așteptam să mă surprindă cu ceva, mintea mea făcea fel și fel de calcule și pronosticuri cu privire la ce urma să se întâmple, dar acțiunea curgea în direcția previzibilă.

Nu-i nici rău așa cum mă temeam, dar nici vreo mare reușită așa cum, în secret speram.

Indiana Jones merita o ieșire din scenă mai acătării decât acest film, dar măcar nu-i nenorocirea aia al cărei nume nu îl mai pomenesc.

Așadar, înainte să vină cuponul de pensie, o să mai descifrez 7 ghicitori codate în limbi moarte.

De final, ca un clasament al aceste francizei, filmele se situează așa: