Bring her back

admin 02/07/2025 Horror Leave a comment

Frații Philippou, Danny și Michael, ies la atac cu Bring Her Back, după ce acum câțiva ani și-au făcut debutul cu Talk to Me.

🎬 Bring Her Back – Premisă 📖

Andy (Billy Barratt) este un adolescent cu toată viața înainte. Are o soră vitregă, Piper (Sora Wong), aproape oarbă, pe care o iubește ca pe ochii din cap.

Din păcate pentru cei doi, tragedia lovește la duș, tatăl lor face cunoștință brutală cu gresia de pe jos și, astfel, cei doi rămân orfani.

Sunt plasați într-o casă temporară, în grija Laurei (Sally Hawkins – The Shape of Water), care îl are deja și pe Oliver (Jonah Wren Phillips) în custodie.

Nici Laura nu a avut o viață prea fericită, încă este afectată de pierderea propriei fiice, decedată într-un accident bizar în piscină.

De Oliver ce să mai zic? Este un băiat tăcut, bizar, cu manifestări stranii, care îl face pe Andy să realizeze că „normal” este un cuvânt prea puțin folosit în această locuință.

Și câtă dreptate avea.

💭 Bring Her Back – Comentariu 🍿

Filmul lor de debut, Talk to Me, nu mi-a dat multe motive să împrăștii laude la adresa scenariului care a conturat niște personaje tâmpe, care și-o căutau cu lumânarea pe lângă un depozit de TNT.

Din fericire, în Bring Her Back am primit niște personaje care nu iau decizii dintre cele mai cretine și fac tot ce le stă în putință pentru a se proteja de necazuri.

😱 Horror? Psihodramă?

Nu știu dacă pot spune că filmul este un horror convențional. M-a atras la el ambiguitatea sa tonală, situându-se undeva la granița dintre thriller psihologic și melodramă macabră.

Dacă aș fi urmărit prima jumătate fără să știu titlul, cu greu aș fi putut să-mi dau seama despre ce este vorba.

Povestea are potențial traumatizant, legându-se de durerea familială și de modul în care oamenii găsesc de cuviință să se împace cu pierderea celor dragi.

🏚️ Casă, dulce casă demonică

Regizorii ne introduc într-un univers auster reprezentat de o casă lugubră și izolată, în care predomină luminile reci și sunetele prelungi.

Și, atenție, Bring Her Back nu se bazează pe jumpscares leneșe, cele pe care le detest profund. Ce-i drept, are câteva, dar sunt plasate eficient în poveste.

🔊 Sunet și imagine – Teroare bine mixată

Chiar am fost impresionat de sunetul bine dozat, compus cu o grijă imensă, astfel încât fiecare zgomot are un scop anume, nimic nu este lăsat la voia întâmplării.

Iar imaginile, unele dintre ele tulburătoare și de coșmar infernal, creionează un tablou vizual aspru care este ideal pentru o asemenea poveste care te aruncă într-un abis psihologic ce pare fără fund.

🫁 Respirație tăiată – La propriu

Au fost câteva momente care au reușit să-mi tulbure respirația.

Când îmi era teamă să iau o gură de aer, să nu cumva să deranjez pe cine nu trebuie, când nu mai știam cum să înghit cât mai mult oxigen, să ofer combustibil inimii care bătea ca nebuna.

Scenariul cultivă tensiunea prin priviri fixe, detalii discrete și multă suspiciune care se multiplică în subconștientul spectatorului.

Practic, angoasa personajelor principale, care-și dau seama că au nimerit într-un cuib dement, este transferată asupra privitorului, iar intermediarul este scenariul foarte bine scris.

🔍 Scenariul – Îngrozește cu cap

Atmosfera mi-a amintit de un alt film australian, The Babadook, prin felul în care sparge liniștea domestică, amplificând anxietatea într-o zonă de confort ce devine închisoare cu zăbrele mintale, nu din oțel.

Stilul este sobru și cu ritm lent. Dacă vă închipuiți că asta s-ar traduce în plictiseală, nici vorbă de așa ceva, ritmul duce la intensificarea experienței și la prelungirea suspansului.

📼 Ritualuri & casete VHS

Sunt prezente și niște elemente ritualice, dar ele sunt ambigue, nu ni se explică prea multe, iar casetele VHS pe care sunt înregistrate nu ne lămuresc cine știe ce.

Mi-a plăcut și acest aspect, acele imagini granulate erau șocante, având un impact psihic puternic, mai ales în contextul actual.

🎭 Actorii – Hawkins & generația tânără

Sally Hawkins este excelentă în rolul de mamă îndurerată, făcând tranziția de la un personaj matern blând la o figură distorsionată de chin.

E convingătoare nu prin țipete, ci prin privirile care nu anunță nimic bun și prin zâmbetele false, care nu transmit căldură, ci reprezintă o oglindă a unui suflet rătăcit.

Pe actorii tineri nu aveam de unde să-i știu, dar Sora Wong, aflată la debut, face o treabă de senzație.

Ea are deficiențe vizuale, astfel încât personajul pe care îl interpretează, care vede doar lumini și umbre, și nu mă refer la serialul românesc, este credibil.

Echilibrul fragil dintre Hawkins și cei doi copii construiește o dinamică emoțională între maternitate haotică și manifestări adolescentine.

🏆 Bring Her Back – Verdict 👍 sau 👎?

Filmul analizează durerea parentală în zona ei extremă: cea care te face să te aventurezi într-un necunoscut supranatural.

Nu este un horror care caută să te sperie ușor, previzibil și leneș, este un horror care construiește un labirint emoțional în care suferința devine catalizator.

Ritmul lent, estetica rece și intensitatea palpabilă m-au lovit direct în suflet. Iar înghițiturile în gol au fost mai dese decât ale unui om care se îneacă și caută o gură de aer acolo unde nu există.

Este un film despre tragedia pierderii cuiva drag, dar și despre dorința nefirească și nesănătoasă de a vrea prea mult.

Pelicula reușește să îmbine șocurile vizuale grotești cu mesaje despre traumă și obsesie. Are emoție reală rezultată din conflictul dintre agonia pierderii și nebunia de a nu o accepta.

Sunt multe secvențe care m-au făcut să mușc din mine, la propriu, pentru a-mi da seama dacă încă mai exist pe acest plan terestru.

Vă garantez că, după vizionarea filmului, o să mâncați fructele cu mult mai multă atenție decât ați făcut-o până acum.

Deși nu îmi place gustul lor amărui, trebuie să degust nu mai puțin de nouă grepfruturi.