Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1981
Ungaria câștigă primul premiu Oscar la această categorie cu Mephisto.
Stați liniștiți, nu este despre acel Mephisto din Marvel.
🎬 Mephisto – Premisă 📖
Acțiunea se petrece în Germania anilor ’30, pe fundalul ascensiunii nazismului.
Momentan, n-avem treabă cu zvastica și mustăciosul genocidal, ci cu Hendrik Höfgen (Klaus Maria Brandauer – Out of Africa).
Acesta este un actor talentat și, mai ales, ambițios, care visează la recunoaștere și glorie. Dorește să ajungă pe buzele tuturor germanilor datorită rolurilor pe care le interpretează.
Cel mai bine se simte în pielea lui Mephisto, un personaj cu care reușește să ajungă faimos.
Vehement contra regimului, necrezând că partidul nazist are șanse să pună labele pe putere, Hendrik o cam bagă pe mânecă în momentul în care discursul „suveranist” al lui Hitler prinde la prostime.
Oare își va păstra coloana vertebrală și va protesta în continuare? Sau își va vinde sufletul, compromițându-și integritatea morală în schimbul menținerii succesului teatral?
💭 Mephisto – Comentariu 🍿
Vreau să încep comentariul cu un moment personal amuzant.
Într-o scenă de pe la început, Hendrik folosește un limbaj codat pentru a stabili o întâlnire cu o frumoasă femeie de culoare.
🤭 Un început comic, dar falsă speranță
Îmi frecam mâinile de bucurie și începusem să caut un semn roșu de 18+ să-l lipesc pe ecran, pentru că anticipam ce urmează să văd.
Ei bine, m-a bufnit un râs isteric când am aflat ce căuta, de fapt, Hendrik la Juliette (Karin Boyd).
Acela a fost singurul moment comic pentru că, în rest, filmul este mai serios decât un cancer în fază terminală.
🎭 Spectacol de teatru cu pretenții cinematografice
Mephisto e genul ăla de film care pare că a fost făcut mai mult pentru festivaluri decât pentru public.
De la modul de structurare, bazat pe acte întregi de spectacol de teatru, și până la simbolismul care se prelinge din fiecare scenă, Mephisto poate fi considerat un studiu de caz.
Nu pot să intru în detalii, tocmai pentru că aș spulbera misterul din spatele evoluției personajului.
Dar dacă am scris asta, e clar la ce mă refer, așa că voi divulga amănunte ce pot fi considerate importante.
🧾 Arta compromisului sau teatrul trădării?
Hendrik Höfgen e un artist care vrea cu disperare aplauze. Și dacă le primește din partea unui dictator? Detalii insignifiante, nu?
Omul nostru, care se bătea cu cărămida în piept că face pipi pe regim, se duce spășit la partid. Dar nu pentru a protesta.
El proclamă cu emfază: „Eu sunt doar un artist!”, în timp ce în jurul lui colegii dispar, cenzura crește și teatrul devine unealta propagandei.
⚖️ Morală cu polonicul
Problema principală e că filmul nu se mulțumește să-ți arate drama asta, ci simte nevoia să-ți bage pe gât morală cu polonicul.
E subtil ca o pancartă pe care scrie „FASCISMUL E NASOL”. Înțeleg ideea, dar uneori mai puțin e mai mult.
Simbolurile sunt cu duiumul și metaforele curg din toate colțurile ecranului, dar multe par idei care sună bine într-un eseu de anul I la UNATC, nu într-un film care vrea să fie relevant decenii mai târziu.
🌀 Cine e adevăratul Mephisto?
Nu-i greu de făcut legătura între Mephisto din piesa de teatru și Mephisto ca personaj de film.
Deși, dacă stau bine să mă gândesc, pot exista nuanțe în descifrarea semnificației lui Mephisto.
Poate fi Hendrik care renunță la fațada moralistă pentru a-și atinge scopul, poate fi regimul totalitar cu o mentalitate machiavelică sau poate fi chiar un ofițer nazist care îți poate îndeplini dorințele dacă îi oferi ceva la schimb: demnitatea.
👤 Brandauer – actorul mai mare decât filmul
Actoria este la înălțime, chiar aș putea spune că rolul jucat de Klaus Maria Brandauer este prea bun pentru acest film.
Klaus este cameleonic, histrionic, fermecător, hipnotizant, dar nu toate simultan, ci doar când îi este de folos o anumită fațetă a personalității sale.
Îl simțeam cum se consumă între ceea ce vrea să fie (marele actor idealist) și ce ajunge să fie (mască de carnaval pentru un regim criminal).
Dar chiar și cu această prestație de senzație, filmul trenează ca trenul într-o gară românească pe timp de caniculă.
Are acel aer de cinematografie intelectuală cu morală serioasă, dar pe alocuri pare că se iubește prea tare pe sine și uită de spectator.
🏆 Mephisto – Verdict 👍 sau 👎?
Academia iubește filmele despre regimuri totalitare, în special pe cele din Europa de Est care vin la pachet cu un protagonist care moare pe interior.
Mephisto bifează toate căsuțele: dramă istorică, dileme morale și un personaj principal care urlă pe scenă, dar tace în viață.
Însă, dacă scot premiul Oscar din ecuație, rămân cu un film care are idei interesante, dar care se târăște cu pași teatrali într-un decor îmbătrânit.
🇷🇴 România – regimuri avem, Oscar ba
Aveam senzația că este regizat de unul dintre cineaștii de pe la noi, subiectul fiind perfect pentru un Jude, Mungiu sau Puiu.
Mi se pare ciudat că fix românii nu au fost în stare să câștige un Oscar, ținând cont câte filme despre regimul comunist au făcut.
Producția nu este deloc rea, m-a și surprins, m-a și enervat, dar nu m-a plictisit, chit că are și secvențe cu acte de teatru care păreau interminabile.
Mephisto e un film despre compromis, dar și despre cât de ușor poate fi înțeles greșit teatrul ca act de rezistență.
🎭 Ultimul cuvânt
Se vrea tragedie, dar pe alocuri e doar lung.
Se vrea profund, dar adesea e doar pretențios.
Și da, e un film „important”, dar nu e neapărat și memorabil. Poate doar dacă ai carnet de partid… de festival.
Când funcționează cu toți cilindrii la capacitate maximă, este inteligent, satiric și cauționar.
Din păcate, la fel ca o Dacia, i se înfundă des bujiile, fix în momentele cele mai nepotrivite.
Ca atare, am să probez șapte măști, sperând s-o găsesc pe cea potrivită pentru rolul Mephisto.
(3,5 / 5)
Trailer
