Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Când am fost la Supergirl la cinema, am primit un trailer la The Social Reckoning.
Mi-am dat seama că trecuseră ani buni de când nu mai revăzusem The Social Network. Așa că am reparat problema.
📖 Premisă
Sper să nu mă ardă algoritmul, dar n-am ce face, trebuie să pomenesc numelui celui care ar trebui să rămână nenumit.
Mark Zuckerberg (Jesse Eisenberg – A Real Pain) este student la Harvard și, după ceea ce filmul prezintă drept o despărțire, intră în priză și creează un site unde compari poze cu colege.
Cum găselnița lui profund misogină are un succes uriaș peste noapte, Mark se gândește la un alt site.
Ghiciți despre ce este vorba? Da, fix site-ul care avea să devină, câțiva ani mai târziu, cea mai influentă rețea socială din lume. Sau, dacă mă întrebați pe mine, începutul sfârșitului internetului.
De aici încolo, The Social Network spune o poveste despre averi de miliarde, procese și o grămadă de oameni convinși că au fost furați pe drum.
Acțiunea nu este prezentată cronologic. Povestea sare constant între perioada în care Facebook prinde viață și două procese intentate lui Zuckerberg.
Unul de frații Winklevoss (Armie Hammer – Call Me by Your Name), care susțin că tocilarul antisocial le-a furat ideea, și unul de Eduardo Saverin (Andrew Garfield – Hacksaw Ridge), cel mai bun prieten și co-fondatorul companiei, care ajunge să fie scos din propria afacere.
💭 Comentariu
Deși uneori dialogul devine incredibil de tehnic, The Social Network nu este un film despre programare și nici despre tehnologie. Dacă era despre astea, nu avea niciun farmec.
E despre cât de departe poate merge ambiția atunci când se întâlnește cu orgoliul și cât de singur te poți simți în mijlocul a sute de milioane de „prieteni”.
🧠 Aaron Sorkin și dialogurile perfecte
De departe, cel mai bun lucru din film este scenariul semnat de Aaron Sorkin, care scrie dialoguri care merg mai repede decât conexiunea ta la internet în 2004.
Personajele se întrerup, se înțeapă și se atacă prin fraze care par improvizate, deși fiecare cuvânt este pus exact unde trebuie.
Aici trebuie să vin cu o remarcă. Dialogurile lui nu sunt neapărat realiste. Sunt versiunea idealizată a unei conversații, cea pe care ai fi vrut s-o ai dacă ți-ar fi venit toate replicile perfecte pe loc. Aproape că au ritm muzical.
E ironic cum un film despre rețele sociale este construit pe replici atât de dense încât uneori simți nevoia să dai pauză doar ca să procesezi ce tocmai s-a spus.
Mare parte din farmec stă în duelurile verbale dintre Mark și Eduardo sau dintre Mark și frații Winklevoss.
Scenariul transformă o dispută juridică într-o dramă care te ține în priză de la primul până la ultimul minut.
Singura problemă e că Zuckerberg din film devine atât de fascinant ca personaj încât aproape uiți că omul real probabil nu seamănă atât de mult cu versiunea asta.
🎥 David Fincher transformă procesele în thriller
Fincher demonstrează, dacă mai era cazul, că este un maestru în regie. Filmează totul ca pe un thriller, deși nimeni nu omoară pe nimeni.
Camera este aproape mereu stabilă, avem contraste puternice și o lumină care suge orice urmă de confort din încăpere.
Harvard-ul devine un labirint de cărămidă și frustrare, iar Silicon Valley pare un club exclusivist în care nimeni nu intră fără invitație.
Filmul a fost unul dintre primele mari lungmetraje hollywoodiene realizate cu noul senzor RED ONE Mysterium-X, într-o perioadă în care cinematografia digitală încă încerca să demonstreze că poate concura cu pelicula.
Camera avea dificultăți în redarea tonurilor calde și a zonelor foarte luminoase, iar David Fincher și directorul de imagine Jeff Cronenweth au transformat aceste limitări într-un avantaj.
Au construit deliberat o imagine rece, dominată de albastru și gri, care se potrivește perfect cu lumea emoțională a personajelor și cu atmosfera impersonală a filmului.
Rezultatul? Un film care arată exact cum se simte să fii cel mai deștept din cameră, dar să nu primești invitație la petrecere. Hai că v-am pierdut cu detalii tehnice. Vă rog, nu dați încă Unfriend articolului.
Nu știu cum mama naibii a făcut Fincher, dar a reușit să transforme oameni care discută într-o sală de ședințe sau într-o sală de tribunal în scene cu tensiunea unui thriller.
Nu există urmăriri cu mașini sau explozii, dar fiecare replică pare că poate schimba destinul unui imperiu. Și poate că în realitate chiar așa a și fost.
🎞️ Montajul și efectele vizuale: Magia pe care n-o observi
Unul dintre cele mai mari merite ale filmului este că nu te lasă niciodată să simți cât de complicată este, de fapt, povestea.
Montajul sare constant între cele două procese și perioada în care Facebook se naște, fără să te piardă vreodată. Deși cronologia este făcută bucăți, ai impresia că totul curge natural.
La fel de discret sunt folosite și efectele vizuale. Dacă nu știai deja, probabil ai crezut că frații Winklevoss sunt interpretați de doi actori gemeni.
Nu sunt. Ambii sunt jucați de Armie Hammer, iar celălalt corp îi aparține actorului Josh Pence. Fața lui Hammer a fost înlocuită digital în majoritatea scenelor, folosind o combinație de motion control și compoziție digitală.
Astăzi pare ceva banal, dar în 2010 era una dintre cele mai elegante utilizări ale efectelor vizuale invizibile.
🎭 Actorii: Jesse Eisenberg e anti-carismaticul perfect
Jesse Eisenberg joacă un Zuckerberg care îți este antipatic încă din primul cadru. Nu are empatie și pare incapabil să citească emoțiile celor din jur.
În același timp, nu poți să nu ai impresia că, undeva în spatele aroganței, există un om care și-ar fi dorit doar să fie acceptat.
Andrew Garfield este sufletul filmului. Eduardo Saverin nu este prezentat neapărat ca un sfânt, dar este singurul personaj care reacționează ca un om normal într-o lume în care toți ceilalți par obsedați de putere.
Justin Timberlake îl transformă pe Sean Parker într-un rockstar al tehnologiei. El este omul care intră într-o cameră și reușește să convingă pe toată lumea că regulile sunt pentru ceilalți.
Rooney Mara (La cocina) apare doar câteva minute, dar una dintre replicile ei devine cheia întregului film. Nu vă spun despre ce este vorba. Vă las să vă descurcați singuri.
🎼 Coloana sonoră: Depresie tehnologică
Trent Reznor și Atticus Ross livrează una dintre cele mai bune coloane sonore ale ultimelor două decenii.
Beat-urile electronice reci și minimaliste sună exact cum îți imaginezi că se simte un programator care scrie cod la trei dimineața după ce tocmai și-a distrus cea mai importantă relație.
Momentul culminant rămâne cursa de canotaj a fraților Winklevoss. Muzica transformă o competiție sportivă într-o secvență aproape mitologică și demonstrează cât de mult poate schimba o coloană sonoră percepția unei scene.
Oscarul câștigat a fost pe deplin meritat.
⚖️ Cât de adevărată este povestea?
Aici începe partea interesantă.
Filmul nu este bazat pe mărturiile lui Mark Zuckerberg și nici pe o autobiografie. La baza lui stă cartea The Accidental Billionaires, scrisă fără colaborarea lui Zuckerberg și construită în mare parte pe perspectiva lui Eduardo Saverin și a altor persoane apropiate.
Aaron Sorkin nici măcar nu și-a propus să spună adevărul absolut. A recunoscut deschis că fidelitatea lui este față de poveste, nu față de realitate.
Și se vede.
Filmul începe cu Erica Albright, fata care îl părăsește pe Mark și pare să declanșeze tot ce urmează. Problema?
Erica Albright nu a existat niciodată. Zuckerberg avea deja o relație stabilă în perioada respectivă și n-a trecut prin scena aceea de despărțire.
Nici frații Winklevoss nu erau chiar aristocrații eleganți din film. În realitate, aveau reputația unor băieți care profitau din plin de viața de campus și erau departe de imaginea aproape impecabilă prezentată pe ecran.
Eduardo Saverin, deși este victima evidentă a poveștii, nu era nici el atât de inocent pe cât sugerează scenariul.
David Kirkpatrick, unul dintre puținii autori care au avut acces real în interiorul Facebook, a estimat că filmul este cam 40% fidel realității.
De aceea, nu trebuie privit ca pe un documentar. Niciun film nu trebuie privit așa.
În schimb, dacă te uiți la el ca la o dramă inspirată din fapte reale, funcționează aproape impecabil.
📱 De ce The Social Network este mai actual astăzi decât în 2010
În 2010, The Social Network părea povestea fascinantă a nașterii unei companii care urma să schimbe lumea.
Astăzi îl privești după scandaluri precum Cambridge Analytica, după ani întregi de discuții despre algoritmi, dezinformare, polarizare și puterea pe care platformele sociale au ajuns să o aibă asupra societății.
Paradoxal, filmul nu vorbește despre toate astea. Dar tocmai de aceea pare și mai interesant. Nu este despre consecințele Facebook-ului, ci despre omul care a pus în mișcare primul domino.
În mod ironic, astăzi Facebook pare mult mai apropiat de lumea rece și lipsită de empatie pe care o vedea Fincher în 2010 decât părea atunci.
🏆 Verdict
Este un film despre singurătate îmbrăcat în haine de business și despre succesul care vine la pachet cu un preț pe care nu-l vezi din prima.
Demonstrează că două ore cu oameni care vorbesc într-o sală pot fi mai tensionate decât majoritatea filmelor de acțiune.
Iar David Fincher și Aaron Sorkin transformă o dispută juridică într-una dintre cele mai captivante drame ale secolului XXI.
Pierde un punct pentru că dramatizează atât de mult realitatea încât, dacă nu citești ulterior despre adevărata poveste, riști să pleci cu o imagine greșită despre oamenii reali.
La prima vedere pare un film despre Facebook. După ce îl revezi, îți dai seama că Facebook-ul e doar decorul.
În realitate, e un film despre orgoliu, statut, trădare și nevoia disperată de a fi acceptat.
Ironia e că omul care a conectat miliarde de oameni pare să fie și cel mai singur dintre toți.
Poate tocmai de aceea The Social Network nu îmbătrânește. Pentru că vorbește despre oameni, iar oamenii se schimbă mult mai greu decât tehnologia.
Trailer
