Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
A real pain este un film scris și regizat de către Jesse Eisenberg care nu se află la prima aventură de acest fel.
🎬 A real pain – Premisă 📖
Doi veri, Benji (Kieran Culkin – No sudden move) și David (Jesse Eisenberg – Vivarium), se îmbarcă într-o călătorie cu scop cathartic prin Polonia.
Ei sunt, la origine, evrei și decesul bunicii îi obligă la un fel de pelerinaj simbolic prin locurile în care moartea și-a făcut simțită prezența în Al Doilea Război Mondial.
Alături de un grup format din persoane pestrițe, cei doi încearcă să se redescopere pe sine, dar să și înțeleagă traumele prin care au trecut cei dinaintea lor.
Și asta înseamnă să se uite adânc în propriul suflet pentru că acolo se află adevărul pe care nu vor să-l lase să iasă la suprafață.
💭 A real pain – Comentariu 🍿
Pentru un film destul de scurt, ce nu atinge 90 de minute, impactul este unul extrem de puternic pentru că reușește să provoace niște ravagii demne de un tsunami emoțional.
Cum cei doi veri sunt diferiți, relația dintre ei pe parcursul acestei călătorii inițiatice este plină de hârtoape și dezgropă multe resentimente, dar și sentimente.
Unul este introvertit și nu se simte prea bine interacționând social, preferând solitudinea, chiar dacă se află în mijlocul unui grup.
Celălalt este la polul opus, expansiv, brutal de onest, fără intermediar între creier și gură, spune tot ce-i trece prin minte și se bagă-n seamă și când nu este cazul.
Cei doi sunt întruchiparea perfectă a aparențelor care înșală pentru că una arată pe dinafară, dar cu totul alta trăiesc pe dinăuntru.
Iar tumultul sufletesc este amplificat de vizitele făcute unor locuri care au cunoscut o suferință inegalabilă, locuri în care tragedia predomina la fiecare eliberare de gaz otrăvitor.
Conflictul uman care se iscă din mentalitățile diferite ale verilor are o simbolistică profundă, una legată direct de felul în care ei se raportează la trecut.
Și chiar nu știu care este abordarea potrivită.
Pe de o parte, este normal să nu uităm de unde venim și cât au suferit înaintașii noștri pentru a ne fi bine, că dacă uităm trecutul, atunci sunt șanse bune să-l repetăm.
Aici Benji este cel care militează cu mult patos, ba chiar simțindu-se vinovat că el nu este obligat să suporte nenorocirile celor din timpul Holocaustului, deși nu are nicio vină că acum nu trebuie să treacă prin acele suferințe fizice.
Pe de altă parte, și cel care dă voce acestei teze este David, trecutul trebuie, totuși, lăsat în trecut pentru că viitorul este cel care contează.
Evident, aprindem o lumânare sau apelăm la alte ritualuri specifice unor credințe diverse pentru a comemora ceea ce a fost, dar de aici până la a ne crampona mereu de trecut nu este deloc în regulă.
Oare care este calea corectă din acest punct de vedere? Voi ce părere aveți?
Este nevoie de un echilibru astfel încât să nu ne uităm obârșia genealogică, dar nici să ne încurcăm în rădăcinile noduroase ale acestui arbore familial și să nu mai dăm înainte.
Hai că am alunecat pe o pantă filozofică și dacă voi continua în acest ritm nu am să mai găsesc ieșirea la liman.
Cel puțin, asta am interpretat eu din interacțiunile verilor atât dintre ei, cu cei din grup, dar și cu locurile vizitate care nu împrăștie nici măcar un strop de speranță.
Vizualul din A real pain te lovește de faci contuzii la contuziile pe care deja le aveai deoarece sunt imagini înfiorătoare care arată cruzimea genocidală de care sunt unii în stare.
Și toate traumele le vezi cum se manifestă fizic în Benji, un personaj care trăiește la intensitate maximă acele orori odioase, partitura făcută de fratele celui singur acasă fiind magistrală.
Nu prea pricepeam de ce este atât de lăudat pentru că în start de film părea a fi un hipiot aerian care-i calcă pe toți pe nervi cu atitudinea lui de încurcă-lume.
Însă, odată pornit turul prin Polonia cea plină de lacrimi și durere, rolul său devine complex și ridică multe obstacole morale pe care ceilalți trebuie să le depășească.
🏆 A real pain – Verdict 👍 sau 👎?
Este un film atipic prin felul în care atacă tema Holocaustului.
Nu ne duce-n lagărele de concentrare să vedem efectiv ce se întâmplă, ci ne prezintă acele drame necuantificabile spiritual prin ochii celor care nu le-au văzut, dar le-au fost povestite de către supraviețuitori.
Și nu este vorba doar despre genocidul hitlerist, el este un punct de plecare, pentru că tirani demenți au tot fost și vor mai fi, iar astfel de abuzuri se petrec și acum și prea puțin ne pasă.
Este posibil ca și acest aspect să fie unul prezentat sub formă de metaforă acuzatoare, ne-am delăsat atât de mult ca urmare a comodității și traiului liber încât ne-am desensibilizat la tragediile altora.
Chiar excelent nu-i filmul, că am impresia că Eisenberg este mare fan Jude, fiindcă abuzează de scene interminabile care funcționează ca un dicționar explicativ pentru proști.
Bine, pentru americani era necesar, că dacă-i întrebi de Polonia, or să spună că n-au auzit de echipa asta de baschet, dar pentru cei care au mai învățat câte ceva la școală despre acest subiect secvențele respective sunt redundante.
Rămâne, însă, un film plin de emoție crudă, nefiltrată și te face să meditezi la ce înseamnă O DURERE ADEVĂRATĂ.
Brusc, mi s-a făcut poftă să degust o porție de 8 pierogi. Dar vouă?
(4 / 5)
