Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
O Agente Secreto a fost filmul cu care am finalizat ediția din 2025 a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest.
Aveam mari așteptări de la el, știind că e regizat de Kleber Mendonça Filho, cel care făcuse anterior bizareria numită Bacurau.
🎬 O Agente Secreto – Premisă 📖
Anul este 1977, țara este Brazilia. Dictatura militară este în floare, așa că nu puteai comenta de capul tău contra guvernului.
Marcelo (Wagner Moura – Civil War) nu a primit această înștiințare, cum că trebuie să-și țină gura închisă, așa că acum este pe fugă.
Cu ajutor din partea rebeliunii, își găsește culcuș într-un centru de refugiați.
Nu vă imaginați ceva oficial, ci o clădire dărăpănată, administrată de dona Sebastiana (Tânia Maria), care adăpostește oameni căutați pentru trădare.
Pus cât de cât la adăpost, Marcelo caută informații despre mama lui moartă, în timp ce așteaptă pașapoartele false pentru a fugi din țară împreună cu Fernando, fiul său minor.
Între timp, pe capul lui este pusă o recompensă grasă, iar doi asasini plătiți pornesc la vânătoare.
💭 O Agente Secreto – Comentariu 🍿
Nu vă imaginați o poveste cu spioni care sar pe trenuri sau un thriller cu împușcături la fiecare cinci minute.
Titlul filmului este înșelător, Agentul Secret nu face referire la personajul principal, reprezintă cu totul altceva și vine din dragostea regizorului pentru filme.
Apropo de asta, în O Agente Secreto, această artă este la loc de cinste. În poveste este introdus și un cinematograf care este luat cu asalt de oameni pentru a vedea celebrul Tubarão, filmul care făcea ravagii pe tot globul în acea perioadă.
Nu vă zic titlul original, dar nu este greu de aflat ce producție era la modă în 1977.
Aici am de cârcotit pe seama anacronismului pe care cred că l-am dibuit. La același cinematograf, tot în 1977, oamenii se speriau la The Shining, film care avea să apară abia peste trei ani.
Ori am încurcat eu perioadele temporale, deși ni se spune de câteva ori anul acțiunii, ori este o alegere deliberată făcută de regizor a cărei semnificație încă nu am prins-o.
Nu cred că este o eroare de continuitate. Mendonça pare genul de regizor care nu scapă o virgulă.
Dacă nu bat câmpii și chiar este un anacronism, poate fi cu scop ironic: într-o lume care trăiește în frică, timpul însuși se dă peste cap.
🕵️♂️ Atmosferă și control
Hai că m-am întins cu discuția despre filmele din film și simt că sunteți gata să vă cereți banii înapoi pe bilet, pentru că nu ați „plătit” să citiți divagații pe lângă subiect.
Revenind la poveste, am stabilit că nu se bazează pe acțiune à la James Bond.
E mai degrabă o radiografie a fricii cotidiene, a modului în care un regim îți fură nu doar libertatea, ci și liniștea.
Personajul principal este prins într-o mașinărie absurdă de suspiciuni, oameni care mint de teamă și alții care cred că știu adevărul.
Pot spune că sunt obișnuit cu stilul regizorului, chiar dacă anterior am văzut doar un singur film semnat de el? Să zicem că da.
La Mendonça, totul se bazează pe atmosferă. Recife-ul lui nu e doar un oraș, e un microfon uriaș.
Străzile par să te asculte, aerul e încărcat de zvonuri și riști să te dai de gol chiar și când taci.
Nu știi niciodată dacă un personaj gândește liber sau doar repetă ce trebuie spus.
Fiecare colț de stradă poate fi începutul unei anchete și fiecare întrebare aruncată de un necunoscut are potențial de a se transforma într-un interogatoriu condamnat de Convenția de la Geneva.
Atmosfera din film este atât de paranoică, încât s-a răsfrâns și asupra spectatorilor. Aveam impresia că dacă tușeam suspect în sală, mă trezeam cu un dosar în arhiva regimului.
Mendonça nu te ține cu sufletul la gură, dimpotrivă, ți-l sugrumă ușor până uiți cum se mai respiră.
La aproape două ore și patruzeci de minute, filmul se mișcă încet, ritmul nu este dintre cele mai rapide, dar nu-i deloc plictisitor.
👵 Personaje secundare care fură scena
Scena este populată cu personaje secundare pestrițe care imprimă culoare și farmec poveștii.
În momentele calme, în care nu se întâmplă nimic cu personajul principal, regizorul se asigură că nu ducem lipsă de acțiune.
Dona Sebastiana, spre exemplu, a devenit favorita mea. Bătrâna de 77 de ani este plină de energie, știe tot ce mișcă pe tarlaua ei, nu irosește timpul și mi ți-l cuplează pe Marcelo instantaneu.
Nici nu a avut timp să-și despacheteze bagajele, că omului deja i se făceau pregătiri de nuntă.
💫 Paranoia, umor și simboluri
Toate aceste personaje secundare au ceva în comun: sunt persecutate de autorități, așa că nu aveau de ales, trăiau într-o comunitate restrânsă, un fel de închisoare fără zăbrele, dar o închisoare care însemna libertate și viață.
Pe lângă asta, filmul colcăie de momente absurde, care te determină să-ți faci o programare la oftalmolog, pentru că nu ești sigur că ai văzut bine.
De la scena de început, cu alimentatul la pompă, și până la o anume pisică, O Agente Secreto nu duce lipsă de WTF-uri care fac filmul mai interesant decât avea dreptul să fie.
Avem și o scenă care o să ne explodeze pipota, a românilor, pentru că există o trimitere directă către una dintre valorile sportive inestimabile autohtone.
📸 Stilul lui Mendonça
Ce impresionează cel mai mult e felul în care Mendonça face din paranoia un limbaj vizual. N-re nevoie de explozii, doar de o cameră care stă prea mult pe un chip, de un telefon care sună prea des sau de o respirație care se aude prea clar.
Sunetul e folosit cu o precizie aproape sadică: foșnetul hârtiilor, scârțâitul podelei, zumzetul fluorescent al lămpilor. Toate par semne că orice respirație este înregistrată de cineva.
Și poate cel mai tulburător lucru e că filmul nu vorbește doar despre trecut. Te uiți la fricile din ’77 și le recunoști în 2025.
Doar instrumentele s-au schimbat. Atunci aveai dictatură și microfoane, acum ai internet și algoritmi.
În ambele cazuri, liniștea e un lux, iar sinceritatea devine suspectă. Mendonça n-are nevoie să-ți explice nimic, pentru că trăim cu toții varianta modernă a aceluiași coșmar.
Are și momente de umor amar, de ironie subtilă. Uneori pare că regizorul râde de cât de previzibil e sistemul.
Alteori, pare că râde de noi, spectatorii, care ne uităm la filme despre supraveghere în timp ce ne lăsăm urmăriți de propriile telefoane.
🎭 Wagner Moura, omul din mijlocul fricii
Wagner Moura e magistral aici. De fiecare dată când își schimbă numele, pare alt om. Joacă frica fără să o arate, ceea ce e infinit mai greu. Într-un film în care oricine ar putea fi urmărit, el pare singurul care știe că deja e.
Când ajunge sub lumina reflectoarelor, electrizează atmosfera cu acea privire de om care a învățat să respire în camere fără aer.
E un tip de joc care nu caută simpatia, ci adevărul. Și îl găsește exact acolo unde doare mai tare: în neputință.
Premiul de la Cannes n-a fost o favoare, a fost o constatare. Moura duce filmul pe umeri fără să pară că se străduiește.
⚙️ Puncte slabe și ezitări
Însă nu sunt toate pe roze în O Agente Secreto, are câteva elemente care scârțâie, pentru că nu se potrivesc în angrenajul narativ.
Trec peste durata nejustificată, am rezistat eu la un Dracula infect de 3 ore, așa că un film lung chiar nu mai reprezintă o problemă.
Pe mine m-a sâcâit un fir narativ secundar legat de perioada de acum, care nu prea își avea rostul în poveste, nu s-a integrat organic.
Pentru mine, a acționat ca o frână. Rupe ritmul, rupe tensiunea și m-a scos din hipnoza filmului exact când mi se părea că am început să-l înțeleg pe deplin.
Deși, dacă stau bine să mă gândesc, are și el rostul lui, dar despre asta voi povesti la verdict.
De asemenea, anumite rezolvări vin prea brusc, ca un glonț în ceafă pe care nu îl așteptai deloc.
Filmul se oprește brusc, ca o frază întreruptă de un zgomot exterior. Finalul a venit prea repede și prea șocant, nu am avut timp să mă dezmeticesc.
Și ultima zvâcnire negativă, care ține mai mult de context: filmul este prea brazilian. Necesită cunoștințe aprofundate despre istoria țării pentru a-i prinde toate subtilitățile.
Spre exemplu, camera de filmat insistă prea mult cu niște cadre lungi pe un tablou cu Ceaușescul lor, de parcă trebuia să dau din cap în semn de aprobare că am înțeles referința.
Habar nu aveam cine e, dar mi-am imaginat că și brazilienii făceau pe ei de frică dacă nu cântau cu patos imnul țării, riscând să fie dați în gât la Securitate de către colegul de bancă.
🏆 O Agente Secreto – Verdict 👍 sau 👎?
În esență, filmul este despre puterea memoriei și fragilitatea adevărului, despre cum trecutul devine o unealtă de control atunci când e rescris, reinterpretat sau uitat.
Despre cum o dictatură nu dispare atunci când se schimbă regimul, ci când oamenii încetează să gândească în termenii ei.
Mendonça filmează o țară care nu și-a exorcizat demonii, doar i-a îmbrăcat în costume noi. De-asta pune și firul narativ din prezent: ca să ne arate că teroarea din 1977 și apatia din prezent sunt fețele aceleiași boli.
E o critică directă la amnezia socială: la felul în care istoria se repetă, pentru că nimeni nu are curajul să o privească în față. Și românii nu sunt deloc străini de această boală. Suntem, zi de zi, martorii efectelor ei.
Un regim care ne jefuiește și ne umilește cu orice ocazie își vede nestingherit de propriile interese pentru că poporul e prea laș, tace și înghite.
Și poate de-asta O Agente Secreto nu e un film confortabil, pentru că nu vorbește doar despre Brazilia anilor ’70, ci despre lumea de azi, în care frica a devenit doar mai digitală, iar revolta s-a mutat pe rețelele sociale, fără efect real.
Trailer:
Filmul Shining a aparut in 1980, insa cartea a aparut in 1977. Eu cred ca de asta s-a introdus acest film. Semnalizeaza anul aparitiei cartii, dar o face cumva doar pt cunoscatori.
Tot eroare e.