Comatogen

admin 30/10/2025 Dramă Filme românești Thriller 2 Comments

Era cazul ca Igor Cobileanski să-și ia revanșa pe marele ecran după eșecul numit Băieți Deștepți.

Așa că a venit cu Comatogen pe scena festivalului Les Films de Cannes à Bucarest 2025.

🎬 Comatogen – Premisă 📖

Alina (Daniela Nane – Gașca de la Drept) este o asistentă medicală muncită mai ceva decât sclavii de pe plantație.

De parcă n-ar fi de ajuns gărzile interminabile la spital, este recomandată de director să aibă grijă de un bogătan lovit de un AVC care l-a băgat în comă.

Fata acestuia, Mihaela (Ada Lupu – Plaha), are mână largă, așa că nu se uită la bani când vine vorba de a-i oferi bătrânului tot confortul necesar.

Între timp, Alina reaprinde flacăra iubirii cu un fost coleg de liceu, Pavel (Andrei Aradits – Hoții de subiecte).

Dar fiul ei, Radu (Theodor Șoptelea – Anul Nou care n-a fost), expert în lucru manual, adică butonează non-stop aparatele de păcănele, intră într-un mare bucluc din care trebuie să-l scoată mămica.

Din ce ați citit, filmul pare o dramă get-beget, nu?

Da, este. Dar e mai mult de atât.

💭 Comatogen – Comentariu 🍿

La fel ca A House of Dynamite, filmul lui Cobileanski ne prezintă perspectiva celor patru personaje, fiecare cu propriul adevăr și cu propria vină.

Diferența dintre cele două producții este uriașă. Dacă pelicula lui Bigelow nu ne prezintă nimic nou începând cu a doua perspectivă, Comatogen vine cu dezvăluiri șocante.

Unele previzibile, pentru că-s ușor de ghicit, ascunse la suprafață, dar altele sunt imprevizibile, ceea ce mă face să spun că filmul este Comatogen, dar nu este deloc comatogen.

👩‍⚕️ Alina și cercul vicios al sacrificiului

Nu vreau să vă pun perfuzii de plictiseală cu o vorbărie inutilă în ceea ce privește caracterizarea personajelor, ăsta este un aspect important pe care marșează scenariul, dar trebuie să vă prescriu câteva cuvinte despre fiecare.

Alina este mama cam absentă, incapabilă să sesizeze comportamentul distructiv al fiului său.

Din casă tot dispar lucruri, dar Alina pune botul la explicațiile lui Radu, deși se simte de la o poștă că minte.

❤️ Pavel – iubirea reîncălzită

Pavel este iubirea din tinerețe a Alinei, pe care ea l-a rănit cu o despărțire ce a lăsat urme adânci în sufletul acestuia. El se dovedește dispus s-o ierte pentru a primi o a doua șansă.

Ce ziceți, puneți pariu dacă rămân sau nu împreună?

🎰 Radu – fiul risipitor

Radu este fiul risipitor al familiei. Și aici expresia este folosită la propriu, omu-i dependent de șeptari și cireșe.

Ar face orice pentru a-și hrăni dependența care nu-i dă pace, chiar să se împrumute de la niște indivizi dubioși. Și nu zic mai multe.

🎨 Mihaela – fata de bani gata

În cele din urmă, Mihaela, care nu pare a avea legătură directă cu celelalte trei personaje, este fetița de bani gata, căreia tăticul îi face toate poftele.

Ea e pictoriță fără talent, dar are expoziții în buricul târgului. Deh, banii pot cumpăra orice, mai ales atenție. Acum își jelește tatăl, fără de care nu este capabilă să se descurce.

🧠 Structura și ritmul

Fiecare dintre aceste personaje are o latură ascunsă, pe care o descoperim pe parcurs.

După un start destul de lent, cel al poveștii Alinei, ritmul devine infernal, rapid și nu te mai lasă să respiri până la final.

Următoarele trei fire narative vin cu informații noi și prezintă scene aproape identice din prima parte, dar acum capătă o cu totul altă conotație.

Cu fiecare poveste spusă, parcă am primit o nouă dioptrie la ochelari și vedem mult mai bine imaginea de ansamblu.

De la miopi care bâjbâim pe întuneric, ajungem să numărăm bătăile de aripi ale unui fluture aflat la 100 de metri distanță de noi.

🧾 Stil și regie

Și asta se datorează unui scenariu scris impecabil, care combină fără cusur cele patru puncte de vedere, fără să se încurce în timpi sau să se contrazică de la o scenă la alta.

După seriale ca Umbre și Plaha, se poate spune că regizorul are un stil clar: realism cu gust de rugină, umor negru și o dragoste vizibilă pentru oamenii care calcă strâmb, dar nu încetează să caute lumina.

Aici, el duce totul mai departe. Comatogen e filmul unei lumi aflate într-o profundă comă morală, o lume întreagă amorțită, care respiră, dar nu mai simte nimic.

Nimeni nu e cu adevărat bun. Nimeni nu e complet vinovat.
Exact ca în viață.

🔪 Temele morale și sociale

Deși are o structură fragmentată, filmul nu pierde deloc din coerență. Chiar dacă este catalogat dramă, eu percep Comatogen și ca pe un thriller etic, doar că „thrill-ul” nu vine din acțiune, ci din disconfort.

Cobileanski jonglează cu punctele de vedere ca un chirurg expert care taie straturi succesive de vină. Și de fiecare dată când credeam că am înțeles cine e „răul”, filmul îmi spunea, ironic: „băiete, mai gândește-te.”

Tematic, Comatogen e despre alegeri și urmări. Despre ce înseamnă „binele” atunci când toate soluțiile sunt murdare.

Despre o societate care a învățat să trăiască în comă, dar pretinde că e trează.

Despre concepția clasică a românilor despre viață: „lasă, că ne descurcăm noi cumva”, fără să mai conteze dacă acel cumva are urmări nefaste pentru noi sau pentru alții.

🎥 Interpretări și joc actoricesc

Cobileanski are o ironie subtilă în felul în care filmează totul: nu judecă, nu condamnă, doar observă. Lasă sentința în seama privitorului. Și noi trebuie să decidem dacă suntem complici sau doar simpli spectatori.

Daniela Nane, în rolul Alinei, face unul dintre cele mai bune roluri ale ei din ultimii ani.

Jocul ei e de o fragilitate controlată: o femeie care vrea să facă bine, dar, pentru că la mijloc este vorba de fiul ei, ajunge să nu mai raționeze corespunzător.

Deși ceilalți actori au și ei roluri suculente, Nane este regina mamă în jurul căreia roiesc albinele muncitoare.

Andrei Aradits e, ca de obicei, natural și autentic. Ada Lupu aduce un echilibru între vulnerabil și calculat, iar Theodor Șoptelea se achită cu brio de partitura de tânăr inconștient.

🎞️ Partea tehnică și sunetul

Pe partea tehnică ar fi de lăudat montajul excelent. Cele patru „vantage points” se îmbină la perfecție și construiesc, la final, un tablou complet.

Nu intervine deloc redundanța, chiar dacă anumite scene se repetă, dar de fiecare dată au ceva proaspăt, ceva nou, ceva ce nu știam anterior.

Și asta transformă fiecare revizionare într-o experiență nouă: vezi cu alți ochi imaginile și asculți replicile având o altă stare emoțională.

Apropo, sunetul a fost excelent. Nu știu dacă mixajul a fost chiar reușit sau reacția mea a fost pavloviană, pentru că am avut și subtitrare în engleză, care a dat senzația că totul se aude așa cum trebuie.

Coloana sonoră lipsește aproape total sau nu am sesizat-o. Nu a fost nevoie de manipulare emoțională forțată prin sunete suplimentare.

Pentru a te face să simți erau suficiente acțiunile personajelor, oftaturile grele și momentele în care auzi viața cum se scurge pe fundal, ca un aparat de oxigen într-un spital fără speranță.

🏆 Comatogen – Verdict 👍 sau 👎?

Hai că m-am abținut destul, Comatogen este fabulos pentru un film românesc. Și o spun fără teama de a exagera.

Știu că pare că ați mai citit asta, dar e o producție altfel, care injectează un suflu nou în cinematografia autohtonă sufocată de filme elitiste de autor, care adună praf în sălile de cinema, și de comedii „influenceriste”, care umplu aceleași săli de cinema cu miros de șaorma cu de toate și cefe la grătar.

Comatogen nu e un film pentru cei care caută acțiune, nu are deloc așa ceva. Dar este o disecție rece a unei lumi în care moralitatea a devenit o relicvă, iar supraviețuirea e singura formă de adevăr.

Nu sunt toate pe roze, uneori ritmul se rupe, mă refer la segmentul Alina, iar structura cu multiple perspective cere un pic de răbdare. Dar când tragi linie, realizezi că răsplata este una imensă, iar aceste mici imperfecțiuni nu ucid pacientul narativ.

E unul dintre cele mai oneste filme românești recente: fără artificii, fără tentații de festival, fără ipocrizie.

Este filmul unui regizor care înțelege exact cum respiră țara asta: neregulat, confuz, cu ajutorul aparatelor care cer un tribut uriaș, dar e încă vie.