Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Cum nu voiam să fiu prins cu tema nefăcută, am scos foaia și pixul și am dat o evaluare la Teach You a Lesson.
Sau, dacă vrem să fim scrupuloși, Chamgyoyuk.
Este o miniserie coreeană pe Netflix.
📖 Premisă
Nu mă apuc să povestesc toate cele 10 episoade, dar hai să zic ceva din poveste.
Acțiunea se petrece într-un sistem educațional coreean care e atât de praf încât ar face orice școală din România să pară mănăstire de călugări tibetani.
Violența școlară e la cote maxime, profesorii își văd de treaba lor de frică să nu fie dați în judecată de părinți, iar autoritatea a dispărut complet.
Intră în peisaj Biroul pentru Protecția Drepturilor în Educație, o agenție guvernamentală atât de fictivă încât te apucă râsul când îi auzi numele.
Oamenii ăștia nu fac meditații. Nu fac consiliere. Ei merg direct la făptași și le dau cu pumnul în gură. Exact, ai citit bine.
💭 Comentariu
Dacă îți zici „nu, nu se poate așa ceva”, stai să vezi serialul. Apoi o să-ți dorești un birou din ăsta și în România.
Mi-a fost recomandat serialul, dar nu prea am avut tragere de inimă să-l urmăresc, crezând că va fi o melodramă școlărească unde toți plâng cu lacrimi de crocodil pe caietele ude.
Până la urmă, mi-am făcut curaj și ce am primit în schimb?
🎓 John Wick intră în cancelarie
Un fel de John Wick la catedră, dar fără cretă și riglă, ci cu pumni proptiți în moacele elevilor adolescenți dezaxați care, din cauza educației proaste oferite de părinți, se cred Dumnezeu cu tuleiele abia ieșite.
Ce-i drept, ideea unei organizații de acest tip, care să ia la palme și pumni elevii problemă, care nu pot fi deloc disciplinați cu vorba bună, este absurdă. Dar devine și terapeutică.
Nu e o capodoperă dramatică. E mai mult o fantezie pentru oricine a fost vreodată neputincios în fața unui tupeu nesancționat.
Să nu credeți că Teach You a Lesson este o cavalcadă de acțiuni violente cărora le cad victime elevii recalcitranți. Nici vorbă, membrii BPDE se iau la trântă cu toate aspectele fetide ale unui sistem educațional în putrefacție.
Elevi lipsiți de orice respect față de profesori și colegi, care abuzează pe oricine, în ideea că sunt minori și n-au ce să pățească? Bifat.
Profesori șpăgari, care sunt la catedră doar cu scopul de a număra plicurile primite de la părinții cu dare de mână ca stimulent pentru acordarea de note bune unor odrasle cu IQ subunitar? Se rezolvă.
Părinți cu tupeu, aflați în funcții înalte, care nu vor ca Părinți cu tupeu, aflați în funcții înalte, care nu vor ca puradeii analfabeți să-i facă de râs și ajung să exercite presiune asupra profesorilor pentru a le favoriza progeniturile? Avem și așa ceva.
Altă categorie de părinți, din cei care își terorizează copiii să învețe și în somn ca să ajungă la facultăți de prestigiu, chiar dacă puștanii n-au nicio tangență cu respectiva specializare? Nu puteau lipsi nici ei.
Nu în ultimul rând, autoritățile corupte, care închid ochii la nereguli și bagă sub preș mizeria, doar ca să dea bine în rapoarte și statistici, chiar dacă mor profesori? Bineînțeles.
🥋 Bruce Lee de la Ministerul Educației
Vârful de lance al serialului este Na Hwa-jin (Kim Mu-yeol – Beomjoidosi 4), inspectorul-șef al acestei instituții. Primește de la ministru mână liberă să rezolve cum crede de cuviință situațiile.
Și după primele 2 episoade, m-am convins că omul calm, care-și flutură imperturbabil legitimația, este reîncarnarea lui Bruce Lee.
Nimic nu-l sperie, nimeni nu-l scoate din starea lui zen și, mai ales, i se fâlfâie de absolut toate amenințările, nu contează cine le face.
Actorul se mișcă de zici că s-a născut, a crescut și trăiește într-o școală de arte marțiale. Și cea mai mișto chestie e că violența e over-the-top, dar tocmai de-aia funcționează.
Nu e un serial serios despre bullying; e un serial unde un tip în costum rezolvă crizele educaționale cu piciorul în cap.
💣 Intră în scenă arma secretă
Apoi, în episodul trei, m-am speriat un pic, pentru că ajunge la o școală de fete. Am zis că n-are cum să ia la palme puștoaice, oricât de scârbe ar fi ele. Și am avut dreptate.
Serialul știa că se apropia de un cal pe care nu-l poate sări, așa că apare Im Han-rim (Jin Ki-joo). Ei ne spun că este tot o inspectoare, eu zic că este bomba nucleară Tzar la puterea a zecea.
Are actrița niște plămâni fantastici. Urlă de se scutură zăpada de pe Everest. Dar asta nu e nimic, are și fitilul scurt și n-ai vrea să afli pe pielea ta ce se întâmplă când își pierde cumpătul. Pe scurt, toți leii Cămătarilor de pe Voyo se transformă automat în pisicuțe blânde.
📚 Mai mult decât bullying și pumni
Din ce m-am mai interesat, se pare că serialul chiar este cuminte comparativ cu webtoon-ul pe care se bazează. Cică sursa de inspirație era o bombă cu ceas, cu portretizări rasiste și glorificarea violenței excesive.
La adaptare, echipa a tăiat tot ce însemna discriminare și a păstrat doar esența: justiția populară în versiune coreeană.
În esență, serialul nu e deloc despre bătaie, deși așa pare după ce am scris până acum. Pe parcursul celor 10 episoade, temele tratate nu se rezumă doar la bullying clasic, ci atacă și abuzul psihic, traficul de droguri, dependența de jocuri de noroc sau toxicitatea rețelelor sociale.
Spre exemplu, episodul trei te bagă-n corzi. Ce faci când agresorul nu e un bătăuș, ci o influenceriță mucoasă cu 600.000 de urmăritori incapabili să raționeze corespunzător?
Acolo nu rezolvi cu pumnul. Rezolvi arătând cât de laș e sistemul care lasă un profesor să fie acuzat fals înainte să vină cineva să-l apere. Și atunci serialul devine brusc dureros de real.
Repet, Chamgyoyuk nu e despre adulții care nu au decât bătaia ca ultimă soluție de a-i disciplina pe cei care n-au atins vârsta maturității.
E despre profesorii care vor să intre la ore fără să fie acuzați de abuz. Care vor să poată să spună „nu mai vorbi la ora mea” fără să fie filmați și puși pe internet.
Care vor doar un dram de respect din partea celor care sunt învățați de acasă să aibă tupeu și să aleagă scurtăturile facile și neortodoxe pentru a se descurca în viață.
⚖️ Fantezia care ascunde problema reală
Asta e tragedia: soluția din serial e atât de neverosimilă încât umbrește problema reală.
E o fantezie și se vede. Dar uneori e chiar prea de tot. Cei din biroul ăla sunt niște omniscienți, au acces la dosarele tuturor, pot să spargă telefoane, să intre peste oameni și să scape basma curată pentru că „suntem din Ministerul Educației”.
Nimic nu-i prinde pe picior greșit. Au soluții la soluții la soluții, astfel încât tensiunea se risipește rapid după ce prinzi șmecheria.
În viața reală, un astfel de birou ar fi fie desființat în două săptămâni, fie transformat într-o unitate de corupție.
Vai, dar cât de bun ar fi un birou din ăsta! Nu să bage elevii în spital, dar să le bage mințile în cap.
Când nu mai merge cu vorba bună, atunci nu ai altceva de făcut decât să răspunzi cu aceeași monedă. Nu sună tocmai ortodox, dar ce mai e ortodox în lumea asta nebună?
🏆 Verdict
E un guilty pleasure ambalat în haine de justițiar, care scoate în evidență o problemă tot mai acută în societatea noastră: lipsa de respect.
Nu contează că este vorba de puști care-și pocnesc colegii sau fac mișto de profesori, de părinți tupeiști care cred că li se cuvine totul pentru că au funcție sau de profesori care au doar harul încasatului de bani, nicidecum al educației.
Da, este o fantezie, ceva imposibil de pus în practică, pentru că s-ar activa onegeiștii care flutură Convenția de la Geneva și pentru care drepturile abuzatorilor sunt mai importante decât drepturile victimelor.
Dar este un serial care te unge pe suflet. Mă rog, dacă nu faci parte din categoriile incriminate.
Pentru că uneori, după o săptămână în care ai văzut că șeful ia mărire de pomană, vecinul parchează pe locul tău și nu pățește nimic, iar școala generală din cartier e plină de scandaluri nerezolvate, uneori e bine să dai play la ceva unde soluția e simplă: cine greșește, plătește.
Pe principiul ochi pentru ochi, pumn pentru pumn.
Trailer
