Bakudan

admin 2 minute ago Filme asiatice Filme japoneze Thriller Leave a comment

Am dat din întâmplare peste Bakudan, cum mi se mai întâmplă când umblu aiurea pe internet.

📖 Premisă

Un boschetar sparge un automat de băuturi. Nu se pricepe, așa că este prins de poliție.

Nimic special până aici, am văzut asta într-o sâmbătă seara prin Gara de Nord.

Dar apoi omul, care se prezintă drept Tagosaku Suzuki (nume atât de generic că e dureros de clar că e fals), începe să prezică explozii în Tokyo.

Și, surpriză, chiar se întâmplă. Ia uite unde era mama Omida!

Chestia e că el nu colaborează frumos. Pune ghicitori. Îi tachinează pe detectivi. Spune că e hipnotizat, că nu-și amintește, că vede viitorul, toate în aceeași frază.

Dacă erai detectiv, l-ai fi băgat la răcoare după 15 minute. Dar na, în filmele astea polițiștii au răbdare de sfinți.

💭 Comentariu

🧠 Duel psihologic

Atmosfera e fix ce trebuie. Jumătate din film, dacă nu și mai mult, se petrece în sala de interogatoriu, ceea ce sună plictisitor ca moartea, dar nu este deloc așa.

Interogatoriile sunt șah verbal, iar tu cazi în capcană de fiecare dată.

💣 Haos vs calm

Afară e haos: oameni care aleargă disperați, bombe care explodează când trenul oprește în gară, tot tacâmul. La ăștia e gravă treaba, pentru că acolo nu sunt întârzieri.

Înăuntru e un tip care zâmbește și spune „hai să ne jucăm un joc”. Simți disperarea detectivilor care trebuie să rezolve puzzle-uri în timp ce orașul arde.

Uite așa se naște o tensiune care te face să bei apă ca boul, chiar dacă nu ți-e sete.

🎭 Actorul

Actorul principal, Jiro Sato, e dat dracului. Îți intră sub piele. Și nu ca un ac subțire, ci ca o scândură plină de cuie.

Tipul joacă perfect rolul unui om misterios, care poate e nebun, dar poate are dreptate, iar tu stai acolo confuz ca dracu, fix ca detectivii din fața lui. Nu ai habar dacă să-l compătimești sau să-ți fie frică de el. Ambele, probabil.

🃏 Comparații

Comparațiile cu Kevin Spacey în Se7en nu-s complet deplasate, deși aici e mai mult haos. E ca și cum cineva l-ar pune pe Joker să dea un test de inteligență emoțională.

Știi rezultatul, dar nu poți să nu te uiți. Pur și simplu, nu ai idee dacă Suzuki ăsta este un țăcănit scăpat de la un spital de nebuni, care are al șaselea simț dezvoltat, sau un criminal cu sânge rece, care-și bate joc de poliție.

Primele două treimi sunt perfecte. Te țin cu ochii lipiți de ecran. Povestea este inteligentă, ritmul e rapid, iar enigma-i satisfăcătoare.

🧩 Actul trei

Apoi vine actul trei și parcă regizorul și-a amintit că mai are 20 de minute de umplut și s-a panicat. Totul devine exagerat de complicat.

Explicațiile sunt interminabile. „Aha, deci de fapt personajul X era legat de Y care făcuse Z acum cinci ani și atunci… ”. Taci, te rog, am obosit.

Am senzația că autorul romanului (Katsuhiro Go, să-i dau credit) s-a gândit „ce-ar fi dacă aș face totul și mai șmecher?” și a uitat că uneori simplu e mai bine.

😤 Finalul

Nu e un final rău, dar e agasant cum taie tot suspansul construit cu atâta migală. E ca și cum ai alerga un maraton și la ultimul kilometru ai decide să mergi pe spate.

Ah, și deznodământul e frustrant cu spume. Eu nu l-am înțeles, am crezut că au uitat ăia din camera de editare să adauge și ultimele cinci minute, cele cu rezoluția.

Practic, filmul alege calea lașă și nu se termină. Sau te lasă să interpretezi. Ce pot să mai zic? După ce a rulat genericul, m-am simțit exact ca detectivii: epuizat și învins.

Probabil asta a și vrut Bakudan.

🏆 Verdict

E un film foarte inteligent, cu o multitudine de răsturnări de situație, o premisă tulburătoare și un mister care te ține în permanență în priză, de-ți vine factura la energie cât pentru Casa Poporului.

Din păcate, finalul reduce din entuziasm. E ca un puzzle pe care ești gata să-l rezolvi, dar îți dai seama că-ți lipsește o piesă.