Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
The Secret of Secrets este noul roman semnat de Dan Brown, apărut la opt ani distanță după Origin.
I-a luat cam mult, așa că mă așteptam la ceva original ca structură narativă.
🎬 Dan Brown – The Secret of Secrets – Premisă 📖
Robert Langdon (era să pun Tom Hanks în paranteză) ajunge la Praga pentru o conferință susținută de Katherine Solomon, o cercetătoare care se află în pragul publicării unui manuscris exploziv.
Lucrarea este despre conștiința umană și promite să schimbe radical felul în care ne raportăm la minte, identitate, realitate și moarte.
Doar că lucrurile deraiază rapid: un omor brutal declanșează haosul, Katherine dispare, iar manuscrisul ei devine miza unei curse periculoase.
Cum îi este norocul, Langdon se trezește, din nou, alergând printr-un oraș încărcat de istorie, simboluri și coduri, încercând să dezlege un puzzle care nu mai ține doar de trecut sau religie, ci de însăși natura gândirii umane.
Și din umbră pândește Golemul.
💭 Dan Brown – The Secret of Secrets – Comentariu 🍿
Dan Brown face ce știe el mai bine și, sincer, nici nu se mai preface că încearcă altceva.
The Secret of Secrets e construit după manualul clasic Brown™: capitole scurte, tensiune constantă, revelații livrate din cinci în cinci pagini și senzația permanentă că „adevărul suprem” e la un colț de stradă distanță.
🧠 Conștiința, noua miză mare
Conștiința umană, ca temă centrală, e interesantă și actuală. Aici chiar trebuie să-i recunosc meritul: mută miza din zona religioasă clasică spre una mai modernă, unde știința, filozofia și etica se calcă pe picioare.
Ce este conștiința? De unde vine? Din creier sau din altă sursă? Unde se duce când murim? Oare murim cu adevărat? Este ceva dincolo? Ne putem conecta la gândurile altora? Oare au mai băgat tigăi la reducere?
Recunosc că m-a prins misterul, subiectul este fierbinte și implicațiile sunt uriașe, chiar m-a pus pe gânduri cu dezvăluirile incendiare.
Este o abordare la care trebuie să cugeți pe îndelete. Se știe că romanele lui Brown nu sunt facile când vine vorba de tema în jurul căreia gravitează acțiunea.
🔥 Idei mari, explicații și mai multe
Problema e că, pe măsură ce ideea devine tot mai complicată, explicațiile devin și ele tot mai… insistente.
Brown nu are încredere că ai prins ideea din prima și simte nevoia să o mai explice o dată. Și încă o dată. Și, pentru siguranță, încă o dată.
La două pagini de acțiune sunt zece de explicații științifice și, din câte am putut să-mi dau seama, extrem de bine documentate. Atât de bine documentate încât romanul pare mai degrabă o conferință pe tema conștiinței, nu o carte de ficțiune.
Într-adevăr, parcă simți că devii mai inteligent citind atâtea și atâtea trimiteri către diverse concepte, noțiuni, teorii, ipoteze, experimente, paradigme, fie din trecut, fie actuale.
Din păcate, sunt atât de multe încât la final, după aproape 700 de pagini, uiți toate informațiile, pentru că memoria cedează la acest bombardament intelectual.
De asemenea, nu lipsesc descrierile amănunțite ale orașului Praga. Simt că i-am vizitat fiecare alee, fiecare străduță și fiecare obiectiv turistic. Nici nu mai are rost să dau o fugă până acolo, știu deja ce cod poștal are fiecare palat.
📼 Detalii enervante
Ce nu mi-a plăcut a fost o oarecare delăsare a autorului în ceea ce privește realismul cotidian.
Se presupune că acțiunea are loc acum, așa că mi-a venit greu să cred că mai există cineva care folosește DVD-ul ca element de comparație în ceea ce privește stocarea datelor.
Apoi este pomenită scena celebră din When Harry Met Sally. Domnule Brown, momentul orgasmului mimat nu are loc într-un magazin, ci într-un restaurant.
Chit că profu` Langdon este afon tehnic, nu am cum să pun botul, nici în ruptul capului, că nu știe ce este NFC. Până și ăla mic al meu, care abia a făcut 11 ani, știe cu ce se mănâncă.
Și aici poate sunt eu nebun, pentru că mi se pare incomod, dar câți dintre voi aveți la deblocarea telefonului amprenta degetului arătător? Eu o am pe cea de la degetul mare, pentru că e mai simplu de apăsat ecranul cu el.
🧍 Personaje pe pilot automat
Personajele sunt, ca de obicei, funcționale. Langdon e același om educat, politicos și permanent uimit că iar a nimerit într-o conspirație globală.
Parcă aici nu mai este atât de implicat. Da, aleargă de la o clădire istorică la alta, face salturi uriașe de logică în descifrarea unor coduri, nu greșește deloc, dar parcă e ceva diferit la el.
Oare pentru că povestea nu mai este despre el, ci despre Katherine? Ea mi se pare personajul principal, ea a venit cu scânteia care a explodat premisa, pe ea o caută cine o caută.
Nu spun direct, o dau mai pe ocolite, criptic: a intrat pe radarul curatorilor informației absolute.
⏱️ Ritm de blockbuster
Ce funcționează foarte bine este ritmul, acțiunea petrecându-se într-o fereastră foarte scurtă de timp, 2-3 zile.
Cartea se citește repede, nu-ți lasă timp de respiro. Eu aveam de gând s-o dau gata în 10 zile. Scriu articolul ăsta la patru zile după ce am început s-o citesc.
E genul de roman care te și provoacă intelectual, pentru că simți că ți se activează conexiuni neuronale noi, dar te și ține lipit de pagini, ca un blockbuster bine montat.
Doar că scheletul este clasic, știi cu exactitate ce pași va urma fiecare act al cărții, narațiunea părând scrisă mai mult cu gândul la ecranizare.
Tot ce se întâmplă în carte este cinematic, gata să fie transformat în film sau în serial.
📚 Secretul analfabetismului editorial
Aici nu mai este despre carte, ci despre traducerea ei.
Citirea cărții în limba română m-a convins să rămân la cele scrise în engleză.
După ce că subtitrările filmelor scad vertiginos în calitate, acum și cărțile sunt traduse în dorul lelii.
Din 2009 am un Kindle DX (știu, acum e rudimentar), care încă funcționează. Am citit peste 200 de cărți în engleză. Am revenit la cele traduse în română, am două la rând citite în limba lui Eminescu. M-am îngrozit de cât de prost sunt traduse.
Este inacceptabil ca la un asemenea nivel, o carte scrisă de Dan Brown, traducerea să fie de nivel de grădiniță. Am pierdut șirul erorilor grave și elementare care au apărut în traducerea cărții.
Nu zic că eu scriu perfect gramatical, dar eu măcar nu sunt plătit cu sume substanțiale să traduc cartea unuia dintre cei mai celebri autori contemporani. Și, în mod cert, fără să fie o laudă, nu comit asemenea erori jenante.
Nu știu cine este doamna Adriana Bădescu, cea care a tradus cartea, dar cred că:
– fie a prins Google Translate sau ChatGPT într-o zi proastă
– fie e un om care nu stăpânește nici româna, nici engleza
– fie e cineva care a zis „merge și-așa, e Dan Brown, oricum nu citește nimeni atent”.
M-am împiedicat în cele aproape 700 de pagini de formulări schilodite, fraze care sună ca după un accident rutier între două limbi, expresii traduse mot-à-mot, de parcă limba română ar fi un accesoriu opțional, și un număr interminabil de cacofonii.
Uneori cuvintele sunt lipsă, alteori în plus, este schimbat sensul frazelor, exprimarea nu se pupă cu contextul etc.
Am fost nevoit să cumpăr versiunea în engleză pentru a mă dumiri cu privire la sensul unor expresii, pentru că în română nu au logică.
Pur și simplu, aveam impresia că, uneori, textul se ceartă cu mine. Alteori că mă pedepsește pentru că am ales să citesc.
Și nu, nu vorbesc de „licențe stilistice”.
Vorbesc de:
- construcții greșite
- termeni folosiți aiurea
- propoziții care trebuie recitite nu pentru profunzime, ci ca să înțelegi ce naiba voia să spună autorul.
Cum, domnule, cum să ai virgule puse aiurea, și cuvinte care nu aveau ce căuta acolo?
Nu săriți cu parul pe mine, special am pus prost acea virgulă, e textul plin de asemenea construcții, de virgule care vin înainte de „și”, fără ca ele să aibă ce căuta acolo.
Să mai zic că Pooh este tradus Puh? Ori lași Pooh, ori traduci „de Pluș”.
Și că verbul a ricana este folosit aiurea, complet diferit față de intenția exprimată în engleză?
Ironia supremă?
Cartea se numește Secretul secretelor, dar adevăratul mister e cum a trecut traducerea asta de corectură, redactare, editură și ce compartimente or mai fi pe acolo.
Atâția ochi și nimeni nu a observat mormanul de erori? Sau nu le mai pasă? Sau, și mai grav, au considerat că traducerea e chiar bună?
Și după aia ne mirăm de ce lumea zice că „nu mai citește”. Păi normal. Cine ar vrea să citească așa ceva?
Alo, Editura RAO, angajează oameni care stăpânesc cât de cât limba română!
Și am exemple, nu vorbesc aiurea:
– priveau la gheața pe care o tânără tocmai intrase și își încălța ghetele cu patine.
– Golemul era încrezător să ambasadoarea îi va deveni un aliat puternic.
– Slavă Domnului să ai răspuns!
– A fost o rodul unei neînțelegeri.
– N-ar avea de unde știe că ai refuzat
– Se aflase ca capătul opus al spectrului (aici e dublă greșeală: trebuia la capătul opus și a ieșit și o cacofonie de toată frumusețea)
– La fel care orice copil care se jucase
Sunt exemple DOAR din ultima parte a cărții, nu din toată cartea, ele sunt într-un număr foarte mare.
🏆 Dan Brown – The Secret of Secrets – Verdict 👍 sau 👎?
Romanul nu reinventează nimic, este un alt episod din franciza lui Robert Langdon.
Dan Brown este conștient de puterea renumelui pe care și l-a făurit și a devenit prea confortabil în formula care l-a făcut celebru.
Are idei interesante, dar le diluează prin supraexplicații. Are suspans, dar joacă mereu la siguranță. La un moment dat, s-ar putea să-i explodeze catastrofal această autosuficiență.
The Secret of Secrets este un thriller eficient, ușor de digerat, cu ambiții mari, temă excelentă și execuție previzibilă.
Dan Brown rămâne ce a fost mereu: nu un mare scriitor, știu, huo, ci un excelent furnizor de conspirații de consum rapid.
