Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Am făcut-o și pe asta. Am citit romanul Sex fatal, scris acum un sfert de secol de un oarecare Nicolae Petre Mihai, un adolescent aflat la început de drum în beletristică.
🎬 Nicolae Petre Mihai: Sex fatal – Premisă 📖
Într-un orășel aparent liniștit din Arkansas, un pescar face o descoperire macabră pe malul unui lac: un sac misterios care declanșează o anchetă de amploare.
Prima crimă e un spectacol în sine: femeie frumoasă, strangulată, dezbrăcată, cu o mână băgată unde nu i-ar fi locul și două litere gravate pe fund.
Am zis prima crimă pentru că poliția descoperă că un caz izolat se transformă rapid într-o serie de crime ritualice, violente și simbolice. Aproape ca Se7en, păstrând proporțiile.
Criminalul pare a avea un plan clar, o semnătură proprie și o fascinație morbidă pentru mesajele înscrise în carne.
Povestea urmărește zbaterile unui polițist decis să pună mâna pe ucigașul malefic, dar și haosul pe care acest caz îl provoacă în comunitate.
Jake Power este trimis în Little Rock pentru a stopa valul de crime, dar are un adversar pe măsură, care nu se lasă prins atât de ușor.
💭 Nicolae Petre Mihai: Sex fatal – Comentariu 🍿
Încă de la primele replici își dai seama că autorul doar se preface că este scriitor, pentru că lipsesc bazele conceperii unui roman.
Ce-i drept, se simte din cuvinte plăcerea imensă de a lua tot ce înseamnă stil convențional și a-l scuipa în chiuvetă. Dar asta nu este suficient pentru a naște un roman cu adevărat bun.
🧼 Un stil murdar, dar memorabil
Tonul este colocvial dincolo de acceptabilul din norme, porcos într-un stadiu avansat de rușinare verbală, ironic până la exasperare și, uneori, obositor de insistent în glumițe.
Un lucru este sigur, acest stil este memorabil. Deloc cizelat, brutal doar de dragul șocului, ca un număr de stand-up macabru făcut la un priveghi, dar clar de neuitat.
După 50 de pagini, începi să vezi tiparul: glume despre braconieri, câini, curve, viermi, iar glume despre curve.
Dialogurile sunt savuroase, dar nu mereu utile și, în anumite momente, par forțate. Nu sună deloc realist în contextul respectivelor scene.
De asemenea, textul este încărcat cu fraze lungi și repetiții, ceea ce îngreunează, pe alocuri, citirea.
Unele descrieri sunt exagerate și de pomană, de parcă ar fi scrise pentru un scenariu de film care detaliază cu lux de amănunte fiecare secvență.
Așa că trebuie destulă răbdare să treci de maculatura verbală care nu își are rostul.
Iar dacă ai urechi mai sensibile, nu e cazul să citești cu voce tare avalanșa de înjurături livrate cu mărinimie, care i-ar face și pe cei mai interlopi dintre interlopi să roșească de rușine.
❌ Probleme de documentare și logică
Un alt punct slab al romanului este lipsa de documentare, este clar că povestea a fost concepută din informații auzite, nu verificate.
Procedura polițienească este încălcată flagrant, detaliile medicale sunt eronate, iar geografia zonei unde se petrece acțiunea este desprinsă dintr-un univers paralel, pentru că nu are legătură cu realitatea.
De fapt, nici nu cred că romanul are pretenția să fie verosimil, sunt dinadins introduse detalii care arată că acest Pământ este unul fictiv, chiar dacă, la prima vedere, este al nostru.
Trecând peste aceste stângăcii inerente unui începător într-ale scrierii, povestea este plină de momente tensionate și scene dramatice care țin cititorul în priză.
Descoperirea cadavrelor, investigațiile polițiste și urmărirea criminalului oferă un ritm alert.
Autorul reușește să creeze o atmosferă macabră și tensionată, potrivită pentru un thriller psihologic.
Scenele de crimă sunt descrise în detaliu, accentuând brutalitatea și natura psihopată a ucigașului.
🩸 Violență, grotesc și senzațional
Dacă urechile sunt supuse unui potop de invective grosolane, ei bine, imaginația cititorului are și ea mult de furcă pentru că victimele sunt măcelărite în moduri incredibil de violente și scabroase.
Iar cuvintele nu se feresc din a prezenta, pas cu pas, ce metode fioroase folosește criminalul pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea.
Aceste aspecte împing romanul dincolo de genul thriller și îl duc în zona horror-ului corporal care l-ar oripila până și pe Cronenberg.
Dacă prima crimă vi se pare viscerală, este doar o savarină gustoasă dacă o comparați cu ce se petrece în paginile următoare, fiecare crimă fiind mai grotescă și mai bolnavă decât precedenta.
Femei violate, mutilate, litere scrijelite pe fese, cartea are tot ce trebuie ca să deranjeze stomacul. Și o face de multiple ori.
Dar după două crime și o sută de pagini, începe să își piardă impactul narativ. Se transformă în rutină. Devine „altă femeie, alt sac”.
În schimb, impactul vizual crește exponențial în grotesc. Noroc că-l cunosc bine pe autor, altfel l-aș suspecta că are ceva dereglaje în cablajul cerebral, dereglaje ce pot fi reparate doar cu ajutorul unei cămăși de forță.
🔥 Sex, sarcasm și spectacol
Și dacă tot sunt la capitolul descrieri, ferească Eros și Priap, câte scene de sex incendiar sunt presărate în acest roman!
Nici nu mai este nevoie să căutați clipuri XXX pe vreun site de profil, este suficient să răsfoiți cartea, sigur veți da de pagini întregi de amor prezentat în cel mai mic amănunt.
Nu este unul romantic, ci sălbatic și pervers, menit a oripila persoanele pudice.
Dacă romanul ar fi transformat în film, bugetul necesar pentru a face dreptate spectacolului distructiv ar fi uriaș.
Pe lângă jocul de-a șobolanul și pantera, povestea ne delectează și cu multiple scene explozive, la propriu.
Avem mașini distruse, construcții dărâmate, accidente vehiculare teribile, deflagarații devastatoare și o ploaie cu acid.
Așadar, nu ducem lipsă de acțiune, nici în patul conjugal, nici în abatorul criminalului și nici când vine vorba de distrugeri epice.
Se pare că în Sex fatal cuvântul de ordine este belșug.
Avem crime din belșug, limbaj obscen din belșug, sex din belșug, repetiții din belșug.
🧍♂️ Personaje – între contur și caricatură
Cât despre personaje, singurul bine conturat este chiar antagonistul. Pentru cititori nu este un mister identitatea lui, doar poliția nu știe cine este.
Are o motivație clară (răzbunarea) și un modus operandi sadic. Literele tatuate pe victime adaugă un element simbolic interesant.
Poate că nu îi înțelegem raționamentul care stă la baza crimelor, dar este unul argumentat. Cel puțin așa este în mintea lui scrântită.
Este un monstru cu logică internă, metodic și pervers, căruia nu prea ai ce să-i reproșezi.
Celelalte personaje, cum ar fi polițiști sau victime, sunt slab dezvoltate și lipsite de profunzime.
Sunt doar niște contururi din condei, unele mor, altele fug, iar câteva apar în trei paragrafe și apoi dispar fără urmă.
De exemplu, copoiul Jake, deși prezentat ca un detectiv experimentat, are reacții și decizii uneori ilogice.
De fapt, nu el, ci autorul, care nu se pricepe la asemenea amănunte și a scris ce i-a trecut prin cap că s-ar potrivi în anumite situații.
Așa că nu este mare diferență între ce a scris el acum 25 de ani și ce scriu acum cei mai mulți scenariști de la Hollywood.
Deși în confruntarea dintre Jake polițistul și Frank ucigașul nu există surprize colosale, dimpotrivă, coincidențele sunt la fel de frecvente ca înjurăturile, avem parte de niște întorsături neașteptate ale poveștii.
Una își face apariția chiar în primele capitole, iar impactul este zguduitor, răsturnând toată narațiunea.
🏆 Nicolae Petre Mihai: Sex fatal – Verdict 👍 sau 👎?
Violența excesivă și scenele de abuz sexual pot fi profund deranjante pentru unii cititori.
Cât despre cauza acestor crime, aș putea spune că tema abordată este una premonitorie.
Acum este un subiect intens discutat, dar pe atunci această temă nu era atât de dezbătută.
Aici autorul a dat dovadă de puteri paranormale, parcă prevăzând de timpuriu schimbarea drastică prin care va trece societatea peste un sfert de secol. Mama Omida ar fi mândră.
Romanul este un thriller crud, cu potențial irosit din cauza problemelor de limbaj și caracterizare.
Dacă ar trece printr-un proces de finisare stilistică aplicat de cineva experimentat în domeniu și ar fi mai bine structurat, ar putea fi o lectură captivantă pentru fanii genului.
În prezent, însă, rămâne o poveste pe jumătate coaptă, cu momente intense, violență diabolică, spectacol grandios, dar și cu deficiențe evidente.
Romanul nu vrea să transmită un mesaj profund. Nu e „Crimă și pedeapsă”. E „Crimă și caterincă”.
🎭 Între Tarantino și Vacanța Mare
Îți oferă o experiență brutală, scârboasă, uneori ilară. Ca și cum ar fi scris de cineva care a crescut cu Tarantino, dar și cu „Vacanța Mare”.
Dacă ești genul care apreciază o carte care-ți înfige un cuțit ruginit în coaste și râde în timp ce o face, s-ar putea să exclami „ce nebunie mișto!”
Dacă vrei coerență, personaje memorabile și o miză clară, atunci garantat o să te frustreze.
O să-i scrijelesc un șase cinstit pentru atmosferă, stil inconfundabil, imaginație bolnavă și o doză sănătoasă de „mi se rupe” față de convenții literare.
Nu pot mai mult din cauza unor defecte evidente precum repetiție enervantă, construcție inegală și momente în care grotescul devine autoparodie.
(3 / 5)
