Hacks

HacksHacks tot câștiga premii Emmy peste premii Emmy la categoria comedie și a trebuit să văd despre ce este vorba.

 

🎬 Hacks – Premisă 📖

Deborah (Jean Smart – Babylon) este o artistă a comediei, o femeie amuzantă care a răzbit într-un domeniu dominat de bărbați.

Spectacolul ei din Las Vegas se apropie de 2.500 de reprezentații, un record greu de doborât chiar și de către Celine Dion.

Doar că are o vârstă echivalentă cu pensionarea și rezidența ei nu mai este prelungită, că locul ei trebuie să fie luat de cineva mai fraged.

Ava (Hannah Einbinder) este o scenaristă aflată la început de carieră, cu talent ce promite multe, dar lipsa filtrului gândirii o bagă-n belele.

O glumă deplasată o aruncă pe lista indezirabilă a Hollywood-ului.

Cum ambele au același manager, Jimmy (Paul W. Downs – Rough night), ele sunt împerecheate în speranța nașterii unei colaborări fructuoase pentru toate părțile implicate.

Se naște ceva, dar nu ceea ce se spera, ci o relație volatilă din care ies scântei la fiecare interacțiune.

 

💭 Hacks – Comentariu 🍿

Cele patru sezoane de până acum ale serialului sunt scurte, prea scurte, 8, 8, 9 și 10 episoade a câte 30 de minute, așa că nu am stat prea mult pe capul lui, l-am rezolvat destul de repede.

 

🎯 Publicul țintă și diversitatea tematică

Ce pot să spun?

În mod cert, eu nu fac parte din audiența țintă a producției care se axează mai mult spre publicul care vine din generațiile ce nu au o literă în denumire.

Ah, și se adresează în special părții feminine, plus că este divers de nu vă vine a crede.

O zic nu ca un reproș, ci ca o observație, avem multe personaje de alte orientări sexuale decât cele considerate normale.

Dar ele sunt integrate atât de bine în serial încât nu deranjează absolut deloc, nebătându-se monedă pe acest aspect, ci pe calitățile intrinsece care contează.

 

⚡ Relația Deborah – Ava: magnetism și război

Hai că nu mai are rost să trag calul de coadă, serialul este excepțional din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, impresionează relația extrem de zbuciumată dintre cele două protagoniste care sunt foarte diferite și simbolizează conflictul dintre generații.

Deborah face parte din antichitate, are o gândire care poate fi caracterizată oricum, numai modernă nu, este egoistă, țâfnoasă, autoritară, ce să mai, o divă pe stil vechi.

Este și slobodă la gură și, lucrând în domeniul comediei, ți le trântește din senin de nu știi ce bombă atomică ți-a explodat în cap.

Are capacitatea de a te jigni cu zâmbetul pe buze într-un asemenea fel încât îți vine să-i ceri iertare că ai ajuns ținta glumelor ei.

Pe lângă toate astea, este și foarte inteligentă, că nu doar de proastă a rămas atât timp în această tagmă nemiloasă, iar ambiția ei nu cunoaște limite, țintește sus, tot mai sus, și nu se dă în lături de la nimic pentru a-și atinge obiectivele.

De cealaltă parte, Ava este reprezentanta modernului, a unei societăți în care sensibilitățile sunt subțiri și orice adiere de vorbă poate ofensa un suflet fragil.

Ea este pusă la punct cu orice curent trecător care face ravagii prin mediul online și nu numai, știind semnificația tuturor literelor din alfabet și ce expresii sunt perimate etic.

Și ea inteligentă și ambițioasă, vrea s-o remodeleze pe Deborah pentru a-i da o spoială contemporană, ca să fie în ton cu tot ce este la modă, dar nu îi merge șmecheria cu vulpea bătrână care nu se lasă prinsă atât de ușor în capcană.

 

😂 Umor exploziv, fără filtre

Cum ambele sunt experte în comedie, scenariul a trebuit să se ridice la înălțime din acest punct de vedere și este plin de poante, glume, snoave, dume și anecdote incredibil de amuzante.

Multe dintre ele nu respectă deloc corectitudinea politică, era și culmea având în vedere că Deborah era deja celebră încă dinainte ca lumea să știe ce înseamnă corectitudine politică.

Caterinca făcută de cele două femei, una pe seama alteia, este devastant de isterică, râdeam ca un turbat când se porneau pe sudălmi dintre cele mai colorate și pestrițe.

Și nu se repetau, de fiecare dată găseau alte subiecte de luat în bășcălie, de la aspecte fizice până la relații personale.

Nu a fost episod în care să nu fi existat trei sau patru astfel de momente electrizante și abia așteptam să le văd pe cele două în aceeași cameră pentru că râsul era garantat.

Relația dintre Deborah și Ava este și una toxică, mentalitățile diferite intrând deseori în război brutal, fără menajamente, dar simbioza care le leagă este prea puternică.

Nu pot trăi una fără alta chiar dacă de multe ori nu se suportă, se înjunghie pe la spate, se trădează, se mint cu nerușinare și chiar se sabotează de parcă ar fi cei mai mari inamici.

Hacks

 

🎭 Personaje secundare memorabile

În al doilea rând, deși sezoanele sunt scurte, caracterizarea personajelor, a tuturor, este ireproșabilă.

Sunt multe personaje secundare, fiecare cu aventurile lor amoroase sau de afaceri, care au ajuns să-mi fie dragi și-mi doream să aflu ce mai fac.

Se întâmplă rar ca în astfel de seriale să fiu interesat și ce se petrece cu firele narative secundare, dar aici sunt atât de bine construite încât, pe alocuri, deveneau mai captivante decât povestea principală.

Există destule momente dramatice, chiar dacă vorbim despre o comedie, și au fost cazuri în care m-am trezit plângând, nu neapărat pentru că asistam la tragedii imense, ci pentru că rezolvările unor situații sunt de așa natură încât m-au emoționat instantaneu.

 

🎰 Opulență și Las Vegas în toată splendoarea

În al treilea rând, reușește să redea cu succes opulența extravagantă și superficială a Las Vegas-ului cu clădiri strălucitoare, case fastuoase, mașini unicat și ființe superbe, toate cosmetizate într-un fel sau altul.

A trebuit să mai iau pauză, deși nu voiam, pentru a-mi proteja ochii asaltați din toate direcțiile de sclipici scump, că altfel cred că mi se ardea retina.

Înghițeam în sec când eu mestecam o felie de pâine unsă cu untură în timp ce personajele se delectau cu fel și fel de mâncăruri sofisticate de ți-era milă să le bagi în gură.

Dacă vrei să-ți dai seama cât de sărac ești, vizionează câteva episoade din Hacks, serial care îi face pe toți băieții de bani gata de pe Dorobanți să pară cerșetori muritori de foame și pe toate divele de Instagram niște petarde răsuflate.

 

👩‍🦳 Femei în industrie – luptă pentru recunoaștere

În al patrulea rând, și cred că este ultimul, Hacks prezintă efortul uriaș și permanent pe care o femeie, mai ales în vârstă, trebuie să-l depună pentru a fi luată în seamă în acea industrie.

Degeaba ești inteligentă și talentată, tot un bășinos râgâit îți va lua fața doar pentru că are în nădragi alte fructe decât ale tale.

Și pentru a demonstra că meriți trebuie să muncești de 2 ori mai mult decât alții, să faci compromisuri stupide, să lingușești și chiar să te înjosești pentru a primi ceva ce ți se cuvine de drept.

Unii ar zice că este prea feminist sau prea woke, dar nu-i nici pe departe așa, prezintă realitatea cu bune și, mai ales, cu rele, într-un stil comic, dar care te și pune pe gânduri.

Hacks

 

🎭 Performanțe actoricești premiate

Nu mai este cazul să menționez că actoria este una de top, nu sunt chiar familiarizat cu Jean Smart, pe care am mai văzut-o din când și când în roluri secundare, dar aici domină autoritar prin prezența ei fabuloasă.

Faptul că a câștigat de trei ori premiul Emmy pentru rol principal cu acest serial din tot atâtea nominalizări este o dovadă a interpretării ei fără cusur. La această zestre adăugăm și două premii Golden Globes.

Hannah Einbinder a primit și ea trei nominalizări Emmy și trei nominalizări Golden Globes pentru rol secundar, dar nu a câștigat pentru că a avut concurență serioasă, deși joacă și ea foarte bine.

 

🏆 Hacks – Verdict 👍 sau 👎?

De ce nu este mai cunoscut pe meleagurile noastre acest Hacks disponibil pe Max?

Nu am nici cea mai vagă idee, nu am auzit multă lume să discute despre el și este păcat.

Poate fi considerat prea modern și riscă să nu cadă bine celor ancorați în mentalități mai învechite, dar este senzațional din punctul meu de vedere.

Nu se rușinează deloc, încearcă să ne deschidă mințile să fim mai atenți la ce spunem și la ce facem, deși personajele nu sunt deloc cel mai bun exemplu de urmat.

Sezonul trei este diferit de primele două, începe o nouă poveste, o nouă provocare pentru Deborah, și am simțit și o schimbare de abordare.

Același sezon trei este și senzual deoarece vine cu câteva scene în care nu există vestimentație, un lucru la care nu mă așteptam.

Iar sezonul patru continuă pe aceeași linie, aducând nuditate și situații și mai complicate.

Nu am ce să-i reproșez în afară de faptul că nu sunt mai multe episoade, în rest e aproape perfect, reușind un echilibru între dramă/seriozitate și comedie/caterincă de l-ar face gelos pe Thanos.

Gata, v-am lăsat că trebuie să dau o fugă până-n Las Vegas să vizitez 10 cazinouri.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Hacks

 

Trailer

IMDB  

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Alive in Mo

Alive in Mo

Am făcut-o și pe asta, am mers la Chișinău să văd un film. Țicneală sau …

2 comments

  1. Am văzut primul sezon și un pic din al doilea. Nu m-a impresionat deloc. Nici nu am prea râs. Nu îmi dau seama de ce ți-a plăcut atât de mult. Baba cam searbãdã, copila cam incordatã, casa ei era mișto dar apucãturile prea aristocratice. Înțeleg că se da pe brazdã dar deja mi-am pierdut interesul. Când am văzut camera aia cu casete și cd-uri de făcut curățenie și compilat m-am speriat. Cum sa treci prin toate glumele că sa știi ce gluma noua sa scrii? Dar tu că entertainer ești senilã? Nu îți mai aduci aminte de ce glume ai zis? ‘nfine, am scris aici și nu pe FB sa nu trezesc trolii.

    • Am scris în articol de ce mi-a plăcut.
      Iar la partea cu glumele, scuza-ma, nu ai dreptate.
      Când zeci de ani scrii zeci de mii de glume, nici macar un robot nu le poate tine minte pe toate.
      Nu are legătură cu senilitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *