Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Non c’è due senza tre, așa că seria 28 a devenit, momentan, trilogie odată cu lansarea lui 28 Years Later.
Am văzut și primele două filme, dar le păstrez pentru October Horror Fest 2025.
🎬 28 Years Later – Premisă 📖
Pentru cei nefamiliarizați cu acest univers, un virus nemernic a făcut prăpăd pe planetă, transformând infectații în niște creaturi fioroase, însetate de sânge.
Trecut-au 28 de ani și supraviețuitorii au învățat să se descurce în această lume nouă.
Facem cunoștință cu Jamie (Aaron Taylor-Johnson – Nosferatu), un tată care se pregătește să-și inițieze fiul, Spike (Alfie Williams), în tainele căsăpirii de infectați.
Îl ia la vânătoare, că doar așa devii bărbat, dacă mierlești câțiva zombi.
Între timp, mama lui Spike este bolnavă. Nimeni nu cunoaște motivul, iar Isla (Jodie Comer – Free Guy) se zvârcolește în chinuri cumplite, cu mintea rătăcită și rare momente de luciditate.
Însă o mică rază de speranță se ivește la orizont când Spike află de existența unui potențial doctor (Ralph Fiennes – Conclave), care ar putea s-o ajute.
💭 28 Years Later – Comentariu 🍿
La cârma filmului se află Danny Boyle (Slumdog millionaire), care a transformat în film scenariul scris de Alex Garland (Ex-Machina).
La un asemenea duo creativ, nu mă așteptam decât la lucruri bune și, în mare măsură, nu m-am înșelat.
Mi-a plăcut Sfânta Treime a ciclului narativ, dacă mi se permite folosirea acestei expresii.
Filmul începe cu un personaj și se termină cu același personaj.
Începe 28 de ani mai târziu, dar se termină 28 de zile mai târziu, închizând atât cercul poveștii de față, cât și pe cel al acestui calup de trei filme.
👪 Relațiile umane primează
Dincolo de aceste aspecte simbolice, 28 Years Later ne pune în fața unei aventuri în care accentul cade mai mult pe umanitate și mai puțin pe infectați.
Și cap de listă este Spike, care dezvoltă două relații diametral opuse cu părinții săi.
Pe de o parte, tac-su îl tratează serios, dur, tactic, ca pe un soldat care trebuie să învețe să-și poarte singur de grijă, iubirea lui fiind măsurată în număr de infectați uciși.
Pe de altă parte, mama, atunci când știe cine este Spike, scoate la iveală partea artistică, melancolică, ludică, interacțiunile cu Isla vin din suflet, nu din creier.
De asemenea, un alt contrast apare la rolul pe care-l joacă Spike. Când este cu tatăl său, copilul este protejatul, când se află în preajma mamei, devine protectorul.
Această dualitate îl face un personaj deosebit de interesant, care se comportă realist și, mai ales, nu ia decizii stupide, spre deosebire de câțiva oameni maturi care m-au exasperat.
🧟♂️ Zombi, dar cu măsură
Dacă doriți o nebunie non-stop cu atacuri furibunde ale creaturilor nici moarte, nici vii, atunci s-ar putea să fiți dezamăgiți, pentru că apar destul de rar, doar atunci când scenariul are nevoie de ele.
În rândul lor s-a conturat o societate bine structurată, infectații s-au ramificat în mai multe specii, unii se târăsc, alții aleargă de mama focului, alții sunt aproape invincibili.
Așa că pentru fiecare trebuie concepută o strategie aparte pentru a-i lichida, iar această diversitate născută natural asigură un ritm alert și surprize după fiecare colț de stâncă.
🔪 Violență dusă la extrem
Brutalitatea este mamă regină în 28 Years Later. Dacă aveți fluturași în stomac, și nu bolovani de neclintit, sunt șanse bune ca mâncarea să-și facă singură retur.
Atât zic, smulgerea pe viu a căpățânii, cu tot cu șira spinării, nu este cel mai șocant lucru care se întâmplă în film.
⚠️ Ce scârțâie
Dar sunt și lucruri care scârțâie în al treilea capitol al francizei.
În primul rând, o alegere stilistică devine repede enervantă prin repetiția ei, mă refer la modul haotic în care camera se scutură când o săgeată își nimerește ținta.
O fi vrut Boyle să redea efectul cinetic al impactului, dar ce e prea mult strică.
🎭 Genuri amestecate și personaje care dezamăgesc
Posibil să deranjeze și ghiveciul de genuri, pentru că scenariul nu se decide ce film vrea să creeze.
Ba este o dramă de familie, ba o metaforă religioasă, ba o satiră socială, ba un comentariu post-Brexit, ba face mișto de pozele în lanul cu rapiță.
Și se face trecerea de la una la alta fără o punte de legătură prea coerentă.
În plus, sunt câteva decizii care m-au lăsat perplex, este impardonabil comportamentul anumitor personaje.
Să nu mai zic că infectații dispar subit atunci când oamenii trebuie să aibă momentele de tandrețe care necesită liniște.
🏆 Actorie: Comer și Fiennes domină
În ceea ce privește actoria, Jodie Comer face un tur de forță în rolul unei mame care, uneori, nu știe că este mamă, jucând excelent un suflet rătăcit din cauza unei minți pierdute prin cotloanele amintirilor.
Dar nici Ralph Fiennes nu se lasă mai prejos, nu apare prea mult, dar, și când ne blagoslovește cu prezența lui, parcă ecranul se luminează datorită interpretării sale magistrale.
Momentul Memento mori este memorabil.
🏆 28 Years Later – Verdict 👍 sau 👎
Am apreciat că filmul este diferit de primele două din acest univers, având o altă abordare, mai umană. Asta îl face să iasă în evidență. Și cu bune, și cu rele.
Povestea meditativă și relațiile fiu-tată și fiu-mamă sunt punctele forte ale producției.
Dar stilul de filmare ciopârțit, nu cred că este vreo scenă mai lungă de 15 secunde fără să intervină măcar o tăietură, și finalul abrupt au mai temperat din entuziasm.
Știam că este doar prima parte dintr-o posibilă trilogie, deja continuarea The Bone Temple a încheiat filmările, dar parcă se termină prea în coadă de pește.
O să lustruiesc 8 cranii și, apropo, de acum încolo o să priviți cu alți ochi împodobirea bradului de Crăciun.
(4 / 5)
Recenzie video
Trailer
