2008
Și iată că dăm și pe indiene cu Slumdog millionaire, marele câștigător al anului 2008 la Oscar cu 8 premii, o coproducție britanică-indiană, una din rarele ocazii când englezii și indienii s-au înțeles.
🎬 Slumdog millionaire – Premisă 🕮
Ne facem veacul prin Mumbai alături de Jamal (Dev Patel – The Green Knight) care este în toiul unei emisiuni din celebrul concurs de cultură generală Cine vrea să fie milionar.
Trece prin întrebări ca sabia încinsă prin unt, așa că la finele unei zile de filmări este săltat de poliție pe motiv că trișează.
Că altfel de unde să știe un vagabond fără școală răspunsurile corecte?
Și Jamal, calm ca o zi senină, începe să-și povestească viața în flashback-uri prezentând amănunte importante din traiul greu care l-au făcut să bage la cap informații vitale.
Jamal este candid și nu lasă deoparte nimic.
De la copilăria mizeră petrecută prin mahalale împuțite și până la adolescența turbulentă, el ne prezintă un destin crunt, frânt încă din start prin nașterea într-o familie săracă.
Oare va reuși să convingă poliția și întreaga India că-i merge mintea?
💭 Slumdog millionaire – Comentariu 🍿
Nu că mă laud, dar trebuie să-mi cânt singur niște osanale, sunt mai experimentat în filme indiene decât majoritatea americanilor, așa că nu am rămas căscat de uimire urmărind această producție.
Știam deja cu ce se mănâncă, astfel că povestea excesiv de melodramatică nu a avut vreun efect devastator asupra mea.
Însă viața grea, cu adevărat grea, a lui Jamal are menirea de a impresiona uneori până la lacrimi.
Asta în ciuda faptului că aventurile nedorite pe care le urmărești sunt la trecut și își pierd din impact pentru că naratorul este în viață, bine mersi, deci a trecut cu brio de toate încercările dificile pe care o soartă nenorocită i le-a aruncat în cale.
De la cerșetorie forțată până la pierderea mamei, de la batjocură căcăcioasă până la suspiciuni de fraudă, Jamal le-a trăit pe toate.
Combustibilul care alimenta focul dorinței de a trăi este Latika, fetișcana care i-a căzut cu tronc încă din copilărie.
Din punct de vedere uman, filmul nici că putea fi mai dramatic, ne trece prin toate episoadele traumatizante la care mă pot gândi pe moment.
Eh, să zic că până acum am lăudat filmul, dar de aici încolo începe boscorodeala.
De dragul de a face anumite scene, dezvăluiri și momente să lovească direct în suflet, scenariul își bate joc, nu mă feresc de cuvinte, de concursul Who wants to be a millionaire.
Cu cât petreceam mai mult urmărind desfășurarea acelei emisiuni, cu atât nivelul meu de enervare creștea la fel ca gradul de dificultate al întrebărilor.
Nenea cu semnătura pe manuscrisul poveștii pare-se că n-a urmărit în viața lui o ediție a concursului pentru că dă numai pe lângă. Sau aproape numai pe lângă.
Poate că sunt prea chițibușar și excesiv de critic în ceea ce privește acest aspect, dar am înfulecat cu nesaț toate edițiile concursului și îmi este tare drag.
Așa că nu pot sta pe margine să văd cum este măcelărit și eu să tac.
Nici nu știu cu ce să încep.
În primul rând, emisiunea nu este în direct, e la mintea cocoșului asta.
Așadar, simpatia poporului pentru Jamal este una creată artificial pentru că oamenii nu ar fi avut habar că el este arestat între ediții pentru că nu aveau de unde ști dacă erau respectate regulile reale ale show-ului.
Apoi, premiile nu se cumulează, odată ce ai câștigat o sumă și treci la următorul prag, nu poți câștiga ȘI următoarea valoare, ci DOAR următoarea valoare.
Plus că există praguri, dacă răspunzi greșit, mai ales în etapele superioare, NU PIERZI TOT.
De asemenea, în varianta ajutătoare cu sună un prieten erau excluse telefoanele mobile deoarece pe atunci erau probleme cu semnalul.
Oricum, trecând peste asta, prietenul nu era sunat exact când concurentul solicita asta, ci mult mai devreme, înainte de startul ediției, și era ținut pe fir, să fie prezent la datorie.
Nu mai zic că, și aici este spoiler, ultima întrebare a concursului este una dintre cele mai banale posibile, era ușoară și ca prima întrebare, nu ca ultima.
Avem de-a face, din nou, cu o alegere narativă făcută aiurea doar pentru a împinge povestea în direcția dorită, dar care pe mine m-a deranjat, reducând și mai mult din autenticitate.
Încă una despre asta și termin. Copoiul care-l interoghează pe Jamal aruncă niște vorbe stupide, greu de crezut.
Cică academicieni, profesori, oameni inteligenți, adică unii cu educație deosebită, nu erau capabili să treacă de 16.000 rupii și o făcea un vagabond?
M-a umflat râsul la inepția asta, păi 16.000 de rupii însemna a treia sau a patra întrebare, trebuie să bubui de prost pentru a nu fi în stare să treci de primele întrebări care sunt dintre cele mai simple.
Nu doar cu asta am avut probleme, ci și cu ușurința cu care oameni care nu s-au văzut de ani buni se regăseau într-un oraș supraaglomerat de 17-18 milioane de locuitori.
Eu nu mă nimeresc cu vecinul din casa alăturată și ăștia se împiedicau unii de alții după ce nu s-au văzut 5 ani și s-au perindat prin orașe diferite.
Prea mult noroc, incredibil de mult noroc, cu asta am rămas în minte după ce am urmărit filmul.
Așadar, am multe bube de spart în capul scenariului care nu este deloc etanș, are o grămadă de găuri logice, ficționalizând prea mult din lipsa unei inspirații de a transmite prin alte metode emoții.
Nici actoria nu mi s-a părut reușită, aici sunt în asentimentul Academiei care nu s-a sinchisit să ofere vreo nominalizare la acest capitol.
Parcă sunt prea robotice personajele, nu reacționează în mod corespunzător dacă mă raportez la nenorocirile prin care trec.
🏆 Slumdog millionaire – Verdict 👍 sau 👎?
Se mai întâmplă să fiu pe invers cu părerea despre un film lăudat din toate direcțiile și Slumdog millionaire este unul dintre acestea.
Pentru mine este decent, mai sus de atât nu pot urca pentru că a nenorocit Who wants to be a millionaire. Puteau inventa un alt joc asemănător, dar cu alte reguli, și nu aș fi avut de comentat pe tema asta.
Dar nu poți să vii cu un scenariu care se concentrează pe șah și să spui că, pardon, regele poate fi mutat 3 căsuțe, iar calul merge doar în linie dreaptă.
Și chestia asta a umbrit mult din drama cutremurătoare în centrul căreia se află cei trei muschetari, Jamal, fratele său Salim și domnișoara Latika.
Practic, experiența mea cu acest film a fost ca în cazul unui unic țânțar rătăcit într-o cameră în care urlau boxele și, în loc să mă bucur de muzică, tot ce auzeam era zumzăitul micii zburătoare, neputându-mă concentra la altceva.
Însă pot să recunosc iscusința tehnică a filmului care redă în cadre bine alese partea dezolantă a Indiei, una care dă pe dinafară de mizerie, sărăcie, analfabetism, infracțiuni și foamete.
Asta m-a mai înmuiat oleacă, altfel eram decis să omor mai multe puncte din nota finală.
Iar asta i se datorează regizorului Danny Boyle care a strunit cu o mână măiastră întreaga producție.
Dar și co-regizoarei Loveleen Tandan căreia Boyle i-a recunoscut meritul, dar Academia a zis nu, mersi.
Hai că mi se termină timpul acordat pentru gândire și am fugit că trebuie să răspund și eu la a 7-a întrebare.