Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Cum-necum, am ajuns să văd și un sezon de serial pe marele ecran. Ah, cum nu e serial? Dar ce este The Mandalorian and Grogu?
📖 Premisă
Povestea este simplă rău de tot. Știi misiunile alea secundare din jocuri pe care le faci doar ca să mai câștigi XP? Cam ăsta e tot filmul.
După căderea Imperiului, Mandalorianul (Pedro Pascal – The Fantastic Four) și verzișorul lui pitic sunt trimiși de o tipă dură din Noua Republică, jucată de Sigourney Weaver (Alien), să-l găsească pe Rotta the Hutt.
Știi, odrasla lu’ Jabba, un fel de bebe gangster intergalactic. În schimbul salvării larvei gigantice, Mandalorianul ar trebui să primească informații cruciale despre ce mai fac foștii imperiali ascunși prin diverse unghere ale galaxiei.
„That’s all, folks!” Ups, am greșit studioul.
E fix misiunea aia pe care ți-o dă un NPC într-un joc: „Du-te acolo, adu-mi obiectul și-ți dau o recompensă”.
N-are nimic epic, nimic care să-ți taie respirația. E doar o scuză să-i vezi pe cei doi cum mai fac o combinație. Și atât.
💭 Comentariu
Mi-a plăcut experiența, de ce să vă mint? Am prins toate semafoarele verzi, n-a fost aglomerație la compostatul biletelor, popcornul a fost proaspăt, sucul a fost rece, scaunul a fost comod.
Scuze, despre film era vorba în articol. Acum hai să vorbim serios. M-am uitat la film și, de mai multe ori, m-am prins că mă uit la ceas. La un film din universul Star Wars. Pe marele ecran. Cum e posibil așa ceva?
Păi e simplu: e plictisitor.
Probabil ieșeam mai câștigat dacă stăteam acasă și revedeam sezonul 1 din The Mandalorian, pentru că ăla avea suflet. Aici e ca o muncă. Du-te, luptă, mai face praf un robot, mai dă cu o flacără, gata.
🎭 Mandalorianul fără mister
Mandalorianul e acolo. Ce să zic? E un om în costum. Dar parcă l-au dezbrăcat de orice urmă de personalitate.
În serial parcă era mai viu, mai băga o replică hâtră, simțeai cum te săgetează din spatele vizorului. Aici e ca un termostat stricat. Merge pe linie dreaptă, trage, își vede de treabă.
Și când i-a fost smulsă casca într-o scenă (e în trailer, nu vă agitați de pomană), n-am știut ce să simt. N-a fost niciun moment special.
N-a fost construit nimic. Pur și simplu s-a întâmplat, ca și cum și-ar scoate căciula când intră în casă. Așa, de dragul de a face ceva. Mi s-a părut că l-au golit complet de mister.
Problema e că nici relația dintre el și Grogu nu mai are farmecul din primele sezoane. În serial simțeai că omul ăsta în armură chiar se schimbă încet datorită creaturii ăsteia mici.
Aici parcă sunt deja în faza aia de cuplu care nu mai vorbește decât despre cumpărături și drumuri. Nu mai există evoluție. Doar rutină.
👶 Grogu salvează ce mai poate
Deși în mare parte Grogu e ca o cocoașă cu atitudine, este singurul care mai scoate filmul din mocirlă. Te uiți în ochii ăia de păpușă de plastic și mai zâmbești.
Dar fix când începe să se lege ceva, hop, încă o găselniță, încă un dușman de carton, încă o cursă. Pare că regizorul s-a speriat de partea profundă și a zis: „hai repede să mai explodeze ceva”.
Sigourney Weaver apare ca să arate autoritară și să dea ordine. Atât. Putea să fie orice alt actor cu o privire aspră. N-are nicio evoluție, nimic care să te facă să ții cu ea sau măcar să-ți pese.
Jeremy Allen White (Springsteen: Deliver Me from Nowhere) îi dă voce lui Rotta și e un Hutt. Ideea, pe hârtie, e interesantă: fiul lui Jabba, crescut în alt context. Dar filmul îl folosește ca pe un accesoriu narativ, nu ca pe un personaj adevărat.
Și asta e încă o problemă mare: răufăcătorii și amenințările sunt complet uitabili. Star Wars avea cândva personaje care intrau în cultura pop după două scene și o singură replică.
Aici abia dacă mai ții minte cine pe cine urmărea. Totul se amestecă într-o supă generică de „imperiali rămași prin spațiu”.
✂️ Un sezon lipit pentru cinema
Ce mă irită cel mai tare e senzația asta că mă uit la un sezon de serial tăiat cu foarfeca. Și se vede asta. Unele scene sunt lungite aiurea, altele sunt trunchiate.
Ca și cum ai lua patru episoade de 40 de minute, le-ai pune cap la cap și ai zice că-i film. Dar nu e.
Un film are un ritm. Are construcție. Aici totul e plat ca un briefing corporatist.
Nu simți niciodată că vezi ceva care trebuia să ajungă în cinema. Totul are energia unui episod mai scump de streaming.
Nu există o secvență care să te facă să spui: „Da, pentru asta trebuia ecran IMAX”. Totul e competent, dar mic. Iar Star Wars n-ar trebui să se simtă niciodată mic.
Mă uitam la bătălii și simțeam că nu mă interesează cine câștigă. Știam deja. Și asta e o problemă uriașă. Dacă într-un film de acțiune nu-ți pasă de rezultat, e ca și cum te-ai uita la o reclamă la detergent. Frumos colorată, dar nu-ți schimbă viața.
🎨 Spectacol fără suflet
Vizual e făcut binișor. E Disney, au bani de efecte. Dar efectele speciale fără suflet sunt ca o mașină scumpă fără motor. Arată bine în parcare, dar nu te duce nicăieri.
Sunt și sincope: Grogu și alte creaturi minuscule se mișcă într-un stop motion evident, monștrii uriași nu prea respectă legile fizice (mai ales pe cea a lui Arhimede), iar Hutt-ii (e corect așa?) arată de parcă i-ai câștigat într-o pungă cu pufuleți.
În unele cadre am simțit că actorii sunt niște piese de decor puse acolo doar ca să umple ecranul. Nici măcar nu zic că e rău intenționat. E doar mediocru. Făcut ca să fie.
Iar senzația aia de galaxie imensă, misterioasă, plină de aventură? Aproape că a dispărut complet.
Tot universul pare acum mic, steril și reciclat. Aceleași costume, aceleași coridoare, aceleași conflicte. Cândva, Star Wars te făcea să visezi la lumi necunoscute. Aici parcă te plimbi printr-un mall foarte scump cu decor SF.
🏆 Verdict
După aproape șapte ani de așteptare și o groază de seriale de duzină, asta este tot ce poate Disney să livreze pe marele ecran?
Franciza a fost extrem de diluată și a erodat interesul fanilor. Înainte așteptam cu nerăbdare un film Star Wars. Acum am ajuns să merg la el doar ca să-l bifez.
Mie, personal, mi-a lăsat un gust amar. Pentru că știu că se poate mai bine. Au demonstrat-o în serial. Mă rog, în primele două sezoane, pentru că pe al treilea l-am abandonat la jumătate.
Dar aici au vrut să facă un eveniment și au scos un episod dublu.
Povestea este atât de banală încât m-a dus cu gândul la serialul Hercule, cel cu Kevin Sorbo. Acolo se mai lupta eroul cu monstrul săptămânii, cam ce face și Mandalorianul aici.
Nu e un dezastru. Ar fi fost mai interesant dacă era. E doar un produs corect, steril și uitabil.
Iar pentru o franciză care cândva făcea oamenii să viseze la galaxii îndepărtate, asta e trist rău.
Trailer
