Fantastic Four: First Steps

admin 23/07/2025 SF Leave a comment

După ce m-am păcălit deja de patru ori cu această proprietate intelectuală, am intrat temător la The Fantastic Four: First Steps.

Și am ieșit visător.

🎬 The Fantastic Four: First Steps – Premisă 📖

La fel ca în recentul Superman, filmul de față ne scutește de povestea de origine a celor patru fantastici.

Ei au deja puterile la purtător de câțiva ani și sunt celebrați ca protectori ai planetei.

Reed Richards (Pedro „sunt-în-toate-filmele” Pascal – Gladiator 2) este savantul genial care-și lungește mintea pentru a rezolva cele „mai imposibile” probleme.

Sue Storm (Vanessa Kirby – Hobbs & Shaw) se face invizibilă când vrea, dar este și extrem de puternică în momentele de criză.

Johnny Storm (Joseph Quinn – Warfare) se aprinde de mama focului, de zici că-i o zi toridă de iulie. Și are și glumele la el.

Ben Grimm (Ebon Moss-Bachrach – Andor) este bolovanul familiei, dar doar ca înfățișare, că înăuntru are un suflet de pluș.

Când Silver Surfer (Julia Garner – Wolf Man) apare din neant cu un monolog amenințător pentru Terra, anunțând sosirea lui Galactus, cei patru se văd nevoiți să-se echipeze pentru război.

💭 The Fantastic Four: First Steps – Comentariu 🍿

Atât mă duce capul în acest moment, dar filmul este FANTASTIC. Am primit, în sfârșit, după mulți ani, o producție Marvel care merită laude peste laude din toate punctele de vedere.

Povestea este una obișnuită, niște pământeni, dar dintr-un univers paralel, trebuie să înfrunte o forță cosmică distrugătoare, care vrea să mănânce, la propriu, planeta.

👪 Tema centrală: Familie și maternitate

De bază sunt relațiile dintre cei patru protagoniști, în special dintre Reed și Sue. Între ei se interpune și viitorul Franklin, cel care generează dilema morală a filmului.

Cu siguranță, The Fantastic Four: First Steps va avea un impact profund asupra mamelor, ele vor înțelege cel mai bine frământările sufletești la care este supusă Sue.

O așa reprezentare a unei mame sfâșiate în două între dorința de a-și proteja odorul și misiunea de a salva lumea nu am mai văzut de ceva vreme.

Din afară, pare egoistă, ai zice că este la mintea cocoșului că alegerea potrivită este să renunți la unul singur pentru a salva opt miliarde de oameni.

Dar când acel unul singur este al tău, se schimbă complet foaia și nu te mai interesează restul lumii, pentru tine contează doar mogâldeața din brațele tale, căreia i-ai dat viață.

Așadar, relația mamă-fiu este explorată în profunzime, mai ceva decât o face nava Enterprise cu locurile îndepărtate ale galaxiei.

Dacă nici la un asemenea film nu li se pune un nod în gât mamelor la anumite scene, atunci înseamnă că nu înțeleg eu cum trebuie maternitatea.

Am scris poate mai mult decât era cazul despre acest aspect, dar am fost cel mai impresionat de această bucată narativă suculentă.

💥 Villainul suprem: Galactus

Da, avem și acțiune spectaculoasă marca Marvel, mai ales că Galactus (Ralph Ineson – Nosferatu) este o amenințare cumplită.

Nu poți negocia cu ființa celestă, nu are milă sau empatie, este o forță invulnerabilă, indestructibilă, inexorabilă, imuabilă și alte epitete care încep cu i.

Când zice că face ceva, nu ai cum să-l îndupleci, nu se răzgândește.

Dacă a luat o planetă în colimator s-o consume ca mic dejun, atunci asta o să facă, indiferent de rugăminți fierbinți și discursuri plângărețe.

Galactus nu mai este doar un nor colorat sau o umbră cosmică în fundal, ci o entitate cu greutate mitologică.

Confruntarea cu el nu e un simplu „să-i dăm bătaie până fuge”.

Este despre alegeri, compromisuri și responsabilitate colectivă. Ce sacrifici ca să salvezi lumea? Cum rămâi om când ai puteri care te pot transforma în Dumnezeu?

🧊 Silver Surfer – Vocea calmului apocaliptic

Un alt element lăudabil este dialogul, în special cel rostit de Silver Surfer.

Nu că ar fi cuvinte academice, al căror sens nu-l înțelegi decât cu dicționarul în față, dar replicile ei sunt cutremurătoare.

Rostește amenințări catastrofale cu o voce blândă, de zici că anunță numerele extrase la loterie, nu distrugerea unei planete.

Dacă ați auzit monologul ei din trailer, cel cu „I herald…”, ei bine, în film, pus în context, transformă sângele în cubulețe de gheață.

Fură lumina reflectoarelor de fiecare dată când își face apariția. Personajul este grav, solemn și hipnotic, o prezență cu adevărat extraterestră și poetică.

🏙️ Stil vizual și atmosferă retro-futuristă

Remarcabilă este și alegerea estetică. Shakman ne prezintă o lume art deco sci-fi, cu clădiri futuriste într-un oraș al anilor ’60 și cu nave cu design de Cadillac spațial.

Nu e doar un moft vizual, ci o declarație de intenție: filmul vrea să fie altceva. Nu un nou Avengers, ci o poveste despre curiozitate, explorare, sacrificiu și legături de familie.

Și îi reușește pe deplin, mai ales partea cu familia, Dom n-a fost în stare în zece filme să transmită atât de bine această idee, așa cum o face The Fantastic Four: First Steps.

💻 Efecte speciale și regie inspirată

Efectele speciale sunt și ele impecabile, semn că s-a muncit mult, dar cu spor, nu s-a făcut totul în grabă pentru a lansa filmul cât mai repede.

Aici se simte bugetul în fiecare scenă și nu am sesizat momente care să mă facă să mă întreb cine a dormit în post când a venit vorba de finalizarea CGI-ului.

Până și scena introductivă de la IMAX a fost schimbată cu una având tema Fantastic Four, ceea ce din start mi-a dat de înțeles că o să urmăresc un produs excelent.

🎼 Coloana sonoră & atmosferă

Michael Giacchino compune ca un copil al anilor ’60, iar coloana sonoră e atmosferică, uneori jucăușă, alteori solemnă, dar mereu în ton cu imaginile.

Am adormit cu tema filmului în cap, chiar și acum îmi răsună acel impunător FAN… TAS… TIC… FOUR!

Shakman regizează cu încredere, ca un om care vrea să facă dreptate unor personaje abandonate prea des. Filmul are ritm, echilibru și câteva momente absolut superbe de tăcere cosmică.

Scenariul știe când să facă glume, responsabili sunt Johnny și Ben, dar și când să fie serios.

Atunci când avem parte de secvențe emoționante, ele rămân așa până la final, nu sunt întrerupte de vreo dumă stupidă aruncată de un personaj care se plictisește de plâns.

Se poate, Marvel, vezi că se poate? Am și râs când a trebuit, dar am și suspinat, fără să-mi fie teamă de un: „Say it, Ben, SAY IT!” aruncat prostește în mijlocul jelaniei.

🧑‍🔬 Interpretări: cine strălucește?

Chiar dacă a început să mi se ia de Pedro Pascal ca de uleiul de ricin din copilărie, el chiar este Reed Richards. Are acea combinație de gravitate paternă și fragilitate emoțională pe care o cere rolul.

Vanessa Kirby este remarcabilă, transmite durere și dragoste în același timp, iar pe chipul ei vezi teroarea de a-și pierde copilul, dar și iubirea infinită pe care i-o poartă.

🔸 Observații & minusuri

Dacă ar fi să cârcotesc undeva, mi se pare că Ben și Johnny nu sunt atât de bine creionați precum Reed și Sue.

Se încearcă inițierea unei povești de iubire dintre Ben și un personaj secundar, pentru a arăta că The Thing este, totuși, umanitate cu greutate, dar acel fir narativ e copt doar pe jumătate.

Iar Joseph Quinn ca Johnny Storm e OK. Nu strălucește, ironic vorbind, dar nici nu deranjează. Are câteva clinciuri cu Silver Surfer, captivat de… placa ei de surf, dar se putea și mai bine de atât.

Dar chimia dintre cele patru personaje este una reală și crescută de anii tumultuoși prin care au trecut împreună. Și asta contează.

🏆 The Fantastic Four: First Steps – Verdict 👍 sau 👎?

Din punctul meu de vedere, este filmul care te ia de mână și te duce într-un colț uitat al MCU‑ului, acolo unde familia contează mai mult decât salvarea lumii și știința nu e doar un decor pentru superputeri, ci o formă de speranță.

Este, poate, cel mai serios film MCU de la Endgame încoace și, pentru mine, cel mai reușit.

Are suflet, are stil, are umor, dar nu e dependent de el. Și, mai ales, nu se simte ca un produs de fabrică, scos dintr-o matriță care s-a tocit după mai mult de treizeci de filme.

A reușit să-mi insufle din nou interes pentru MCU, dar următoarele pelicule au mult de tras pentru a se ridica la valoarea lui The Fantastic Four: First Steps.

🌀 Scene bonus & concluzii finale

Bine, trebuie să mai înghiți niște baliverne SF, una dintre ele rivalizând ca absurd cu motoarele puse planetei în The Wandering Earth pentru a fi mutată în alt sistem solar.

Dar, nah, vorbim despre un film fantezie, nu despre un documentar realist.

Dacă vreți să știți care-i treaba cu scenele de după sau din timpul genericului, doar una merită.

Nu există cuvinte în DOOM pentru a o descrie, dar este doomnezeiască. Hai, că deja v-am dat mură-n gură, nu că ar fi fost vreo mare surpriză.

A doua se poate rata fără probleme.

Astea fiind zise, trebuie să fac rost de nouă plăci de surf metalizate, nu se știe când voi fi nevoit să devin mesagerul lui Galactus.