Superman

admin 09/07/2025 Aventură Leave a comment

James Gunn nășește un nou univers în ograda celor de la WB, după ce DCEU și-a dat obștescul sfârșit într-un mod penibil.

Și Superman este primul copil pe care îl aduce în lumea DCU. Cu forcepsul sau pe cale naturală?

🎬 Superman – Premisă 📖

Bine că filmul nu mă bate la cap cu povestea de origine a lui Superman (David Corenswet – Twisters).

Clark Kent este la maturitate și deja Superman, iar Lois Lane (Rachel Brosnahan – The Amateur) este familiarizată cu identitatea supereroului.

Poate prea familiarizată, dacă știți unde bat 😉.

Așadar, n-avem parte de niciun moment cu bebelușul din capsula spațială, nici de tractorul care i se răstoarnă la 14 ani, nici de discursuri lacrimogene în stilul lui Kevin Costner.

Intrăm direct în pâine cu un Lex Luthor (Nicholas Hoult – Juror #2) supărat foc pe Superman, de parcă domnul kryptonian e un fost care nu i-a mai plătit pensia alimentară de cinci ani.

Geniul malefic a pus la cale un plan diabolic prin care vrea să scape de Superman odată pentru totdeauna.

💭 Superman – Comentariu 🍿

Gunn ne aruncă fără menajamente într-un univers deja construit, un Metropolis care este obișnuit cu prezența metaoamenilor, un oraș în care Clark e jurnalist și încearcă să fie băiat bun într-o lume care nu mai este obișnuită cu așa ceva.

🐶 Krypto, cățelul nuclear

Ah, ca noutate, are un câine. Dar nu un cățel pufos de Instagram, ci un supercâine care zboară și distruge chestii.

La început e simpatic. Până devine obositor. Prea mult lătrat digital și prea puțină subtilitate.

🌀 Prea scurt, prea înghesuit

Marea problemă a acestui film este că durează puțin și vrea să facă multe. De aceea pare îngrămădit, iar povestea nu este lăsată să respire.

Kaiju, universuri bulă, Gașca Dreptății, Paza Planetară, conflicte geo-politice, fisuri interdimensionale, țări fictive, găuri negre, râuri de protoni, Superman vs Luthor, Clark vs Lois Lane, bașca niște personaje secundare enervante.

Scenariul semnat de James Gunn nu a știut să se concentreze pe o poveste principală și s-o dezvolte cap-coadă.

De aceea, am rămas cu impresia că s-a dorit introducerea multor personaje și idei narative, dar era nevoie de măcar trei ore pentru ca totul să fie construit așa cum trebuie.

👓 Corenswet – Supermanul de mijloc

David Corenswet în acest rol nu e rău. Chiar deloc. Are statura, are maxilarul, are naivitatea necesară și are și privirea aia caldă de băiat crescut de fermieri buni.

Dar nu e Reeve. Și nu e nici Cavill. Și nu e vina lui. Pentru că nici filmul nu-l lasă să fie.

Din câte am observat, James Gunn nu-l vrea zeu pe Superman. Vrea un om decent cu puteri.

Snyder îl picta pe Superman ca pe o icoană cu mușchi și scut în fundal apocaliptic, iar Donner l-a prezentat ca pe un Dalai Lama pacifist, care emana speranță în permanență.

Aici, Corenswet este undeva la mijloc, nu este nici simbolul invulnerabilității, că și-o ia cam des pe coajă, dar nici personajul mereu calm și jovial, îi sare destul de des țandăra, parcă dându-i apă la moară lui Luthor.

Funcționează? În mare parte, da. Este altceva, nu neapărat mai bun sau mai rău, ci ceva diferit.

Dar tocmai pentru că vrea să-l umanizeze așa tare, filmul uită să-l lase să strălucească.

Îl înconjoară cu o tonă de personaje, echipe, agenții, coaliții și comentarii sociale, încât la final aproape am uitat că Superman este eroul principal.

😑 Glume nefericite

James Gunn are obiceiul să umple platoul cu personaje colorate și replici sarcastice. Și dacă în Guardians of the Galaxy a mers, aici e prea mult pentru gustul meu.

Nu m-am împăcat deloc bine cu glumele despre coafuri aiurite și degete ciudate de la picioare. Nu voiam atmosferă sumbră, de parastas planetar, că nu ăsta este Superman, dar anumite momente meritau să rămână serioase până la capăt.

🧍‍♀️ Personaje secundare – Scurt pe doi

Despre celelalte personaje, pe scurt, că nu vreau să mă lungesc până dă plictiseala în tastatură.

Lois Lane e o prezență puternică, dominantă, dar și un pic cam scorțoasă. E genul de jurnalist care nu are milă de interlocutor, aruncând întrebări incomode în rafală, încât ar face-o până și Maica Tereza să pară o progenitură satanică.

Lex Luthor pare un Elon Musk furios că altcineva fură lumina reflectoarelor după ce el s-a chinuit să le cumpere cu miliarde de dolari. Și, din cauza asta, vrea răzbunare. Dar una cu un scop anume.

Nu mai pomenesc de restul ciorchinelui de „supereroi” și agenți guvernamentali care intră în scenă, își spun replicile semi-haioase și apoi dispar în fundal.

💥 Gunn știe acțiune

Filmul are destule părți bune. Când vine vorba de acțiune,

Gunn știe ce face. Scenele de luptă sunt dinamice, coerente, fără tăieturi epileptice de montaj.

Când este nevoie de el, cu adevărat nevoie de el, Superman zboară, lovește, salvează, zâmbește. Exact ce voiam de la el.

👁️ Frumos și clar

În ciuda protestelor celor care nu au gustat imaginile din trailer, pentru că nu știu ce fracțiune de secundă dintr-un cadru arată nu știu cum, vizualul e elegant și bine realizat.

Este o combinație între estetica retro a lui Richard Donner și CGI-ul actual care a consumat o bună parte din bugetul generos.

Totul arată frumos, clar, curat, fără filtrul de beton ud cu care ne-a obișnuit Snyder.

Orașul respiră, zborul pare real, iar efectele speciale nu atentează la integritatea corneelor.

O singură scăpare a avut filmul, sau doar pe asta am sesizat-o. Este una care mi-a adus aminte de o anume scenă din The Flash.

❤️ Inimă la momentul potrivit

Și pentru că Gunn e Gunn, avem și câteva momente cu inimă. Sunt scurte, dar bine dozate și cu impact puternic.

Când pornea tema clasică a lui John Williams, într-o reinterpretare modernă, simțeam cum inima-mi bubuie în piept și sufletul mi se umple de speranță.

🌟 Spiritul lui Reeve e încă acolo

Chiar dacă nu sunt toate pe roze, Superman păstrează acea candoare care l-a transformat pe cel din 1978 într-un clasic al genului.

Că se enervează repede, că nu înțelege mașinațiunile politice ale oamenilor, că îl mai sâcâie Lois sau câinele, toate astea devin zgomot de fond când lumea strigă numele lui.

Tot ce vrea el este să facă bine. Și un bine pur, din inimă, altruist, fără motive ascunse, fără intenții belicoase și fără să ceară ceva în schimb.

Deși nu este pământean, în el parcă s-a adunat toată bunătatea umană. Am regăsit o frântură din ceea ce l-a făcut pe Christopher Reeve nemuritor în acest rol.

Iar această caracteristică este punctul forte al personajului și, implicit, al filmului.

🏆 Superman – Verdict 👍 sau 👎

James Gunn încearcă să ne convingă că Superman încă mai are loc în lumea actuală. Și are. Dar parcă nu așa, nu într-un film care vrea să facă prea mult în prea puțin timp.

L-am perceput ca un elev hiperactiv în prima zi de școală, care voia să-și facă prieteni, să-și impresioneze profesorii și să și câștige un maraton.

Corenswet e un Superman bun, dar are nevoie de spațiu și niște filme care să-l lase să se maturizeze în acest rol. Potențial are grămadă, acum îi mai trebuie și timp.

Și asta i-a lipsit filmului. Vrea să relanseze universul DC, să bage mesaje sociale, personaje noi, cunoștințe vechi, mistere despre trecutul lui Clark și multe altele.

Rezultatul? O producție prea aglomerată, cu direcții multiple și, pe alocuri, haotică. Vrei să simți ceva, dar ești prea ocupat să ții pasul cu cine ce face, unde și de ce.

Preferam un scenariu care să se concentreze și mai mult pe Superman, dar să reducă din atenția acordată lui Krypto.

Apropo, cele două scene de după final sunt de pomană. Îmi este dor de vremurile în care ele chiar însemnau ceva.

Am ieșit din sala de cinema un pic dezamăgit, voiam să-l iubesc pe Superman cum n-am iubit pe nimeni altcineva, dar nu pot să-i distrug mai mult de șapte surse de kryptonită.