Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Godzilla Against Mechagodzilla ne demonstrează că dacă rămâi în pană de idei, apelezi la Mechagodzilla.
📖 Premisă
Anii au trecut de la Godzilla original din ‘54. Japonia, ca de obicei, a învățat zero din lecțiile trecutului și construiește un robot uriaș din rămășițele primului Godzilla.
Spoiler: l-au făcut pilaf pe celebrul kaiju în filmul de debut, doar oasele au rămas de el. La propriu.
Pe ăsta nou îl cheamă Kiryu, sună fain, dar e practic un schelet cu țevi, o tubulatură argintie.
O tipă, Akane, pierde 40 de minute învățând să devină pilotul principal. Are și ea ceva sechele din trecut, dar pe astea le aflați urmărind filmul.
Japonezii, deștepți cum îi știm, au zis că n-ar strica să bage-n creierul cuantic al lui Kiryu și niște ADN de Godzilla. Că doar n-are cum s-o ia razna când ți-e lumea mai dragă, nu?
Cum nu e nicio petrecere completă fără Godzilla, își face și el apariția, simțind miros de scandal.
💭 Comentariu
🎥 Efecte speciale
Încep cu mortul din coșciug. Efectele speciale. Ce naiba s-a întâmplat aici? GMK din 2001 arăta ca un film adevărat, ăsta arată ca o filmare de la un spectacol de păpuși pe care l-a surprins un nene beat cu camera de pe vremea lu’ Ceaușescu.
Godzilla ăla e clar din cauciuc. Noaptea mai poate păcăli ochiul că-i o creatură fioroasă, dar la lumina zilei i se vede șlițul desfăcut. Și m-a enervat chestia asta, pentru că designul în sine e fioros. Dar execuția e de cascadorii râsului.
Kiryu, în schimb, e mișto, recunosc, dar când se ia la trântă cu Godzilla, parcă-s doi pensionari în parc care încearcă să-și amintească mișcările de la Tai Chi.
🧍 Personaje
Personajele umane sunt de-a dreptul plictisitoare. E un film cu monștri, nu am nevoie de 50 de minute despre trauma lui Akane. Hai că era să zic ce pocinog a făcut în trecut.
Înțeleg, vrei să faci dramă, dar e ca și cum ai pune o scenă din Titanic la mijlocul unui episod din Benny Hill.
Akane nu are deloc personalitate. Și cică e „personaj puternic”. Puternic în ce? În statul în fața unui ecran și apăsatul de butoane?
💥 Lupte
Luptele. Vai de capul lor. Sunt trei secvențe de bătaie, fiecare durează cât o reclamă la detergent.
Kiryu trage cu rachete, Godzilla urlă, cad câteva clădiri false, apoi Kiryu fuge pentru că i se termină bateria.
Dar tot eu laud aici forța extraordinară pe care o emană Godzilla. Cred că a răcit la plămâni de câte ori și-a folosit răsuflarea atomică.
L-a încins atât de mult pe Kiryu încât sfârâiau micii de la Ciotoianu datorită căldurii emanate de Mechagodzilla.
📜 Scenariu
Scenariul e tras de păr. Nu intru mai adânc în amănunte, dar nici eu nu am mai putut înghiți atâtea tâmpenii servite de filmul ăsta.
Am închis ochii la multe aiureli de-a lungul francizei, dar aici am simțit o oarecare bătaie de joc la adresa creierului meu.
🤖 Kiryu
Revenind la Kiryu, el este singura lumină strălucitoare în tot acest întuneric narativ. Arată senzațional. Nah, că am zis-o.
Designul e poate cel mai fain Mechagodzilla creat vreodată. Arată agresiv, metalic, amenințător, dar în același timp are ceva trist în ochii ăia roșii când intră în modul turbat.
🎵 Coloană sonoră
Coloana sonoră e decentă. Are câteva teme militare care sună serios, plus când Kiryu pornește, îți dai seama că e un moment important. Aici mă plâng pentru că lipsește melodia originală. Din nou.
Nu știu ce naiba alergii au ăștia din perioada Millennium, dar nu prea au dat buluc s-o folosească. Mare greșeală din partea lor. Cum v-ați simți să vedeți un Mission: Impossible fără să auziți celebra melodie?
🎬 Regie
Masaaki Tezuka a vrut să facă un film serios. S-a văzut. Problema e că a uitat că publicul vrea monștri care se bat, nu drame existențiale cu oameni în uniformă.
E ca atunci când mergi la Mec și primești o salată de leuștean cu sos de soia (dracu, aș completa eu). Da, meniul e sănătos, dar nu de aia ai venit. La Mec te duci să-ți blochezi arterele cu colesterol.
Regia e destul de plată, camerele sunt puse de parcă filmează o ședință de consiliu local. Niciun unghi interesant, nicio mișcare care să te dea pe spate.
Doar cadre panoramice cu monștrii stând unul în fața celuilalt, ca la o întâlnire de preșcolari la groapa cu nisip.
🏆 Verdict
Un film care promite duelul suprem: Godzilla vs. propria lui fantomă mecanică, dar livrează mai mult zgomot decât spectacol.
Ideea cu Kiryu e aur curat pe hârtie: scheletul original transformat în armă, cu ADN-ul monstrului băgat la pachet, practic, un PTSD cu motoare în fund.
Doar că execuția se împiedică exact unde ar trebui să rupă: luptele sunt scurte, greoaie și lipsite de impact, iar partea umană îți consumă răbdarea mai rău decât bateria lui Kiryu.
Filmul încearcă să fie serios, dar nu are nici profunzimea pentru dramă, nici energia pentru un kaiju movie memorabil. Rămâne blocat între două lumi și nu excelează în niciuna.
Îl vezi pentru Kiryu. Atât.
Trailer
