Chhaava

admin 1 minut ago Acțiune Filme asiatice Filme indiene Leave a comment

Am fost curios să văd care-i treaba cu Chhaava, unul dintre cele mai de succes filme indiene din 2025.

Este disponibil pe Netflix, cu subtitrare în engleză.

📖 Premisă

Undeva, prin secolul al XVII-lea, niște indieni cu nume incredibil de lungi, imposibil de pronunțat și de ținut minte, se bat cu alți indieni, cu nume asemănătoare.

Să nu fiu chiar criptic, Chhaava spune povestea lui Sambhaji Maharaj (Vicky Kaushal – Uri: The Surgical Strike), fiul lui Shivaji, al doilea conducător al Imperiului Maratha.

V-am lămurit buștean de santal, nu?

💭 Comentariu

⏳ Răbdare, multă răbdare

Ăsta este un film care cere răbdare, multă răbdare. Durează peste două ore și jumătate. După două ore, așa am crezut, m-am uitat să aflu cât mai am de urmărit. Netflix îmi zicea 100 de minute. Deh, Einstein cu relativitatea lui.

Dar când intră în ultima oră, se dezlănțuie iadul.

O zic din capul locului, nu e o poveste mică. Dimpotrivă, e o epopee asumată, care vrea să-ți spună din start: stai jos, ține-te bine și acceptă că aici se joacă pe viață și pe moarte.

Filmul ăsta nu se scuză pentru ce este. Chhaava nu încearcă să fie subtil, nu cochetează cu minimalismul și nu face art-house pe ascuns.

Este un film mare, gălăgios, cu emoții ridicate până la cer. Și funcționează. Dar până când ajunge să funcționeze, am slobozit câteva rugăciuni deloc pioase.

🐌 Construcție lentă, răbdare pusă la încercare

Primele 90 de minute sunt destul de lente, folosite pentru o construcție foarte migăloasă a personajelor, una care nu m-a încântat prea mult.

Fiind european și neavând tangențe prea multe cu mitologia hindusă, nu am putut crea conexiuni cu personajele. De ce? Din simplul motiv că n-am fost în stare să le rețin numele.

Cum să bag la cap nume precum Chhatrapati Sambhaji Maharaj sau Shahabuddin Firozjang? Dacă erau Ion și Vasile, alta era situația.

Nu pot să pun acest minus în cârca filmului, nu e vina lui, e a mea, iar asta m-a făcut să mă simt aiurea. Mureau oamenii în stânga și în dreapta, era timpul pentru jelit, dar eu nu știam cine s-a dus la cele sfinte.

🎥 Cinema care te ține cu ochii în ecran

Din punct de vedere vizual, însă, Chhaava e un film de văzut pe marele ecran, nu pe telefon.

Bătăliile sunt clare, ample, grandioase, bine coregrafiate, fără acel haos dezorientant în care nu mai știi cine pe cine lovește.

Camera stă unde trebuie, decorurile sunt masive și costumele au greutate, la propriu și la figurat. Simți noroiul, armura, efortul.

Nu e CGI ostentativ aruncat peste tot, ci o producție care știe când să impresioneze și când să se retragă.

⚔️ Lupte imposibile, dar spectaculoase

S-a depus un efort uriaș în realizarea filmului. Luptele
sunt senzaționale, chiar dacă imposibile din punct de vedere anatomic și gravitațional.

Sunt făcute să te uiți înmărmurit la ele, nu să le analizezi logistic. Când băieții buni sar cinci metri în aer din gropi sau din apă, de parcă ar avea arcuri hidraulice în tălpi, nu-ți mai pui întrebări, doar te minunezi.

🧨 Armele: tot ce prinde eroul

Confruntările la scară largă sunt impresionante, mai ales prin diversitatea armelor folosite de către erou.

Săbii, lanțuri, lampadare, bolovani, bârne, ancore, tot ce-i cade în mână se transformă în armă letală, numai bună de măcelărit dușmanii.

Violența excesivă este un alt ingredient neașteptat al filmului. Nici în cea mai mare croitorie din lume n-am văzut atâtea pernițe de ace câte trupuri umane străpunse de sulițe și săgeți sau schingiuite în fel și chip sunt în Chhaava.

🎨 Spectacol vizual pur

Tot la partea vizuală trebuie să menționez că filmul arată magnific, culori peste culori, puse cu gust, ca un pictor în formă maximă, iar costumele sunt fenomenale.

Până și ultimul bețivan căzut în șanț are țoale atât de frumoase încât le fac pe cele din serialele britanice de epocă să pară otrepe jerpelite.

Dacă India și-ar propune filmele la Oscar pentru costume, n-ar mai câștiga altă țară nimic niciodată.

Dar adevărata miză nu e acțiunea. E tonul. Filmul e construit ca o urcare lentă spre inevitabil. Știi că nu se termină bine, dar scenariul are răbdarea să te facă să speri, măcar puțin. Și asta doare mai tare.

🕯️ Finalul care te lasă gol

Finalul este tulburător, cel puțin pentru mine, nu mă așteptam la așa ceva. Când devenisem atât de înflăcărat încât eram pe punctul s-o dau în combustie spontană, hop, apare genericul de final.

E emoțional, da. E și manipulator pe alocuri, da. Dar e eficient pentru că tot ce a fost construit înainte duce logic acolo. Nu simți că e o păcăleală ieftină, ci o concluzie inevitabilă, deși voiam cu totul altceva.

🇮🇳 Patriotism pe față

Acum, să nu vă mint: filmul e patriotic până în măduva oaselor. Ăla rău, Aurangzeb, nu e un personaj complex, e o forță antagonică simbolică. Nu există ambiguitate morală. Nu există „poate că și celălalt are dreptate”.

Chhaava știe exact cine e eroul și cine e opresorul și nu te invită la dezbatere. Asta poate fi un minus pentru unii, dar în contextul cinematografiei istorice indiene, e aproape o regulă a jocului.

Vicky Kaushal duce filmul în spate cu o energie fizică rară. Nu joacă un erou de manual lustruit, ci un om care pare că se aruncă singur în conflicte, care greșește, se enervează, explodează. Dar nu urlă. Cel puțin, nu de durere.

🏆Verdict

Cinematografic, Chhaava nu reinventează roata. Nu e revoluționar și se plasează în rândul filmelor patriotice istorice indiene.

Dar e solid, coerent și făcut cu respect pentru subiect. Nu simți improvizație, nu simți grabă, nu simți lipsă de direcție.

Totul e clar: ce spune filmul, cui se adresează și ce vrea să lase în urmă.

I-a luat ceva timp până să mă cucerească, dar mi-a furat inima când a intrat într-o înlănțuire lungă de scene de luptă și m-a demolat complet când a dat-o în The Passion of the Christ ca intensitate.

Este un film colosal, care-și merită locul printre epopeile istorice indiene reușite.