Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1982
Spania își face simțită prezența la Oscaruri cu Volver a Empezar, un film destul de scurt, de nici 90 de minute.
🎬 Volver a Empezar – Premisă 📖
Antonio Albajara (Antonio Ferrandis) este un scriitor care, după ani de pribegie, se întoarce acasă, în Gijón.
Cazat la un hotel condus de un domn care nu știe cum să se mai gudure pe lângă el, Antonio începe să depene amintiri despre viața lui.
Dar nu o face de unul singur, ci se regăsește cu vechea lui iubire, Elena (Encarna Paso), și se pun la taclale meditative și plimbări interminabile pe faleză.
După cum se comportă, parcă omul a venit să moară în glia natală. Și am intuit asta înainte ca filmul să-mi spună că Antonio este grav bolnav.
💭 Volver a Empezar – Comentariu 🍿
Filmul seamănă cu recentul Past Lives, o peliculă cu care nu m-am împăcat prea bine, pentru că nu-s adeptul irosirii timpului cu gândul la „ce-ar fi fost dacă”.
Aici măcar personajele sunt în vârstă, și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul, par împlinite, așa că rememorarea aventurilor din tinerețe nu este făcută cu părere de rău, ci ca o celebrare a vieții.
🌫️ Melancolie și regăsiri în Gijón
Povestea este învăluită într-o melancolie groasă, precum ceața de pe malul mării, și este evident că nu este un film de acțiune, ci unul în care se merge mult, se tace mult și se gândește și mai mult.
La suprafață, scenariul pare unul prăfuit, concentrându-se pe două persoane în etate, care au ajuns la vârsta la care se gândesc la funeralii.
Însă, Volver a Empezar era aproape subversiv. După o dictatură care a lăsat țara mută și obosită, filmul ăsta vine și spune: „Hai să vorbim despre ce-am pierdut.”
Despre generațiile întregi de oameni care n-au avut voie să viseze. Despre iubirile întrerupte de războaie. Despre un exil care nu e doar geografic, ci și emoțional.
❤️ Dragoste fără basme
Se simte ca o îndelungă scrisoare de dragoste adresată Spaniei, dar nici vorbă de o dragoste romantică, de basm, idealizată, ci una cu riduri, regrete și răni nevindecate.
Stilul nu sare din nota clasică, apelează la muzică de pian, montaj liniar, cadre lungi și lumini calde de apus, ca într-un tablou pictat în amintiri.
💤 Minusuri subiective
Un singur lucru m-a deranjat, imaginile interminabile care au fost trase într-un Gijon în care speranța încă este pedepsită într-un colț.
Am crezut că Jude și Puiu și-au dat mâna și au filmat cele mai lungi secvențe statice, în care nu se întâmplă nimic și care nu transmit nimic.
Să mă scuze regizorul, dar dacă voiam să mă uit la un meci de fotbal în direct, dădeam pe Digi Sport, nu era cazul să asist și la unul în film.
⚰️ Despre moarte, dar nu apăsător
Dând la o parte acest neajuns, care ține de preferințe personale, eu fiind axat mai mult pe cinetic, nu pe static, Volver a Empezar e și un film despre moarte.
Dar nu una înspăimântătoare, ci una acceptată. Moartea visurilor, a tinereții, a oportunităților. Dar și despre speranța că poți să începi din nou, chiar dacă sfârșitul e aproape.
Aici producția strălucește narativ, pentru că transmite ideea că niciodată nu-i prea târziu, nici măcar când mai ai câteva luni de trăit.
Dacă din varii motive, care țin de tine sau de factori pe care nu-i poți controla, ți-ai irosit decenii, poți semna ieșirea din tura vieții cu un moment plăcut. Scurt, dar intens și memorabil. Uneori nu ai nevoie de mult pentru a fi fericit.
🎭 Actorii care poartă tot filmul
Ferrandis joacă impecabil, cu o căldură moale și amară, ca un bunic care nu vrea să-ți spună ce-a trăit în război, dar îți dă de înțeles.
Citeam pe chipul lui frica inerentă apropierii morții, dar glasul și gesturile nu lăsau să transpire această teamă.
M-a făcut să cred că voia, într-adevăr, să facă pace cu viața lui și să și-o trăiască la intensitate maximă. Mă rog, așa cum percepea el acest concept.
Iar Encarna Paso e o prezență sfâșietoare: nu plânge niciodată isteric, dar o face privindu-te cu ochi care știu ce-ai pierdut.
🎯 Momente de reținut
Nu pot spune că, în ansamblul lui, filmul m-a emoționat până la lacrimi, dar există câteva momente cheie care impresionează.
Revederea dintre Antonio și Elena este aproape adolescentină: timidă și stânjenitoare, niciunul neștiind exact ce să spună sau ce să facă, deși se citea în ochii lor dorința de conexiune.
La rândul ei, vizita la stadion, nu meciul în sine, care aduce aminte de trecutul fotbalistic al eroului, devine o metaforă pentru tot ce-ar fi putut fi viața lui. Asta chiar dacă era câștigător de premiu Nobel și amic de conversație cu Regele Spaniei.
Iar finalul, nu, nu-l dezvălui, e o lecție discretă despre demnitate în cinema. Adio spus în șoaptă, nu cu strigăt.
🏆 Volver a Empezar – Verdict 👍 sau 👎?
Cine caută un film distractiv, nu-l va găsi aici. N-are acțiune, răsturnări de situație sau efecte speciale.
Este un film onest, care te prinde încet, ca o carte de literatură veche pe care o deschizi într-o zi ploioasă, dorind să omori timpul cu ceva, și ajunge să te prindă.
Are umanitate simplă, fără floricele. Așa îl pot caracteriza cel mai bine.
Îți spune, clar și răspicat, fără s-o ia pe ocolite, că poți începe din nou, dar nu oricum: cu curajul de-a recunoaște că ai pierdut mult pe drum.
Când s-a terminat, am rămas un pic pe gânduri, neștiind de unde să-l apuc, dar după o zi de analizat la rece, cred că am să-i trimit în camera de hotel șapte sticle de whisky.
(3,5 / 5)
Trailer
