Godzilla vs Gigan

admin 10/07/2025 Aventură Filme asiatice Filme japoneze Leave a comment

În anii ’70, japonezii lansau filme cu Godzilla la foc automat, unul pe an.

În 1972 a văzut lumina zilei Godzilla vs Gigan.

Mai prost decât All Monsters Attack n-are cum să fie, nu?

🎬 Godzilla vs Gigan – Premisă 📖

Un artist manga crapă de foame pentru că nimeni nu-i ia în seamă creațiile.

Managera lui, cred că asta era, nu mi-am bătut capul cu nume și funcții, îi găsește o slujbă la un parc de distracții cu tematică inspirată de Godzilla și Monster Island.

Tânărul nostru nu pierde vremea și-și bagă nasul într-o domniță care se ciocnește de el în timp ce fugea din sediul corporației care administra parcul respectiv.

Se pare că a furat o casetă cu o valoare inestimabilă pe care mai-marii din consiliul de conducere o vor înapoi.

Pe scurt, organizația pașnică numită „World Children’s Land” este condusă de niște gândaci extratereștri camuflați, veniți de pe o planetă distrusă de poluare.

Planul lor? Să cheme doi monștri spațiali (Gigan și King Ghidorah) să distrugă planeta, pentru a o reconstrui după chipul și asemănarea lor… insectoidă.

💭 Godzilla vs Gigan – Comentariu 🍿

Hai să vă spulber simțul realității. Godzilla vorbește. Cu gura. În engleză. Cu accent de portavoce spartă. Nu e vis halucinant, ci Toho ’72.

Nu este cazul să chemați duba cu nino-nino și vestimentație cu prindere la spate, nu am luat-o razna. Nu încă.

🌈 Tot ce e mai dubios în era Showa

Godzilla vs. Gigan conține tot ce e mai dubios și mai psihedelic din perioada Showa, acea epocă în care filmele cu Godzilla alternau între fabule eco, lupte de wrestling cu latex și improvizație narativă gen „ce-ar fi dacă?”.

Practic, oricine avea o idee de film cu Godzilla ajungea să scrie un scenariu, nu conta că nu exista niciun strop de logică.

Cum văd filmele astea pe bandă rulantă și nu le uit ușor, am sesizat destul de repede că pelicula de față este mai mult o colecție de scene reciclate din cele anterioare.

Cadre întregi sunt preluate copy-paste din Ghidorah, the Three-Headed Monster sau Destroy All Monsters și lipite între ele cu scotch narativ și speranța că publicul nu se va prinde.

🔥 Sânge, explozie și portavoce

Dar trebuie să recunosc că jumătatea finală, cea în care oamenii dispar din prim-plan, este distractivă.

Bătăliile finale sunt un colaj de explozii, țipete și sânge… DA, sânge! Pentru prima oară, Godzilla sângerează ca-n Mortal Kombat, fiind despicat de burghiele lui Gigan, un fel de Transformers pe etno-botanice.

Arată ca un cocoș robot cu o moară pe piept, o coasă pe mână și un cap de țânțar ieșit din The Fly.

🧃 Gigan, copilul dulce al haosului

Dacă Godzilla e imaginea clasică a furiei naturii, Gigan e imaginea delirului unui copil de 10 ani pus să deseneze un kaiju antagonist, după ce a luat o dușcă de țui… ăăă, dulciuri.

Chiar dacă monștrii arată oribil, costumele fiind mai prost croite decât cele de la o petrecere pentru copii, e imposibil să-ți iei ochii de la film.

E ca o freză proastă: știi că arată groaznic, dar nu poți să nu te holbezi. Și asta este rezultatul focului și exploziilor, aici japonezii n-au făcut rabat la eforturi.

🎆 Miniaturi și măcel

Când cele patru creaturi uriașe, că mai e și Anguirus prin preajmă, sunt încleștate într-o luptă pe viață și pe moarte, totul în jurul lor bubuie.

Desigur, îți dai seama că este vorba despre miniaturi, dar ele sunt distruse cu talent.

Povestea nici nu contează, este o bălmăjeală incoerentă prezentă doar ca să ofere un motiv pentru care Godzilla să iasă din adâncul oceanului să mai facă niscai prăpăd.

🏆 Godzilla vs Gigan – Verdict 👍 sau 👎

Filmul este, într-adevăr, o experiență aparte, o excursie în absurdul japonez al anilor ’70, când costumele din spumă de cauciuc țineau loc de efecte CGI, iar logica narativă era facultativă.

E o combinație de reciclare artistică, delir vizual și naivitate sinceră.

Dacă All Monsters Attack m-a enervat cumplit, pentru că era doar prost, Godzilla vs Gigan este un film atât de prost, încât mi-a făcut ziua mai bună.

Nu pentru că am învățat ceva, ci pentru că am râs atât de mult încât cred că am slăbit câteva kilograme.

Ce să mai, e un kitsch glorios. Un motiv să apreciezi epoca analogică a filmelor cu monștri. Sau, dimpotrivă, să-ți pui întrebări despre sănătatea mintală a scenariștilor Toho.

Eu am să-i strivesc cinci gândaci, da, știu, cam mult, dar dacă m-a distrat, ce să fac? Așa, dau și eu o mână de ajutor la salvarea planetei de invazia creaturilor extraterestre.