Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Trebuia să scap de gustul amar lăsat de versiunea cu Ice Cube, mare câștigătoare la Razzies, așa că am băgat War of the Worlds, cel realizat de Steven Spielberg.
📖 Premisă
Ray (Tom Cruise – Edge of Tomorrow) este macaragiu. Stă toată ziua cu capul în nori. Și la propriu, și la figurat.
Nu este un tată prea bun, copiii lui pot confirma asta cu mâna pe Biblie.
Se trezește cu ei pe cap, pentru că fosta soție are niște treabă în alt oraș.
Colac peste pupăză, cum un necaz nu vine niciodată singur, planeta e invadată de niște mașinării uriașe care ies din pământ și transformă oamenii în cenușă.
Urmează o goană disperată spre salvare, cu Ray încercând să pară că are control, când de fapt nici măcar nu știa ce mărime de pantofi poartă copiii lui.
💭 Comentariu
🧠 Viziunea lui Spielberg
Înainte să invadez filmul, mi-a sărit în ochi descrierea făcută de Spielberg.
El vede War of the Worlds „opusul polar” al lui E.T., deoarece este pentru prima dată când a realizat un film cu extratereștri unde nu există nicio încercare de comunicare sau iubire, ci doar groază și supraviețuire.
Dar filmul nu este doar despre o invazie extraterestră, ci și despre un tip care învață să fie tată în timp ce în spatele lui explodează tot ce a fost cândva civilizație.
💥 Spectacolul distructiv
Nu este un film neapărat intelectual, te prinzi încă din primele zece minute că Steven Spielberg s-a uitat la buget și a zis: „hai să fac ceva de o să plângă echipa tehnică”.
Și așa a fost. Efectele vizuale sunt încă, după două decenii, mai convingătoare decât jumătate din filmele cu supereroi scoase recent.
Mașinăriile alea tripode sunt masive, au un sunet ca o trompetă de apocalipsă și mișcarea lor e atât de fluidă că aproape uiți că-s generate pe calculator.
Scena cu prima ieșire din pământ, acolo în intersecție, e construită ca un coșmar treaz. Odată ce se pornește tărăboiul, nu se mai oprește. E o tiribombă de la prima explozie până la ultimul cadru.
🔊 Sunetul care te urmărește
Hai să vorbim și despre ce se aude. Tripodele alea n-au nevoie să intre în raza ta vizuală ca să știi că se apropie.
Au un sunet caracteristic, un fel de trâmbiță de apocalipsă, de-ți intră în măduva oaselor înainte să vezi măcar un picior de mașinărie. Dacă-l auzi noaptea pe stradă, nu mai alergi acasă, o zbughești direct în altă țară.
Spielberg a avut inspirația să nu meargă pe clasicul „zgomot de motor cosmic” sau pe vaietele alea standard din filmele cu extratereștri.
Aici e ceva profund, gutural, care parcă vine din pământ înainte să iasă mașinăriile. E ca și cum ai sta lângă un concert de manele și brusc tobele încep să bată în ritmul inimii tale, doar că inima ta vrea să iasă din piept și să se ascundă la etajul patru.
Nu degeaba War of the Worlds a fost nominalizat de trei ori la Oscar: pentru efecte speciale, editare sonoră și mixaj sonor (pe atunci erau două categorii diferite la sunet).
🔥 Tensiunea permanentă
Regizorul nu a avut milă de mine. În loc să facă pauze în care să mai povestească și el ceva sentimental, el e axat pe acțiune.
Bagă o scenă cu trenul în flăcări, apoi o scenă în subsol cu Tim Robbins (Dark Waters) care dă pe-afară de paranoia, apoi o altă scenă cu Dakota Fanning țipând că vrea la mă-sa.
Nu neapărat în această ordine. Și nu e deloc exagerat când face asta, pentru că e tensiunea aia care te ține cu fundul pe marginea scaunului, iar scaunul e format din lavă.
👨👧 Relația dintre Ray și copiii lui
Aici e miezul filmului. Ray e un tată dezastru, n-are rost să îndulcesc situația.
Când își ia copiii în primire, se uită la ei de parcă ar fi extratereștri. Pur și simplu, nu știe ce să facă, de unde să-i apuce.
Însă la necaz iese la iveală instinctul patern adânc îngropat în el. În timpul invaziei, e forțat să devină altceva.
Și nu e transformarea aia de film american, eroică și cu îmbrățișări în lumina apusului. E una murdară, făcută pe fugă, cu greșeli. În condiții normale, s-ar lăsa chiar cu pușcărie. Cine a văzut filmul, știe la ce mă refer.
Acel moment nu este eroic. E unul disperat, crud și exact acolo îți dai seama că Ray a înțeles ce înseamnă să fii părinte. Nu flori și vorbe frumoase, ci să fii dispus să faci lucruri de care o să-ți fie scârbă mai târziu.
Tom Cruise îl joacă pe macaragiu cu o încrâncenare pe care o mai arătase doar când alerga prin Mission: Impossible. Serios acum, chiar credeați că n-o să alerge? Bineînțeles că sprintează de zici că e Salam și vine ANAF-ul pe urmele lui.
Dakota Fanning (The Watchers) e și ea senzațională. Are momente în care țipă atât de realist că simți nevoia să o iei în brațe prin ecran.
Și nu joacă genul ăla de copil din filme care „știe mai bine” decât adulții. E doar terifiată și vrea să se simtă în siguranță.
Iar Ray e singurul candidat, deși e ultimul om pe care l-ai alege să te protejeze într-o apocalipsă.
⚠️ Problemele filmului
Eh, dar nu-s toate pe roze în War of the Worlds. Scârțâie în câteva puncte importante.
În primul rând, nu știu ce s-a întâmplat în post-producție, dar albul din filmul ăsta e atât de strălucitor că îți vine să-ți bagi un vătrai fierbinte în ochi.
Nu glumesc, e ca și cum Spielberg a zis „vreau ca lumina să fie atât de puternică încât să pară că ecranul tău e o fereastră spre Soare”.
Înțeleg că voia un contrast între cerul ăsta apocaliptic și dezastrul de jos, dar e prea mult. Unele scene arată de parcă a uitat să dea jos filtrul ăla de Instagram pe care-l folosesc divele de Instagram la pozele cu plajă.
👽 Extratereștrii prea prostani
Și acum ajungem la problema care mă face să chicotesc în timp ce scriu. Extratereștrii din filmul ăsta sunt, din punct de vedere tactic, niște handicapați cosmic.
Au tehnologie avansată, au mașinării care scot raze de o putere inimaginabilă, dar sunt deficitari în niște domenii banale?
Nu vreau să spun despre ce este vorba, poate mai sunt trei rătăciți care nu au citit cartea sau nu au văzut nicio ecranizare și nu știu la ce mă refer.
Dar scârboșeniile galactice se pot lua de mână cu pocitaniile din Independence Day și tăntălăii din Signs.
Toate cele trei specii au aceeași problemă: invazie planetară, tehnologie cât casa, dar vulnerabilitate de bebeluș.
Știu că așa este și în carte, dar aici era nevoie de adaptare, de o schimbare majoră, astfel încât finalul să nu fie atât de absurd.
Creaturile alea nu ar fi ajuns niciodată la faza de „mașinării îngropate de milioane de ani” pentru că ar fi murit înainte să iasă din parcare.
E o scăpare majoră de logică. Știu că filmul e despre relația dintre Ray și copiii lui, nu despre strategia militară a unei civilizații extraterestre, dar nici în halul ăsta.
Până și un copil de 12 ani care joacă Starcraft ar fi zis: „bă, poate ar fi bine să testăm mediul înainte să ne băgăm în el cu tot armamentul”.
🏆 Verdict
Una peste alta, uitasem cât de spectaculos este.
Are și tensiune, de fapt, tot filmul este o tensiune continuă, iar Tom Cruise interpretează un tată absent mai convingător decât orice alt rol dramatic pe care l-a avut până atunci.
Dacă ignori schema de culori care-ți văruiește retina și prostia extraterestră din final, rămâi cu un film care te face să simți exact ce înseamnă să fugi de ceva ce nu poți controla, cu oameni de care nu ești sigur că vrei să ai grijă.
Așadar, nu e nimic profund, nimic complicat, nimic filozofic.
War of the Worlds este un SF care se concentrează pe distrugeri în masă. Și o face bine.
Trailer
