Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Până la urmă nu am mai rezistat tentației și am vizionat infamul War of the Worlds.
Nu, nu cel regizat de Steven Spielberg, ci versiunea de Temu aruncată la gunoi pentru că era un rebut prea prost.
🎬 War of the Worlds – Premisă 📖
Will Radford (Ice Cube – The Studio) este un analist guvernamental obsedat de ecrane și de supravegherea digitală.
În timp ce vânează un hacker poreclit „Disruptor”, viața personală îi scapă printre degete: fiul rebel, Dave, îi respinge autoritatea, iar fiica însărcinată, Faith, trăiește între frică și neîncredere.
Când „meteoriți” cad pe Pământ, se dovedește că nu sunt fenomene naturale, ci începutul unei invazii extraterestre.
Dar musafirii cosmici nu atacă doar orașe: ținta lor principală este infrastructura digitală, centrele de date și rețelele de informații.
Practic, dacă în 1898 Wells imagina distrugerea fizică a imperiului, aici se distruge „așa-numitul imperiu al datelor”.
Haosul se instalează și asistăm la o cursă contra cronometru: tatăl și fiul trebuie să colaboreze pentru a găsi soluția salvatoare.
💭 War of the Worlds – Comentariu 🍿
Nu aveam de gând să-l văd, dar am aflat un amănunt care m-a cutremurat și m-a umplut de scârbă. Am simțit nevoia să-mi vărs furia, pentru că ăsta nu mai este film, e crimă morală.
War of the Worlds nu e o ecranizare, nu e un remake, nu e artă. Este o vomă cinematografică, o insultă sfruntată la adresa bunului-simț și a memoriei victimelor reale.
Producția asta nu ar trebui să stea pe o platformă de streaming, ci să fie aruncată într-o groapă toxică, împreună cu toți nemernicii care au semnat aprobările.
🩸 Profanarea tragediilor reale
De ce? Pentru că niște nenorociți fără suflet au decis că tragedia altora e un decor potrivit pentru „entertainment”.
Au luat cadre autentice cu oameni care și-au pierdut viața și le-au transformat în efecte speciale cu extratereștri CGI. Au profanat moartea și au scos bani din sângele altora.
Iată câteva exemple de „inspirație artistică”:
– 2013, Bagram Airfield – filmarea prăbușirii avionului militar, în care șapte oameni au murit, e folosită aproape identic, doar că peste ea sunt lipiți extratereștri.
– 2011, tsunamiul din Tōhoku (Onagawa, Japonia) – mașina rămasă pe acoperișul unei clădiri după valurile dezastrului apare în film ca fundal pentru „invazie”.
– 2016, Fort McMurray, Canada – orașul mistuit de flăcări devine „decor de film”.
– 2010, explozia Deepwater Horizon – catastrofa soldată cu morți și răniți e reciclată ca „scenă cu nave extraterestre”.
Asta nu e libertate artistică. Asta nu e „inspirație”. Asta este o bătaie de joc infectă. Este dovada clară că lăcomia poate îngropa orice urmă de moralitate.
În loc să creeze, au furat. În loc să omagieze, au scuipat. În loc să respecte, au încercat să facă profit.
💻 Efecte speciale de doi lei
Ironia e că nici măcar nu se simte „mai realist” pentru că au folosit filmări reale. Extratereștrii arată ca niște modele abandonate de PlayStation 2, suprapuse pe imagini HD.
Texturile nu se potrivesc, umbrele nu corespund, iar scenele par colaje făcute în grabă de un stagiar aflat la prima lui încercare.
Singurul moment în care te sperii e când vezi cât de prost arată totul. Adică în permanență.
🎭 Actorie fără viață
Ice Cube pare să fi acceptat rolul doar pentru salariu. Sau se plictisea în pandemie. Joacă tot filmul cu o expresie de „ce caut eu aici?”, de parcă ar fi intrat din greșeală pe platoul greșit.
Eva Longoria (Overboard) e aproape invizibilă, Clark Gregg (The Avengers) face ce poate cu replicile mecanice, iar restul distribuției e doar balast.
Fiul rebel e stereotipul clasic și fiica însărcinată este doctor, dar în anumite momente este proastă de bubuie, pentru că așa îi cere scenariul.
🎶 Coloană sonoră de mall
Muzica e atât de generică încât pare scoasă dintr-o bibliotecă gratuită de efecte sonore.
În scenele dramatice e o jale sintetică obositoare, iar în cele de acțiune e doar zgomot enervant, menit să acopere goliciunea vizuală.
Nu există o temă recognoscibilă, nimic memorabil, doar zgomot.
🎥 Imagine și montaj haotic
Formatul „screenlife” putea să aducă tensiune, dar aici devine sufocant și plictisitor.
Ferestre deschise la întâmplare, cadre reciclate, culori șterse și o incoerență care îți provoacă dureri de cap.
Montajul e sacadat, fără ritm, fără intensitate, iar filmul pare făcut din bucăți disparate lipite la întâmplare.
Toată povestea se rezolvă prin magie de tastatură. Te uiți și nu îți vine a crede că ăia doi diletanți au fost angajați să scrie această fosă septică literară.
La o simplă apăsare de buton se rezolvă tot, absolut nimic nu are logică, și nu exagerez, iar personajele, în situații de stres incomensurabil, scriu mesaje perfecte.
Este halucinant cât de penibil e așa-zisul scenariu. Oameni buni, în mijlocul unei crize globale, cei care decid soarta omenirii fac dezbateri pe Zoom și WhatsApp, ca niște adolescenți în pauza mare.
Împrejur explodează lumea, dar există Internet. Și chiar și atunci când pică Internetul, surpriză, personajele continuă să-l folosească. Or fi americanii mai avansați tehnologic, dar nici în halul ăsta.
Zeci, poate chiar sute de sateliți, sunt distruși de extratereștri înainte să ajungă pe Pământ și nimeni nu-și pune întrebări.
📦 Reclama nesimțită
Iar în mijlocul acestei cloace, Amazon își bagă logo-ul. Drone Prime Air și livrări providențiale apar ca salvatori ai omenirii. Nu mai e film, e reclamă lipită cu scuipat peste morminte.
Nu mai este plasare de produse, este soluție cosmică. Salvarea lumii printr-un colet Amazon e apogeul kitsch-ului.
🏆 War of the Worlds – Verdict 👍 sau 👎?
Producția e mai mult decât un film prost. E o insultă la adresa memoriei victimelor reale, o reclamă mascată și o dovadă de cinism corporatist. Au exploatat suferința concretă și au călcat pe cadavre pentru a scoate profit.
Artistic e zero, tehnic e zero, moral e sub zero.
Dacă Welles a provocat panică radiofonică și Spielberg a adus spectacol pe marele ecran, Amazon a reușit doar să transforme tragedia în semne de dolari.
Absolut totul e mizerabil, de la primul cadru până la ultimul logo.
Un astfel de film nu merită notă, ci anatemă. E mai jos decât prostia, mai jos decât kitsch-ul, mai jos decât rușinea. Este scârboșenia absolută, un colet Amazon plin cu rahat servit ca film.
(0 / 5)
Trailer
