Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Dacă n-aș ști mai bine, aș putea spune că Pressure funcționează ca un prequel spiritual al lui Saving Private Ryan.
🎬 Premisă
Suntem în 1944, cu 72 de ore înainte de Ziua Z (sau D-Day). Eisenhower (Brendan Fraser – The Whale) trebuie să decidă dacă invadează Normandia sau nu.
Problema? Vremea. Da, ai citit bine. Nu știe dacă o să fie soare sau o să dea cu furtună.
Așa că-i cheamă la datorie pe doi meteorologi, cei mai șmecheri din tot imperiul.
Unul, James Stagg (Andrew Scott – Wake Up Dead Man), e meteorologul britanic, rigid, serios, venit să salveze situația, care analizează date peste date.
Celălalt, Irving Krick (Chris Messina – Juror #2), e americanul încrezător care zice că o să fie soare. El merge mai mult pe principiul „Doamne ajută”. Dacă a fost senin în urmă cu 20 de ani, atunci o să fie și acum la fel.
Cam asta e toată treaba. Nu e vorba despre lupte sângeroase, ci de oameni într-o cameră care se uită la hărți și se ceartă pe tema presiunii atmosferice. Și, culmea, e captivant.
💭 Comentariu
Vreți să bag strâmbe? N-am s-o fac, pentru că nu îmi stă în fire. Dacă Pressure nu-l avea pe afiș pe Brendan Fraser, nu m-aș fi uitat la el.
Serios? La un film despre meteorologie nu mi-aș mai fi pierdut vremea 😉.
Dar nu puteam refuza o asemenea invitație apetisantă din partea omului care a avut o revenire fenomenală.
🎖️ Brendan Fraser în uniformă
E clar că Fraser își dorește să joace roluri serioase. Și aici este excelent, chiar dacă nu-i personaj principal.
Eisenhower-ul lui Fraser e impunător fizic. Când intră într-o încăpere, ca o tornadă umană, până și eu simțeam că e cazul să mă ridic în picioare și să iau poziția de drepți, cu mâna la chipiu.
Pfiu, și când tună din vocea aia gravă, se fleșcăiește până și tornada din Vrăjitorul din Oz.
Simți instantaneu că personajul lui e bântuit de deciziile pe care trebuie să le ia. E un lider care nu e mitologizat, nu are parte de-o hagiografie. Este un om obosit și nesigur, cu puseuri de nervozitate. Și cine l-ar putea blama?
🌦️ Omul care fură filmul
Dar. Și ăsta e un „dar” mare cât casa: Andrew Scott este monumental. Poate exagerez, poate nu, scriu la cald, dar Scott ar putea să recite o listă de cumpărături de la Lidl și să o facă să pară o tragedie shakespeariană.
Stagg-ul lui e un personaj complex. Rigid, dar vulnerabil, neplăcut, dar empatic. Nu prea îți place de el, dar îi înțelegi motivația. Și când pică bombă, totul se schimbă.
Scott reușește să facă discuțiile despre vreme să fie tensionate și emoționante. E clar că el e adevărata vedetă a filmului. Fraser e excelent, dar Scott e memorabil.
Nu ai cum să nu apreciezi frecușurile constante cu Krick. Ca să fac o comparație mai familiară, Stagg este un fel de Romica Jurca britanic, expert în meteorologie, cu studii aprofundate, în timp ce Krick este un Busu american, care mai mult citește de pe un prompter.
Bine, îl nedreptățesc pe Krick. Omul nu era vreun Dorel al meteorologiei. Dimpotrivă, era un specialist respectat, cu o reputație solidă.
Doar că, pus lângă Stagg și munții lui de date, dă senzația că-i omul care ar paria salariul pe vremea de mâine și abia după aceea ar verifica prognoza.
⏳ Regia și ritmul
Filmul e regizat de Anthony Maras (Hotel Mumbai) și e clar că știe să creeze tensiune.
Atmosfera e apăsătoare, camerele în care se poartă discuțiile sunt înghesuite și miros a fum și transpirație, iar oamenii sunt epuizați.
Se simte… presiunea. E un film care se bazează aproape exclusiv pe dialog și performanțe. Și niciodată nu am stat mai pe corzi la o discuție despre previziuni meteorologice așa cum am stat acum.
Nici măcar când ascultam la radio cotele apelor Dunării cu inimitabilele informații precum: „Orşova: trois cent deux centimetres, gheață la mal”.
🌍 Cea mai importantă prognoză din istorie?
Ceea ce face totul și mai interesant este faptul că filmul nu exagerează aproape deloc miza. În mod real, invazia din Normandia a fost amânată cu o zi din cauza vremii, iar recomandarea lui James Stagg a cântărit enorm în decizia finală a lui Eisenhower. Nu cred că putem considera asta spoiler, nu?
Vorbim despre o prognoză meteorologică pe care mulți istorici o consideră cea mai importantă din istorie. Nu e puțin lucru să știi că sute de mii de oameni și poate chiar cursul războiului depind de răspunsul la întrebarea: „Plouă mâine?”
De asta funcționează atât de bine Pressure. Nu încearcă să transforme meteorologii în eroi de acțiune și nici să umple ecranul cu floricele artistice.
Are suficientă încredere în povestea reală și în actorii săi. Iar când povestea reală implică una dintre cele mai importante decizii din istoria secolului XX, de multe ori nici nu ai nevoie de mai mult.
☁️ Când prognoza nu e perfectă
Pe de altă parte, filmul are și câteva limitări pe care nu le poate evita.
Povestea este una destul de simplă și liniară, iar faptul că se bazează pe un eveniment istoric atât de cunoscut îi taie inevitabil din suspans.
Știm cu toții că D-Day a avut loc pe 6 iunie 1944 și știm că invazia a fost un succes.
Din acest motiv, tensiunea vine mai degrabă din procesul decizional decât din întrebarea dacă lucrurile vor reuși sau nu.
Asta se traduce printr-un sentiment de predictibilitate pe care nici cel mai talentat scenarist nu prea are cum să îl elimine.
🏆 Verdict
Nu e un film perfect, dar e un film bun. Te face să apreciezi eforturile din spatele unor decizii istorice pe care, de obicei, le reducem la două rânduri într-un manual.
Oferă o lecție fascinantă despre responsabilitate și despre modul în care istoria poate depinde de oameni pe care aproape nimeni nu îi ține minte.
Pe mine m-a făcut să mă uit la cer și să mă întreb cum dracu’ preziceau vremea în 1944 fără sateliți, fără computere și fără aplicații care să-ți spună din oră în oră dacă iei sau nu umbrela la tine.
Iar dacă un film despre niște meteorologi care se ceartă pe tema presiunii atmosferice reușește să mă țină lipit de ecran 100 de minute, atunci înseamnă că a făcut ceva bine.
Trailer
