Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Tot sunt la modă filmele „bucătărești‟, așa că am comandat din meniu La cocina, curios fiind dacă-mi va satisface apetitul.
🎬 La cocina – Premisă 📖
Filmul ne pune șorțul într-o bucătărie a unui restaurant foarte popular din New York acolo unde sunt angajați, în mare parte, imigranți fără acte în regulă.
Pedro (Raúl Briones) pare a fi un mic șef pe acolo, nu chef, că mai are de tras, iar Julia (Rooney Mara – Nightmare Alley) i-a cedat farmecelor acestuia și acum este însărcinată.
Lipsa din monetar a unei sume modice, 800 de dolari și ceva mărunțiș, duce la un interogatoriu al tuturor angajaților.
Asta adaugă și mai multă tensiune unui butoi cu pulbere ce deja este pe punctul de a exploda.
💭 La cocina – Comentariu 🍿
Nu aștept să intru în felul principal și v-o servesc încă de la aperitiv. Pe mine mă enervează la culme acest tertip extrem de leneș folosit de unii regizori pentru a se da mai artiști decât le prevede talentul.
Când nu au altă soluție să iasă în evidență, se folosesc de alb-negru să pară elevați și sofisticați.
Un regizor cu adevărat magistral ar fi capabil să transmită același lucru și dacă își trage filmul în culori, că de aia suntem în 2024 și nu în 1924.
Trec peste acest aspect iritant pentru mine și revin la povestea a cărei intrigă părea stupidă în primă instanță.
Să faci atâta tam-tam pentru 800 de dolari? Păi asta este o sumă mică și pentru România, darămite pentru USA, o sumă pe care un asemenea restaurant o scotea de la 2-3 mese.
Însă, pe măsură ce filmul înainta spre desert, mi-am dat seama de însemnătatea acestei sume modice pentru că povestea nu este despre o bucătărie și atât.
La cocina este o condensare a întregii lumii, personalul angajat reprezintă chiar societatea formată din indivizi din toate rasele, etniile și păturile sociale.
Felul în care se face trecerea de la tumultul insuportabil și stresant din bucătărie la liniștea calmă din restaurant este elocvent în redarea ierarhiei sociale curente.
De fapt, așa a cam fost dintotdeauna.
Pe de o parte, cei care nu sunt albi muncesc de le sar capacele, „sclavagesc‟ de mama focului pentru o mână de firfirei care abia le asigură o subzistență mizeră.
Pe de altă parte, albii privilegiați culeg roadele muncii altora și ei doar se delectează în confort și fără mare bătaie de cap, considerându-se stăpâni fără drept de apel.
Interpretez strâmb povestea din film? Tot ce este posibil, însă acolo mi-a zburat gândul când urmăream interacțiunile dintre personaje și modul în care erau cadrate anumite scene.
De aici și semnificația respectivei sume, dacă pentru mine 800 de dolari însemna mai nimic, pentru imigranți era o sumă uriașă ce echivala, în contextul filmului, chiar cu o viață de om.
Pelicula combină mai multe stiluri, este și dramatic din cale afară, se petrec niște chestii nasoale (vai, ce academic sună!), este și comedie pentru că există câteva scene de destindere.
Pot spune chiar că-i și romantic, dar într-o mică proporție, pentru că se sparg niște ouă să iasă maioneză proaspătă din tub.
Are și momente ce tind spre contemplații filozofice, dar am dormit buștean în cele două secvențe interminabile care aveau legătură cu lumina verde.
Ce este mult strică și aici proverbul și-a găsit aplicare pentru că mi se stinsese apetitul de cât de mult s-a concentrat scenariul pe acest element narativ interminabil al cărui impact cerebral s-a ofilit tocmai pentru s-a insistat prea mult pe el.
Se înjură ca la ușa cortului, se bat oamenii din nimic, se urlă de zici că este bombardament, ce să mai, este un haos insuportabil.
De aceea nu strică să arătăm mai multă considerație față de cei care trudesc din greu pentru a ne hrăni burdihanele privilegiate când ieșim să înfulecăm la restaurant.
Bine, primii care ar trebui să urmeze acest sfat sunt chiar patronii de restaurant care-și plătesc angajații cu nimic doar pentru a-și tapeta ei buzunarele cu mulți gologani.
Adică, să vedeți drăcie, fix ca în orice alt domeniu, că de asta avem multimiliardari care nu au ce face cu banii, dar și multe miliarde de oameni care nu au după ce bea apă.
C-așa-i în capitalism, nu?
🏆 La cocina – Verdict 👍 sau 👎
Filmul este o critică socială care împroașcă acid înspre o societate defectă ce se crede evoluată, însă se află într-un evident regres comportamental.
Pare că tinde spre egalitate, dar sunt doar vorbe aruncate în vânt de cei comozi care nu ar vrea să se întâmple asta.
Iar cei ce doresc cu adevărat așa ceva nu au puterea de a produce schimbarea în bine.
Am priceput că La cocina este o alegorie exacerbată despre noi, ca umanitate, că nu-i greu să prinzi din zbor acest aspect, dar nu pot spune că mi-a plăcut în mod deosebit.
Anumite alegeri stilistice s-au dus în zona simandicoasă, mai mult stil, mai puțină substanță, un lucru care nu-mi cade bine la stomac.
După ce am urmărit producția, tot am rămas cu foamea-n glandă, că nu m-am săturat din meniul format din porții foarte mici, așa că am să bag 6 șaorme cu de toate.
(3 / 5)
