Related Articles
Vingt Dieux a fost prezentat la noi drept «Sfinte cașcaval» – o traducere care chiar are sens în contextul filmului.
🎬 Vingt Dieux – Premisă 📖
Suntem prin Franța rurală alături de adolescentul Totone (Clément Faveau).
El este un flăcău cu ochii pe distracție, băutură și fete, nu contează ordinea.
Din păcate pentru el, tatăl moare într-un accident de mașină și Totone rămâne să aibă grijă de surioara lui.
Doar că el nu le are cu munca, mai este și țâfnos din fire, sărindu-i repede țandăra, dar n-are ce să facă, trebuie să se maturizeze rapid.
💭 Vingt Dieux – Comentariu 🍿
«Mare brânză!» – asta spune Totone și, mai ales, asta vrea să facă pentru că, în mintea lui, singura șansă de a câștiga bani este să ia locul 1 la un concurs de brânzeturi.
Uite așa pornește o poveste cu accente țărănești, fără ca această caracterizare să fie peiorativă, dimpotrivă, este o laudă pe care o aduc unei producții autentice.
Louise Courvoisier, regizoarea filmului, a crescut în regiunea Jura, așa că reușește să aducă pe ecran tradițiile și provocările comunității agricole.
Pentru a accentua realismul atmosferei, a folosit actori neprofesioniști care arată a oameni truditori, nu a păpuși siliconate, așa cum e moda la Hollywood.
De aceea am avut impresia că urmăresc mai mult un documentar decât un film artistic, atât de verosimilă este interacțiunea dintre personaje.
🐄 Brânză, vaci și peisaje care-ți calmează sufletul
Nu știu de ce, dar această felie maturată din traiul unor agricultori francezi m-a relaxat nespus de mult.
Dincolo de tragedia inițială, filmul nu este deloc dramatic, chiar dacă oamenii se confruntă cu destule greutăți, dar nici comedie nu l-aș numi în adevăratul sens al cuvântului.
Are din ambele câte puțin, dar este, mai presus de toate, o poveste de viață simplă, ca la țară, unde nu contează superficialitatea urbană.
Imaginile bucolice, printre vaci mugind și căpițe de fân uscat, au funcționat ca un calmant pentru nervii generați de haosul interminabil al junglei de beton prin care suntem nevoiți să navigăm zi de zi.
🧒 Totone, între Nică și Niculae, dar cu ambiții lactate
Totone este un personaj care aproape că mi-a adus aminte de Nică din Amintiri din copilărie, dar care visează la o cu totul altă pupăză.
Sau poate cu Niculae din Moromeții, dar fără să fie atât de intelectual, că numai la cărți nu-i stă gândul.
Umorul filmului este subtil, chiar inocent pe alocuri, reflectând realitățile și absurditățile vieții de zi cu zi în mediul rural.
De la înfiriparea unei povești de iubire ce pare sortită eșecului încă din start și până la încercările ratate ale lui Totone de a face brânză, deși n-are idee cum, filmul mi-a calmat sufletul.
🪑 O sală goală, o minte senină și un film sincer
Cu fiecare scenă ce se derula pe ecranul din sala aproape goală, deși era o zi de Cinemarți cu preț redus la bilete, mă scurgeam pe scaun, fermecat de ce vedeam și cu mintea parcă tot mai senină.
Nu se petrec evenimente nemaivăzute în acest film, dar regizoarea creează un echilibru între dramă și comedie într-un mod ingenuu și sincer.
Impresionează evoluția lui Totone care se transformă dintr-un pui de huligan într-un adevărat frate mai mare și își schimbă subit prioritățile.
Viața nu are timp de noi, nu stă să ne menajeze, ne ia ca din tuci – pe nepregătite și fără milă, așa că trebuie să ne adaptăm oricărei situații și să fim gata să depășim obstacolele apărute în cale.
🧀 Brânza care unește: prietenie, solidaritate și omenie
Și filmul a mai adus ceva care lipsește în ultima vreme: unitatea dintre oameni. Totone are câțiva prieteni de pahar care îi sar în ajutor când este la ananghie.
Și nu o fac doar cu o vorbă bună, ci pun umărul la demersul protagonistului, dovedind că exteriorul nu spune mereu povestea reală, nu poți judeca omul după cum arată.
🏆 Vingt Dieux – Verdict 👍 sau 👎?
Pelicula a fost prezentată în secțiunea „Un Certain Regard” la Festivalul de Film de la Cannes din 2024, unde a câștigat „Prix de la Jeunesse”.
A mai pus mâna pe câteva trofee, precum premiul Jean-Vigo și premiul César pentru cel mai bun debut regizoral în 2025.
Nu că asemenea distincții ar conta prea mult pentru publicul larg, dar am zis că merită să le menționez.
Hai că mi se încheagă laptele, așa că nu mai întind coarda, doar mai spun că Vingt Dieux este o poveste despre maturizare bruscă, responsabilitate picată din cer și tradiție seculară, prezentată cu umor și sinceritate.
Louise Courvoisier reușește să aducă pe ecran o perspectivă autentică asupra vieții rurale franceze, una care seamănă destul de mult cu cea românească.
Tot nu pot să-mi explic de ce mi-a plăcut atât de mult încât am să cumpăr 8 roți de cașcaval, nu știu, poate pentru că este un film molcom și liniștitor.
(4 / 5)
Trailer
