Related Articles
Trebuie să fac pregătiri pentru The Crow din 2024, să nu fiu jumulit de viu că nu știu despre ce este vorba în film.
Așa că am urmărit versiunea originală din 1994, cea tragică.
🎬 The Crow – Premisă 📖
Doi iubăreți, Sheila și Eric (Brandon Lee) se pregătesc de marele pas, căsătoria, și mai au o zi până la evenimentul care le va lega viețile pentru totdeauna.
Din păcate pentru ei, soarta a avut alte planuri și, cu o zi înaintea schimbului de jurăminte, moartea a fost cea care i-a adus împreună pe vecie.
Niște netrebnici veniți să rezolve o plângere birocratică o violează pe fată și-l aruncă pe geam pe băiat.
După un an, din motive supranaturale ce au legătură cu o cioară, crow e cioară, nu corb, Eric iese din pământ cu un gând clar de răzbunare.
Își ia un parpalac negru, își trage un machiaj de clovn trist și pornește la treabă.
💭 The Crow – Comentariu 🍿
Din start filmul pornește cu un strat suplimentar de dramatism pentru că l-am urmărit cu alți ochi, alipindu-i tragedia cu care a venit la pachet, anume moartea lui Brandon Lee pe platourile de filmare din cauza unei arme neverificate cum trebuie.
Circumstanțele în care Lee a fost împușcat accidental sunt atât de terifiante încât nici nu-ți vine a crede că-s reale, ai zice că țin mai degrabă de fabulație. Când crezi că nu există blesteme, se întâmplă așa ceva.
Așadar, am vizionat The Crow cu inima îndoită și plină de tristețe știind că acela avea să fie primul și ultimul mare rol al fiului lui Bruce Lee.
Revenind la poveste, nu pot spune că este o realizare extraordinară pentru că firul narativ nu-i deloc complex, iar acțiunea nu atinge cote nemaivăzute.
Eric își vede nestingherit de misiunea lui, mătrășind în stânga și în dreapta pe cei vinovați de moartea lui și a logodnicei, fără să se întâmple ceva nemaipomenit sau să avem povestioare secundare captivante.
De fapt, de unde atâtea pretenții de la The Crow având în vedere că-i un film micuț, fără cine știe ce buget, și se simte asta din plin.
Nu excelează la capitolul scandal, scenele nu-s coregrafiate spectaculos, dacă este să le trec prin filtrul standardelor de acum, nu are nimic grandios la acest capitol.
Însă scenariul reușește câteva lucruri notabile care merită menționate.
În primul rând, construiește o poveste de dragoste fascinantă fără ca acea poveste să se consume efectiv.
Se folosește doar de flashbasck-uri pentru a rememora o relație pasională între două suflete pereche și o face atât de bine încât mă durea sufletul știind ce s-a întâmplat cu cei doi chiar dacă nu am apucat să-i cunosc cât timp au fost în viață.
Gingășia cu care se atingeau, tandrețea gesturilor, focul din priviri, vorbele mieroase, planurile de viitor rămase nefructificate, toate astea sunt suficiente pentru a creiona o relație eternă, dar curmată atât de repede.
În al doilea rând, atmosfera este una tenebroasă din cale afară, cea mai mare parte a filmului are loc doar noaptea prin cartiere rău-famate, decrepite, dezolante, dărăpănate, paleta coloristică fiind dominată de nuanțele închise.
Mizeria umană și arhitecturală pe care o transmit imaginile are darul (mai degrabă blestemul) de a-ți pleoști orice dram de fericire care îți părăsește trupul cât ai zice cra, cra.
La construcția acestei aure gotice omniprezente contribuie și dialogurile deloc banale, unele pline de citate filozofice potente care se potrivesc la fix cu povestea demnă de spus într-o noapte de Halloween.
Ce să mai, împrejurimile prin care Eric se preumblă fac ca Gotham City, în cel mai negru moment, să pară un parc de distracții.
Despre răufăcători nu am cine știe ce cuvinte dulci de spus, sunt brute descreierate cu neuronii făcuți muci de la droguri, dar sunt doar niște trepăduși neghiobi care au tupeu pentru că nimeni nu are curajul să protesteze.
Nici măcar capul nelegiuiților nu-i caracterizat cum trebuie, și el este un ahtiat după bani, putere și senzații tari și ciudate, dar nimic ieșit din comun.
Cât despre interpretarea lui Brandon Lee, aici nu mă pot pronunța, are prea puține replici pentru a-mi da seama de talentul tău, însă stă destul de bine pe partea atletică.
În rarele momente în care trebuie să-și folosească abilitățile fizice, o face rapid, livrând niște lovituri cu impact puternic, semn că genele nu s-au pierdut odată cu moartea tatălui său, una la fel de bulversantă.
Am rămas surprins, că uitasem de ele, de prezența unor nume cunoscute de actori ca Ernie Hudson (Ghostbusters: Frozen empire) sau Bai Ling (Sharknado).
Nu mică mi-a fost mirarea să dau și peste Jeff Imada, chiar dacă are o apariție scurtă, un legendar cascador la Hollywood care are în palmares filme precum Bullet train, Batman v Superman: Dawn of justice, Furious 7 sau Godzilla, să enumăr câteva doar din ultima decadă.
🏆 The Crow – Verdict 👍 sau 👎
Poate deprimant este un cuvânt prea puternic pentru a descrie senzația generală pe care mi-a lăsat-o filmul, dar cam pe acolo se situează nodul în gât pe care mi l-a plasat cu măiestrie.
Alex Proyas (Knowing, că nu vreau să pomenesc mizeria de Gods of Egypt) a reușit să aducă pe ecrane o peliculă sumbră și sinistră în care nimicnicia umană acaparează totul și singura rază de speranță este iubirea adevărată care reprezintă salvarea noastră.
Așa cum am menționat în startul comentariului, The Crow nu este, per ansamblu, vreo capodoperă, a căpătat o faimă nedorită ca urmare a tragediei lui Brandon Lee de unde i se trage și statutul de film cult.
Dar are un farmec bizar, toată această întunecime, să fie în ton cu cioara, pictată atât de vizualul macabru, cât și de replicile funeste, duce la nașterea unei pelicule care este diferită de adaptările joviale după benzi desenate fericite.
Aștept să văd dacă reinterpretarea dată de noul The Crow va reuși să vină cu ceva proaspăt sau va fi doar o actualizare a celei vechi pentru a arăta mai bine din punct de vedere tehnic.
Brusc, mi s-a făcut poftă de 8 porții de hotdog cu multă ceapă.
(4 / 5)
