Related Articles
Samuraiul facial hașurat favorit revine în Ruroni Kenshin: The final, prima parte a finalului aceste francize înainte de The beginning.
Kenshin Himura (Takeru Satoh – Inuyashiki), căci despre el este vorba-n propoziție, pare-se că și-a găsit liniștea în sânul prietenilor săi, nu mai este deranjat de nimeni după aventura palpitantă din The legend ends când și-a înfruntat cel mai crunt dușman de până atunci.
Relația lui de amor cotit cu domnișoara Kaoru avansează și ea până la stadiul de ocheade adolescentine, ce-și poate dori mai mult de atât fostul asasin convertit la rolul de erou?
Ei bine, de asta avem filmul de față, pentru a-i fi testate din nou aptitudinile în fluturatul lamei ascuțite pentru că nenorocitul ăla de trecut are multe treburi nerezolvate cu Kenshin, un alt inamic al acestuia își trâmbițează apariția cu un singur gând în minte, să se răzbune pentru o nefăcută nasoală a lui Kenshin.
Dar blondinul care-i face țăndări liniștea rurală a lui Ruroni Kenshin nu se bagă singur în scandal, își trage o echipă de bătăuși unul și unul, niște apocaliptici în arătare și în comportament cu care nu este deloc bine să te pui. Așa că Ruroni Kenshin își scoate de la naftalină sabia-ntoarsă pe dos și se apucă de curățenie.
Diferența de 7 ani dintre The legend ends și Ruroni Kenshin: The final nici nu se simte, personajele de bază arată la fel, iar filmul de față continuă firul narativ terminat în producția din 2014.
Se simte o scădere a gradului de luminozitate virtuală în scenariu pentru că filmul este mai întunecat ca atmosferă, nu mai este atât de jovial precum celelalte, care nici ele n-au fost vreo comicărie, dar aici motivul pentru care antagonistul vrea răzbunare este unul traumatizant și, surpriză, bine argumentat astfel încât nu poți să îl blamezi pentru ceea ce încearcă să facă. Dar pentru că este un nene rău, îți provoacă ură prin modul în care se screme să-și atingă țelul, adică trece prin tocător puzderie de lume din dorința de a-l răni pe Kenshin. Fără să deflorez lotusul, premisa este una șocantă și are legătură cu apariția celei de-a doua linii care definitivează cromozomul X de pe moaca lui Kenshin.
Ruroni Kenshin: The final este, fără să fi văzut încă The beginning, cel mai bun dintre cele 4 filme de până acum, pentru că acțiunea este una și mai sofisticată și mai spectaculoasă, explozivă și la propriu, și la figurat, dar și povestea este complexă, cu multe nuanțe, care pune la grea încercare spectatorul care nu mai știe către cine să își îndrepte simpatia.
Scenele de acțiune sunt extrem de incitante, bine coregrafiate și diverse, deși la bază au ca armă principală sabia.
Dar acoliții celui rău sunt bine echipați, arată într-un mare fel, au arme complicate și cauzatoare de multe plăgi de tot felul, de unde și violența din film. Așa că al nostru Kenshin are bătăi mari de cap în a-și impune noua filozofie adoptată, aceea de a nu ucide pe nimeni.
O caracteristică nouă imprimată lui Ruroni Kenshin: The final este faptul că personajele aproape că au superputeri, prea lovesc tare, prea se feresc maiestuos, prea repede aleargă, un prea general care nici nu sare pârleazul în heleșteul implauzibilului, dar nici nu arată foarte natural. Dar nu deranjează deloc acest aspect, ba chiar dă un zvâc suplimentar întregii acțiuni care ne oferă secvențe felurite, de la lupte cu mulți figuranți, care nu doar se prefac că se află-n treabă, până la momente explozive ce arată mirific, de la clasicele unul contra restul până la inevitabila păruială mano a mano de final.
Mi-a plăcut foarte mult cum a fost filmată acțiunea, fără catralioane de tăieturi, cu camera nebăgată-n landica (verificați-vă latina) vocală a protagoniștilor de nu mai înțelegi nimic și, mare minune, imaginea nu tremură, astfel încât poți savura în toată splendoarea acțiunea spadasină spre deosebire de recentul Snake eyes, care este opusul acestui film în ceea ce privește modul în care este prezentat tămbălăul.
Poate aici a contat și faptul că Ruroni Kenshin: The final este nerecomandat sub 16 ani, deci coregrafia s-a putut desfășura în liniște, fără a fi încătușată de cerințele studioului să nu oripileze mucoșii.
Ce să mai, Ruroni Kenshin: The final este meserie te halesc când vine vorba de scandaluri ascuțite, dar și povestea este una profundă, tristă și melancolică, iar personajul negativ este unul bine construit, memorabil și periculos. Până și vizual Ruroni Kenshin: The final este un film care m-a impresionat, hrănindu-mi pofta nesățioasă de acțiune brutală, matură și plină de sânge (chiar și fals).
Ruroni Kenshin: The final m-a lăsat cu un zâmbet tâmp pe moacă și o tristețe în suflet pentru că are toate elementele necesare unui film care merită 9 salve de tun și abia aștept să văd care-i treaba cu The beginning, dacă și ăsta este la același nivel precum celelalte filme, atunci pot spune că franciza Ruroni Kenshin (5 filme) este una dintre cele mai bune văzute, neavând nici măcar un rateu. Dar mă voi pronunța după ultimul film.
(4,5 / 5)
