Predator: Badlands

Predator: BadlandsPrimul mare film al lunii noiembrie 2025 este Predator: Badlands, care vine după excelenta animație Predator: Killer of Killers.

 

🎬 Predator: Badlands – Premisă 📖

Filmul ne duce pe planeta rasei extraterestre Yautja, unde dăm peste un Predator tinerel, care are probleme cu familia lui.

E văzut drept cel mai prost din curtea școlii, oaia neagră a familiei și tac-su se oripilează la vederea unui asemenea eșec genetic.

Ăsta mic știe că-i curge sânge de războinic prin sistemul circulator. Așa că vrea să-i demonstreze părintelui că poate face cinste clanului său.

În urma unor circumstanțe nefericite, tânărul se cărăbănește spre planeta Genna, pentru că i s-a pus pata pe ideea de a lua la trântă cu cel mai fioros inamic cunoscut rasei sale.

Doar așa își poate spăla numele, să izbândească acolo unde Predatori experimentați au dat greș.

Dar socoteala de pe planeta proprie nu prea se potrivește cu cea de pe Genna.

Mușteriul nostru intră repede în bucluc și, pentru a-și salva pielea, se aliază cu Thia (Elle Fanning – A Complete Unknown), un sintetic cu treburi pe-acolo.

 

💭 Predator: Badlands – Comentariu 🍿

Cumva, Disney a reușit să strice și Predatorul. De când Corporația Șoarecelui Lacom a preluat Fox, deci și francizele Alien și Predator, se simte o infantilizare vădită a acestor două universuri.

După patru producții live-action realizate sub stăpânirea Disney, am ajuns să avem prin peisaj doar copii și adolescenți.

Adulții care să conteze cu adevărat au dispărut cu desăvârșire, ceea ce a ciuntit serios din seriozitatea acestor francize.

Mai mult decât atât, după Alien: Earth, care și-a bătut joc de Xenomorf, transformându-l într-un animal de companie care răspunde comenzilor unei fetițe, a venit Predator: Badlands, care mi ți-l face pe Predator un clovn pus pe șotii.

 

🩸 De la horror la comedie

Pe bune? La bază, ambele specii extraterestre erau menite să te îngrozească, să îngheți la vederea lor și să te gândești cui i-ai lăsat averea prin testament.

Acum ce au ajuns? Xenomorful e un cuțulache care se gudură când îl fluieri și Predatorul se comportă ca un amic pe care-ți vine să-l scoți la un grătar ca să depănați amintiri din copilărie.

 

🌍 Idee bună, execuție zero

Era interesantă ideea de a merge pe planeta acestei rase și a-i înțelege mitologia. Doar că nu-i nimic original în ce ne-a prezentat filmul.

Scenariul preia tradițiile amerindienilor care, în pragul maturității, plecau în pădure pentru a-și demonstra bărbăția, și le aplică predatorilor din film, presărând replici pseudo-filozofice pe care le scrii la 3 dimineața după ce ai văzut Blade Runner și te simți profund.

Atât. Altceva nu aflăm despre orânduirea lor, despre obiceiuri, despre felul cum funcționează societatea lor. Pur și simplu, nu e nicio diferență structurală între oameni și Predatori.

Asta este cea mai mare problemă a filmului, îl transformă pe Dek (interpretat de Dimitrius Schuster-Koloamatangi), pentru că a trecut pe la Evidența Populației și și-a tras buletin, într-un personaj uman pentru care ar trebui să nutrim sentimente de simpatie.

 

🎭 Comedie involuntară

El este eroul în acest film. Predatorul a decăzut mult ca personaj. De la monstrul terifiant care spinteca oameni în primul film, a ajuns un adolescent izgonit de familie, pe care este musai să-l susțin în demersul său de a-și demonstra valoarea ca individ.

Să nu mai zic că Predator: Badlands este, pe alocuri, o comedie răsuflată, cu poante preluate din scheciurile lui Mr. Bean din tinerețe.

Atunci ce mai erau amuzante copierea mișcărilor unui personaj, acum sunt doar ridicole.

 

🤖 The Mandalorian vibes

Da, dragilor, asta am ajuns să fac, să mă uit la un Predator cum se enervează când o altă creatură îi copiază mișcările.

Asta mi-a adus aminte de serialul The Mandalorian. Ca și acolo, avem și aici un războinic mascat nevoit să aibă grijă de o creatură drăgălașă, pusă pe șotii, care deține puteri nebănuite.

Predator: Badlands

 

🎨 Părțile bune

Dar nu-i totul pierdut în film, există și părți pozitive, însă niciuna nu are de-a face cu povestea sau cu personajele.

Din punct de vedere vizual, producția se află la un nivel ridicat. Nu am ce să-i reproșez.

Planeta Genna are multe similitudini cu Terra, cu peisaje superbe și o natură sălbatică de invidiat, fiecare cadru panoramic putând fi folosit ca tapet pentru pereții casei.

 

⚔️ Acțiune fără miză

În această vegetație luxuriantă se ascund fel și fel de specii periculoase, care de care mai bizare și mai fioroase. Iar Dek și Thia au mult de furcă pentru a ajunge la destinația lor finală.

La rândul ei, acțiunea este palpitantă, chiar dacă măcelul nu are nicio miză reală.

Cum în film sunt numai sintetici și extratereștri, deci nici picior de om, bătăliile sunt secate de orice emoție.

Dacă Thia pățea ceva, nu-i problemă, e sintetic, se repară. Iar dacă Dek și-o fura, era un Predator, mi se cam rupea de soarta lui.

 

🩹 Fără sânge, fără emoție

De aici vine și ratingul de AP12 în România. Există violență din belșug, doar că niciun om nu este sfârtecat, dezmembrat, eviscerat, iar sângele are toate culorile, mai puțin roșu.

Oricât de bine coregrafiate sunt scenele de luptă dintre Dek și creaturile care vor să-l facă mici à la Ciotoianu, ele nu au vreun impact real asupra emoțiilor.

Poate dacă aș fi fost vreun Predator rătăcit pe Pământ, aș fi putut să mă tem pentru viața lui Dek. Dar așa? Valoarea sentimentală a filmului este zero.

 

🏆 Predator: Badlands – Verdict 👍 sau 👎?

Franciza Predator a avut mereu un farmec simplu: un monstru brutal, o atmosferă tensionată și oameni care se zbat între frică și instinct.

Aici, totul e diluat. Poate că Badlands arată bine pe hârtie ca idee, o lume în care Preda­torii nu mai sunt doar vânători, ci și victime, dar execuția e leșinată.

Și este clar că studioul a vrut o poveste „curată”, fără sânge, pentru publicul tânăr, dar un Predator fără sânge e ca o shaorma fără usturoi. Poți s-o mănânci, dar nu are rost.

Eu nu vreau un Predator emo, cu sentimente umane, cu glume răsuflate, ci un monstru înfiorător.

Nu vreau să fie prietenul meu, ci inamicul care dorește să-mi smulgă șira spinării și s-o pună în sala cu trofee.

Predator: Badlands pare făcut de cineva care iubește franciza, dar n-a înțeles de ce o iubește publicul.

După animația Killer of Killers, în care această specie chiar era terifiantă, iar producția a captat spiritul francizei, a venit Badlands, care înseamnă zece pași înapoi.

Dacă voiam un film pentru copii, mă uitam la Bluey, nu la motherfucking Predator.

E ca dracu, cel mai bun Predator de când a ajuns în ograda Disney este un desene animat.

S-a întors lumea cu fundul în sus. Ce era pentru copii, acum e bun pentru adulți.

Ce era destinat adulților, a ajuns potrivit pentru cei mici.

Predator: Badlands

 

🗣️ Cuvinte grele după avanpremieră

Acum îmi vărs din nou nervii, pentru că este al doilea film consecutiv văzut în avanpremieră la care experiența a fost stricată de un cârd de pițipoance cu gura mare.

Băi, elimina-v-aș filtrele de Instagram, de ce mama dracului dați curs unor asemenea invitații, dacă vouă vi se rupe de film?

La Black Phone 2, mimozele frecau telefoanele de mama focului și se confesau una alteia că se plictisesc. Ieși dracului din sală, așa ar face orice om cu mintea întreagă.

La Predator: Badlands, haita de dive influencerițe comentau ce clipuri să mai pună pe TikTok. Atât puteau ele la acel moment, creierul atrofiat nu era în stare de altceva.

Dacă bunul simț și educația le-ați pierdut din momentul în care v-ați dat importante pe SoMe, atunci veniți la cinema, faceți o poză, să vă prefaceți cinefile, și plecați dracului într-un club să vă pozați boticurile de rață.

Oricum, chiar dacă vedeți filmul, chiar dacă nu-l vedeți, voi aceleași platitudini laudative o să spuneți.

Vai, ce bun e! Vai, ce ne-am distrat! Vai, ce capodoperă e! Altceva nu știți, pentru că nu sunteți în stare să vă exprimați coerent opinia, din moment ce nici n-aveți habar la ce vă uitați.

Măcar nu mai intrați la film, dacă nu puteți să vă țineți gurile închise timp de două ore.

Știu că pentru voi este o provocare titanică să faceți liniște pentru atât de mult timp, așa că nu înțeleg cu ce drept îi deranjați pe unii care au venit pentru că sunt chiar fani ai filmelor și vor să se bucure de peliculă în condiții civilizate.

 

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

Notă

About admin

Check Also

Scream 7

Scream 7

Franciza cuțitarului mascat merge mai departe cu Scream 7. Sau, cum îmi place să alint …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *