Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Nu vă lăsați păcăliți de titlu, Renoir nu este o biografie a celebrului pictor, ci o producție japoneză văzută în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest 2025.
🎬 Renoir – Premisă 📖
Fuki este o fetiță a cărei lume mică începe să se destrame. Tatăl ei e bolnav de cancer, mama nu prea mai are timp de ea, iar fata este nevoită să-și caute vocea într-o lume care nu are timp să asculte copiii.
Avantajul ei, dacă se poate numi așa într-o situație ca asta, este că are o imaginație bogată. Și, uneori, chiar bolnavă, spre disperarea profesorilor și a mamei.
💭 Renoir – Comentariu 🍿
🕊️ Delicat, dar… fără vlagă
E un film „coming-of-age” clasic, fără multe artificii, fără „lecții de viață” moralizatoare și fără violență.
Doar o copilă care învață, zi după zi, cum să respire într-o atmosferă prea grea pentru vârsta ei.
Nu se întâmplă mare lucru, nici măcar drama nu ajunge la un nivel suficient de intens încât să-ți curgă lacrimi pe obraji.
Într-adevăr, cancerul este o boală necruțătoare, dar parcă și-a pierdut din aura aia malefică din urmă cu mulți ani.
Din păcate, a devenit o rutină, nu ceva ieșit din comun. Chiar și eu am trecut printr-o situație asemănătoare, cu bunica stingându-se sub ochii mei, dar în urmă cu mai mult de un sfert de veac.
Așa că am percutat la drama lui Fuki, dar nu într-atât încât să consider că trecea printr-o situație extraordinară.
🐢 Timpul curge ca o perfuzie
Filmul are un ritm foarte lent, în ciuda atmosferei de moarte care plutește deasupra poveștii.
Hai că vi se evaporă sake din pahar până spun ce trebuie zis: Renoir este plictisitor și prea banal pentru a deveni memorabil.
Unii vor spune că această lentoare este un mod subtil de a arăta cum se clatină o familie sub greutatea durerii.
Așa o fi, nu pot să-i contrazic, dar mă așteptam la un strop de originalitate, la ceva între abstract și absurd, nu la activități normale la care am participat cu toții în copilărie.
🎭 O copilă reală, dar nu remarcabilă
Yui Suzuki, tânăra actriță principală, joacă decent pentru vârsta ei, dar nu m-a dat pe spate. Nu e teatrală, nu plânge ca la comandă, e acolo, pur și simplu.
E copilul care se uită lung la un tată muribund, fără să înțeleagă ce înseamnă moartea, dar simțind că lumea nu va mai fi niciodată la fel.
Mai ia uneori decizii atât de proaste, încât ar avea loc în echipajul de sintetici din Alien: Earth, dar are o scuză solidă: este abia în clasa a cincea.
🏆 Renoir – Verdict 👍 sau 👎?
În ciuda intenției lăudabile și a poveștii triste, impresia este că filmul se pierde într-o poezie vizuală care pune frână firului narativ.
Povestea mai mult stă pe loc, în loc să meargă undeva. Mă rog, Fuki își folosește imaginația la un moment dat, dar nu surprinde cu nimic.
Scenariului îi lipsește curajul narativ să pună pe ecran o miză emoțională mai pronunțată sau un moment care să zguduie puțin liniștea.
Sau poate a încercat, dar nu a reușit să mă impresioneze, pentru că este și foarte previzibil.
Nu-i rău, dar lentoarea excesivă și banalitatea poveștii îl transformă într-un film de duzină, chiar dacă vizual este superb.
Trailer
